(Facebook Marius Teja 2 februarie 2020)
Armănamea este presată în menghina ideologică formată de extremismul asimilaționist al macedoromânismului și extremismul sectant (http://www.vistieria.ro/.../DACISMUL-CA-SECTA-SAU-CREDE...) al mak(c)edonomaniei. Politologia ne învață că extremele se ating, un caz notoriu fiind cel al unei pensionare universitare din Constanța, o încurcă-lume profesionistă cu pretenții tupeiste de inocență, ale cărei „principii” rămase neprecizate sunt devoalate însă în postările din cele 2 grupuri Facebook personale, unde și-a exersat până la capăt talentele de cenzor, tipice unui politruc, pe comentariul în dezvoltare „Cele 4 principii ale Armănamei”, așa cum făcuse anterior și cu textele „Despre politrucii de la SCMR sau Ca să se știe cine suntem și ce vrem!” (04.06.2019) (https://natiuneaarmana.blogspot.com/2020/10/despre-politrucii-de-la-scmr-sau-ca-sa.html) și „Politruc la politruc trage sau Cine se aseamănă se adună” (29.09.2019) (https://natiuneaarmana.blogspot.com/2020/10/politruc-la-politruc-trage-sau-cine-se.html).
Macedoromânii/românii macedoneni sunt armăni care și-au renegat identitatea națională armănă și s-au convertit la identitatea națională română, autointitulându-se încă români balcanici/români sud-dunăreni, deși sunt născuți în România (!). Această schimbare de identitate poate fi înțeleasă în plan individual, dar unii dintre ei au devenit cei mai zeloși propagandiști ai politicii de asimilare a statului român. Trebuie subliniată moderația termenilor tehnici „renegat” și „convertit”, dacă avem în vedere că armănii intransigenți folosesc termenii plastici „trădător”și „vândut”.
Extremismul macedoromânismului acuză extremismul mak(c)edonomaniei de „neoarmânism”, acuzație parțial justificată, deoarece prefixul „neo” indică faptul că mak(c)edonomania este o invenție de secol XX. Dar chiar extremismul macedoromânismului este o invenție și mai veche, de secol XIX, mai precis din timpul domniei lui A. I. Cuza (1859-1866), când statul român a declanșat politica externă de asimilare a armănilor din Imperiul Otoman prin înființarea de școli și biserici cu funcționare în limba română, deși interesul național armăn necesita instituții educaționale și religioase în limba maternă armănă. Sultanul a tolerat această politică a statului român vasal, deoarece acesta tocmai apăruse ca expresie a interesului Occidentului de a bara necontenitul expansionism teritorial al Rusiei spre Constantinopol. De asemenea, sultanul musulman nu-și cheltuia bugetul cu educația popoarelor creștine, iar ortodocșii se aflau sub autoritatea religioasă a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. În acest context, armănii au devenit subiecții competiției educaționale a unor state străine: român și grec. Nu este de mirare că unii s-au orientat spre oferta statului român, pentru că, astfel, au ales răul cel mai mic. Din punct de vedere geografic, statul român se afla departe de regiunile încă locuite de armăni și, mai ales după înființarea statului bulgar autonom în 1878, pierduse orice șansă teoretică de a avea legături terestre cu poporul armăn și era lipsit astfel de mijloace de sancțiune față de cei care nu se dovedeau suficient de români. Pe de altă parte, statul grec aflat în expansiune teritorială spre nordul și susținut de Patriarhia Ecumenică, avea avantajul controlului teritorial. Cu alte cuvinte, în timp ce românizarea bătea la poarta curții, grecizarea bătea la ușa casei, ca și în ziua de azi. De aceea, impactul românizării a fost superficial și pe orizontală și pe verticală, deoarece 99% dintre școlile românești era instituții primare de 4 ani, elevii vorbind românește doar la orele de curs, după care își continuau viața cotidiană obișnuită pe pământurile natale. După terminarea școlii, singurul contact cu limba română rămânea slujba duminicală, dacă satul avea biserică. Ca urmare, faptul că armănii au luptat cu arma în mână împotriva antarților greci este explicabil în profunzime nu prin aceea că iubeau românizarea venită de departe, ci pentru că nu acceptau grecizarea amenințătoare vecină. O astfel de stare de spirit se manifestase deja în cazul cedării pașnice a Tesaliei (Grecia centrală) de către Imperiul Otoman în 1881, când armănii din regiune au dorit să rămână sub autoritatea sultanului: nu dragostea de străinii musulmani a fost cauza, ci frica de frații ortodocși greci. Armănii care au emigrat în România înainte de primul război mondial erau unii dintre absolvenții celor câteva licee românești din Balcani (incluzând în epocă și gimnaziul) și care au venit pentru o carieră profesională în limba română pe baza liceului sau pentru a putea să-și finalizeze educația la universitățile din România. Mai mult, venind singuri au fost nevoiți să se căsătorească cu românce și astfel, pentru a se integra mai ușor în noua țară și pentru a-și asigura destinul personal, și-au sacrificat destinul colectiv. Doar pentru a întregi tabloul, trebuie menționat că în aceeași perioadă, nu puțini au fost armănii care au emigrat, temporar sau definitiv, pentru o viață mai bună în SUA.
Propaganda macedoromânismului acționează instituțional prin Societatea de Cultură Macedo-Română, Proiect Avdhela, Asociația Mușata Armână și Asociația Picurarlu de la Pind și este cu dus-întors. La dus, această propagandă îi românizează pe armăni. La întors, această propagandă îi transformă în armăni pe cei asimilați și pe descendenții familiilor mixte româno-armăne, intelectuali care în toată viața lor nu au lăsat mărturii, scrise sau orale, despre identitatea lor armănă, despre părinții lor armăni sau despre poporul armăn, cazuri notorii și referențiale pentru această categorie pierdută pentru naționalitatea armănă fiind A. Șaguna și E. Gojdu.
Dar propaganda asimilaționistă acționează și „independent”, ca în cazul unei doctorițe bucureștene, fost consilier ministerial în 2016, ale cărei „principii”, rămase de asemenea neprecizate, insinuează că nu are nicio importanță dacă armăna este limbă sau dialect, contează doar să se facă „ceva” în această direcție: nu degeaba proverbul avertizează că „Diavolul se ascunde în detalii!”. Este de notorietate că asimilaționismul folosește codificat lingvistica ca o armă: „Aromâna este un dialect al limbii române, deci și aromănii sunt români”. Vârful de lance al acestei arme este departamentul Dialectologie al Institutului de Lingvistică „Iordan-Rosetti” al Academiei Române. Extremiștii macedoromânismului consideră limba armănă, ca dialect, inferioară limbii „literare” române și bună doar de vorbit în casă. Nici nu-i de mirare că modelul istoriografic asumat de acest personaj este politrucul asimilaționist M. B. din Ungaria, deși românii din Ucraina, Republica Moldova (asimilaționistul V. C.), Ungaria, Serbia (Voivodina și Timoc) și Bulgaria (Timoc) cunosc pe pe propria piele politica de asimilare și ar fi de datoria lor morală să amintească permanent statului român vechiul proverb românesc care semnifică toleranța milenară a poporului român: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”.
Un alt propagandist „independent” al extremismului macedoromân, un preot constănțean provenit dintr-o familie mixtă armăno-română, agita în 2019 din nou himera unui „al doilea stat românesc în sudul Europei”, dar armănii din Balcani au învățat din experiența funebră a secolelor XIX-XX să nu-și mai verse sângele pentru interesele de putere ale unui stat străin lor și regiunii lor, care, apoi, la prima ocazie favorabilă, respectiv războaiele balcanice din 1912-1913, i-a folosit ca monedă de schimb pentru o bucată de pământ în care românii erau ca niște atoli pierduți într-un ocean turco-tătaro-bulgar. Nici nu-i de mirare că în perioada interbelică, cele 6.000 de familii armăne emigrante economic din Balcani au fost colonizate nu în zone liniștite din Moldova, Muntenia și Oltenia, ci chiar acolo unde era vital interesat statul român: în Cadrilaterul în care comitagii bulgari duceau un război de gherilă aproape la fel de dur cu cel dus de antarții greci în epoca otomană în locurile natale. Pentru că tot în 2019 și extremismul mak(c)edonomaniei a inventat „STATU Virtual Makidon ARMĂN”, trebuie subliniat că s-ar putea discuta despre un stat armăn, cel mai probabil, doar în contextul unui cataclism geopolitic regional balcanic pe lângă care destrămarea federației iugoslave va părea un banal joc de artificii, dar după aceea numărul dureros de mic al armănilor rămași în viață va face și mai problematică actualitatea acestei discuții.
Subordonarea directă a macedoromânismului față de statul român este indicată și de nominalizarea unui lingvist bucureștean și a unui istoric constănțean, membri SCMR, în 2 documente ale UM 0225, unitatea antiemigrație a Securității: „Tabel cuprinzând colaboratorii care sunt în legătura unității noastre” din 13 mai 1985 și „Tabel cu colaboratorii care au fost în cartoteca UM 0503 și nu au fost menționați în adresa dv. nr.... din 13.05.1985”. Cele 2 documente au fost publicate de Mădălin Hodor de la CNSAS în „Revista 22”, în articolele din 12 aprilie 2018 (https://revista22.ro/.../ioan-aurel-pop-cornel-nistorescu...) și 3 iulie 2018 (https://revista22.ro/.../de-ce-n-au-mai-fost-utili-ion...). Dar, în contextul dezvăluirilor din ultimii 30 de ani din mass-media și de la CNSAS, este imposibil de crezut că un cetățean al unui stat comunist putea deveni colaborator al poliției secrete de bunăvoie și din proprie inițiativă.
Pentru a înțelege cum acționează politica de asimilare la nivelul zero, se pot lua în considerare cazurile asemănătoare ale Greciei și României. Statul grec nu recunoaște nicio naționalitate, considerându-i pe toți cetățenii săi ca având naționalitatea greacă, în primul rând pe armăni, deci statul grec asimilează politic toate naționalitățile, în primul rând naționalitatea armănă. Statul român recunoaște 19 naționalități, dar nu recunoaște naționalitatea armănă, deci și statul român asimilează politic naționalitatea armănă. La nivelul 1, statul grec patronează ideologia elinovlahismului (naționalitate greacă vorbitoare de limbă romanică) în politica de asimilare a naționalității armăne, tot așa cum statul român patronează ideologia macedoromânismului în politica de asimilare a naționalității armăne. După căderea comunismului, statul român a reluat politica externă ofensivă de asimilare a armănilor din Albania și Macedonia, dar nu și în Grecia, și nu ar mira pe nimeni existența unui acord bilateral tacit pentru „rezolvarea problemei” națiunii armăne, conform principiului neamestecului în afacerile interne ale celuilalt. (https://natiuneaarmana.blogspot.com/2020/10/natiunea-armana-in-balcani.html)
Erezia mak(c)edonomaniei, al cărei focar se află în Constanța, este sora mai mică a dacomaniei inventată de regimul comunist al lui Ceaușescu, agravată după 22 decembrie 1989 în dacopatie, așa cum o numea în 2015 filologul român Dan Alexe (http://www.humanitas.ro/.../dacopatia-%C5%9Fi-alte-r%C4...). Dacomania, ca expresie a protocronismului, are și o versiune extinsă, tracomania. Dușmanul comun al dacomaniei și mak(c)edonomaniei este cultura romană scrisă, deoarece dreptul roman, alături de filosofia greacă antică și teologia creștină, reprezintă fundamentele intelectuale ale civilizației europene. Rătăcirea diversionistă a mak(c)edonomaniei fuge de strămoșii romani ca dracul de tămâie, tot așa cum celălalt extremism, macedoromânismul, fuge de strămoșii macedoneni. Astfel, asimilaționiștii folosesc termenul „macedonean” numai din punctul de vedere al geografiei istorice, ca și cele de „român balcanic”/„român sud-dunărean”, și nu și din cel al etnoistoriei, deoarece ei consideră România ca patrie-mamă, de unde armănii ar fi emigrat în Evul Mediu în Balcani. În mod curent, mak(c)edonomania folosește termenul grec „makedon”. Parafrazându-l pe I. L. Caragiale („O scrisoare pierdută”), dacă românii au faliții lor dacomaniaci, atunci și armănii trebuie să aibă faliții lor mak(c)edonomaniaci. Nu trebuie să fii doctor în istorie sau în științe politice ca să intuiești că cine ține în brațe dacomania, ține în brațe și mak(c)edonomania. Ca urmare, mak(c)edonomania poate fi înțeleasă indirect și prin aprofundarea cunoașterii dacomaniei, în care scop este recomandabilă urmărirea postării „Texte educative pentru înțelegerea dacomaniei, sora mai mare a mak(c)edonomaniei”. (https://razboipace.blogspot.com/2020/01/texte-educative-pentru-intelegerea.html)
Extremismul mak(c)edonomaniac are o versiune soft, mak(c)edon-armănismul, și o versiune hard, mak(c)edonismul. Este posibil ca, în strategia makedonomaniei, varianta makedon-armănismului să fie una temporară și tranzitorie, ținta finală fiind impunerea makedonismului. Astfel, statul român ar putea fi interesat în viitor să acorde statutul juridic de minoritate unei inventate comunități makedonești lipsită total de elementul romanic, care ar putea fi acaparat de macedoromânism. Și așa, împușcând doi iepuri dintr-un foc, statul român ar „lichida”, la propriu și la figurat, spinoasă problemă a națiunii armăne, cu care s-a înțepat singur acum 150 de ani. Un indiciu pentru potențiala inventare a minorității makedoniste este reprezentat de rezultatele de la recensămintele din 2002 și 2011 și de la alegerile legislative din 2000, 2004, 2008 și 2012, relevante pentru înființarea Asociației Macedonenilor din România (macedoslavilor) în 2000. La recensământul din 2002 s-au declarat macedoneni 695 de persoane, dintre care doar 105 în Dolj, zona lor de referință, și 200 în județul Constanța, 5 în Tulcea, 5 în Călărași, 10 în Ialomița, 17 în Ilfov și 212 în București!(http://www.insse.ro/cms/files/rpl2002rezgen1/14.pdf) La recensământul din 2011, numărul total aproape că s-a dublat la 1264 de persoane: în timp ce în Dolj a urcat doar la 134 (108 la Urzicuța), în Constanța numărul lor a sărit puternic la 503 (63 în M. Kogălniceanu!), în Tulcea la 59, în Călărași la 32, în Ialomița 28, în Ilfov la 64 (41 în Voluntari!) și în București la 278! (http://www.rpl2011.djsct.ro/1inceput_s_pdf.php?codj=13...) (http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/ Tab8. Populaţia stabilă după etnie – judeţe, municipii, oraşe, comune ) Dar cele mai stupefiante sunt rezultatele în creștere continuă ale ASM la primele 4 alegeri parlamentare la care a participat: 8809 voturi în 2000, 9750 în 2004, 11814 în 2008 și 12212 în 2012!!! (https://en.wikipedia.org/.../Association_of_Macedonians...) (https://web.archive.org/.../database/indexElections.asp...) Ca urmare, rezultatul a 22 de ani de propagandă mak(c)edonomaniacă poate fi sintetizat cu proverbul: „Unde dai și unde crapă!”
Deoarece mizează pe acordarea statutului juridic de minoritate de către statul român, mak(c)edonomania nu-și poate exprima deschis românofobia și, ca urmare, aplică o tactică subsidiară pe două direcții: ignorarea completă a elementului romanic major și umflarea cu pompa a elementului macedonean minor. Un caz simptomatic a fost răbufnirea cu câțiva ani în urmă într-o ostilitate deschisă față de o doctoriță tulceană, o remarcabilă promotoare în manieră modernă a cântecului armănesc, a cărei „vină” este că provine dintr-o familie mixtă româno-armănă. În același sens românofob, în 2019, mak(c)edonomania a tulburat apele cu propagarea ideii de schimbare a datei sărbătorii naționale, deoarece în procesul adoptării istoricului document din 23 Mai 1905 de către sultanul otoman a fost implicat și statul român, evident cu interesul său propriu. O dimensiune a românofobiei este și romanofobia: romanii sunt de vină că națiunea armănă și națiunea română au origine etnică istorică parțial comună.
Neputința creativă pentru afirmarea micronațiunii armăne non-statale transfrontaliere contemporane duce la apariția frustrărilor care sunt aruncate împotriva trecutului antic, aflat în imposibilitatea de a se apăra. Frustrările duc la manie, iar mania la frustrări, cerc vicios interior din care se iese greu fără ajutor exterior. În altă ordine de idei, mak(c)edonopatia este un periculos poker cu istoria antică lipsită de apărare, joc speculativ toxic pentru Armăname, generat de obsesia maladivă a unor demagogi interesați de a confunda cu premeditare prezentul cu trecutul („armănii sunt makedoni”) și trecutul cu prezentul („makedonii au fost armăni”). „O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr”, sublinia un foarte cunoscut propagandist al secolului XX. Poate fi înțeleasă incapacitatea intelectuală în afirmarea micronațiunii amăne non-statale, dar nu poate fi înțeleasă sabotarea obsesivă și irațională a numelui de „armăn”, transmis cu atâtea sacrificii de 70 de generații de înaintași timp de 14 secole. Ar fi curat masochism ca ceea ce nu au reușit timp de 1400 de ani, din exterior, statele străine pe teritoriul cărora trăiesc armănii, să reușească de azi pe mâine, din interior, sectanții mak(c)edonomaniei. „Speranța moare ultima!” spune un proverb și Armănamea speră că inventatorii mak(c)edonomaniei mai pot ieși din jocul dublu în care au intrat de bunăvoie, dacă nu pentru ei, măcar pentru nevinovații care îi urmează așa cum oile pierdute de păstori urmează, una câte una și cu ochii închiși, berbecul cu cele mai mari coarne, chiar și atunci când acesta cade în prăpastie.
Într-una din foarte rarele sale manifestări publice, la o mare reuniune armănească din 2012, însuși noul Alexandru Makedon perora luat de val: „Mă voi face frate și cu dracul pentru drepturile aromânilor!” (traducere românească). Deoarece trăim într-o democrație „originală”, este, bineînțeles, dreptul oricui să se înfrățească cu cine dorește, dar vechiul său domeniu de activitate sugerează că această frăție cu totul neortodoxă datează dinainte de 22 decembrie 1989. Mult mai clară a fost, într-un alt context, intempestiva și stupefianta sa replică cu care a închis gura unui oarecare care se trezise vorbind într-un grup ad-hoc despre recentele deconspirări ale CNSAS: „Toți am colaborat cu Securitatea!”. Totuși, trebuie subliniat că, după 30 de dezvăluiri din mass-media și CNSAS, este imposibil de crezut că un cetățean al unui stat comunist putea deveni colaborator al poliției secrete din proprie inițiativă și de bunăvoie.
Națiunea armănă este rezultatul unui proces de etnogeneză istorică generat de cucerirea barbarilor din Balcani (traci, macedoneni, iliri etc) de către superputerea culturii scrise romane, făcând astfel parte din familia națiunilor romanice, alături de români, italieni, francezi, spanioli și portughezi. Procesul de 8 secole de romanizare a barbarilor balcanici a început forțat cu războiul romano-ilir din 229-228 î. H. și s-a încheiat tot forțat în secolul VII d. H., având ca repere 3 evenimente majore: invazia cuceritoare slavă din 602, legea împăratului Heraclius (610-641) prin care greaca a devenit limba oficială a Imperiului Roman de Răsărit și invazia cuceritoare bulgară din 681. Așadar, poporul armăn nu face parte din categoria popoarelor monoetnice din punct de vedere istoric precum germanii, grecii, chinezii, japonezii, coreenii etc. Este de bun simț elementar adevărul că așa cum francezii nu sunt nici celți, nici romani, nici franci, nici vikingi sau cum englezii nu sunt nici celți, nici romani, nici saxoni, nici vikingi, nici normanzi, tot așa armănii nu sunt nici macedoneni, nici traci, nici iliri, nici romani. Așa cum orice om conștientizează din copilăria preșcolară că este o altă ființă decât înaintașii săi, părinți, bunici, străbunici etc, chiar dacă fac parte din același neam, tot așa un popor nu se poate autoconfunda cu unii dintre strămoșii săi. Apoi, orice elev de clasa I învață la materia Desen că portocaliul este un amestec de roșu și galben și că portocaliul nu este nici roșu, nici galben, că verdele este un amestec de albastru și galben și că verdele nu este nici albastru, nici galben, că violetul este un amestec de albastru și roșu și că violetul nu este nici albastru, nici roșu etc. În consecință, adultul care, în pofida celor 18 ani împliniți, sfidează cu premeditare logica elementară a unui copil de 7 ani își asumă de bunăvoie diagnosticul mak(c)edonopatiei. Ca urmare, așa cum dacomania este o vulnerabilitate pentru identitatea națională română, tot așa și mak(c)edonomania este o vulnerabilitate pentru identitatea națională armănă.
Istoria, ca și politologia, sociologia, teologia, filozofia, filologia, antropologia, lingvstica, etnografia, este doar o disciplină socio-umană, care, spre deosebire de științe, nu este guvernată de legi universal valabile în spațiu și timp și verificabile prin experimente. De aceea, calitatea și datoria primordială a unui istoric, cu atât mai mult a unui istoric amator, cu sau fără studii superioare (electronist, inginer, economist, doctor etc), este să reziste tentației de a inventa, specula și divaga, mai ales când este „încurajat” de diverse personaje interesate, mai mult sau mai puțin vizibile. Unii dintre acești istorici amatori, autointitulați în zilele noastre „cercetători independenți”, se războiesc obsesiv cu istoria „ascunsă” de istoricii profesioniști, deși izvoarele literare antice au început să fie editate încă din Renaștere, respectiv secolul XV, și șansele de a mai fi descoperite altele tind spre zero cu fiecare zi care trece. Dar nu sunt grecii și romanii de vină că au fost singurele popoare din Europa antică creatoare de cultură scrisă și că istoria antică a Europei este scrisă numai pe baza surselor grecești și romane. Nu sunt grecii și romanii de vină că au scris despre barbarii din Europa în conjuncturi mai mult sau mai puțin întâmplătoare. Nu sunt grecii și romanii de vină că din puținele scrieri despre barbari și mai puține au ajuns în zilele noastre sub formă de copii după copii după copii etc, că unele au ajuns fragmentar, altele rezumate de autori ulteriori și unele numai cu titlul, autorul și o idee principală. Pentru o privire de ansamblu care să faciliteze înțelegerea aspectului istoric, trebuie spus că s-au pierdut multe texte referitoare chiar și la civilizația clasică greco-romană. Informații noi pot fi furnizate doar de arheologie, dar și în acest domeniu singurele izvoare cu un impact semnificativ pe termen scurt sunt cele epigrafice și numismatice, fără a mai pune la socoteală importanța uriașă a factorului noroc în săpăturile arheologice.
Mak(c)edonomania acționează instituțional prin 2 organizații mai vechi de acoperire și 4 organizații mai noi la vedere. Cele 2 organizații de acoperire aflate în prim-plan au sediul la aceeași adresă, iar cele 4 organizații asumate sunt un partid (2015) și o asociație (2015) la Constanța, o societate (201?) la București și un consiliu transfrontalier la Tirana (!). Cei mai importanți 5 inventatori ai mak(c)edonomaniei pot fi găsiți cu nume și prenume într-un document juridic din 2015, disponibil și pe internet.
În toamna anului 2015, într-o discuție într-un grup ad-hoc, o fanatică și slugarnică trompetă a mak(c)edonomaniei recunoștea, fără să vrea, limitele intelectuale ale categoriei sale, crezând că așa se laudă indirect și pe sine: „Noi doi doar vorbim, dar în spatele nostru sunt mai mulți oameni deștepți care ne învață ce să vorbim!” (traducere românească). Dar, riscul major pentru Armăname este probabilitatea să aibă de a face cu cazul celebrelor păpuși rusești „matrioșka”, adică ca în spatele acestor „deștepți” să stea niște „inteligenți” de meserie.
Cele 4 principii fundamentale nenegociabile ale Armănamei constituie armătura structurii de rezistență față de politica de asimilare pasivă și activă: națiunea armănă, naționalitatea armănă, identitatea națională armănă și limba maternă armănă. „Negociem orice, dar nu negociem principii!” este un dicton care ar putea reprezenta sintetic testament politic al patriotului român Corneliu Coposu (1914-1995), deținut politic anticomunist timp de 17 ani și urmărit de Securitate încă 25 de ani.
Națiunea amănă este formată din armănii din patria cultural-istorică a Balcanilor și din diaspora (România, Germania, Franța, SUA, Canada, Australia etc), care își asumă de bunăvoie apartenența la această comunitate modernă și celelalte trei principii fundamentale. Micronațiunea armănă non-statală transfrontalieră nu este compatibilă cu extremismul asimilaționist macedoromân, cu extremismul asimilaționist elinovlah și cu extremismul eretic mak(c)edonomaniac. Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia de Nord, Serbia, sunt doar statele naționale moderne ale unor popoare străine pe teritoriul cărora armănii sunt autohtoni cu secole înaintea înființării acestora și ai căror cetățeni onești sunt.
Identitatea națională armănă este unică și indivizibilă, fiind rezultatul unor acumulări istorice seculare. Nici un popor din istoria lumii nu s-a definit prin două etnonime, cu atât mai puțin prin amestecarea trecutului dispărut cu prezentul. Cine reușește contraperformanța duplicitară de a spune cu „limba dreaptă” că este armăn și cu „limba stângă” că este mak(c)edon-armăn/mak(c)edon arată și că are grave probleme de identitate personală și colectivă, adică nu știe cine este și cui aparține, și pentru că nu-și poate rezolva singur și firesc aceste tulburări sufletești, le proiectează în spațiul public pentru a găsi la cei asemănători justificarea acestor probleme. Din păcate, în corul propagandei mak(c)edonomaniace s-a înregimentat chiar un dascăl de istorie, a cărui profesie este percepută de amatorii de istorie și de patrioții de bunăcredință ca izvorul Adevărului. Nu e aici locul pentru o analiză a conținutului scrierilor sale autotintitulate „istorico-literare” pentru a devoala cursa sa de slalom uriaș identitar postdecembrist, mai ales după ce s-a pensionat. În acest sens, este suficientă citarea cronologică a formulelor identitare din titlurile celor 8 cărți publicate în ultimii 30 de ani: „Macedoromânii” (1990), „Aromânii (macedonenii) ...” (1996), „Macedo-aromânii...” (2006), „... macedonenilor aromâni” (2006), „... macedonenilor aromâni” (2017), „Armânii...”” (2017), „Armânii macedoneni...” (2018), „... macedo/makedo-armâni” (2019). Nicio surpriză în faptul că ultima carte a fost tipărită cu generozitate chiar de editura de casă a mak(c)edonomaniei.
Autoarea principiului identității naționale armăne a fost regretata tânără avocată bucureșteană de origine tulceană CHIRANA DARLAIANE (+2018), într-un text citit la un eveniment desfășurat în 2013 într-o instituție publică din Constanța, în al cărui conținut vibra indestructibilul spirit național armăn. Din păcate, nu a mai trimis textul pe email, așa cum promisese, pentru a fi postat pe saitul www.aromanul.ro În același an sau în anul următor, într-o conversație întâmplătoare cu aceeași fanatică și slugarnică trompetă a mak(c)edonomaniei, personajul a făcut brusc următoarea remarcă, în aparență fără nici o legătură cu cursul discuției insipide: „CHIRANA DARLAIANE a fost marginalizată de conducere!”. Cu atât mai mult, această adevărată eroină armănă, despre care cei care au cunoscut-o bine spun că era demnă, cultă, inteligentă, sensibilă, discretă și tenace, și care a intrat deja în panteonul istoriei naționale armăne, merită cu prisosință ca numele său să fie purtat de un viitor și foarte necesar institut de cercetări armănești. („Trei instituții importante pentru viitorul identității naționale armăne”/08.09.2018) (https://natiuneaarmana.blogspot.com/2020/10/trei-institutii-armanesti-importante.html)
Aceste principii vor reprezenta baza conceptuală a Programului Național „Armănlu nu kiari!”, document strategic privind prezentul și viitorul micronațiunii armăne non-statale, a cărei patrie cultural-istorică este regiunea Balcanilor și pentru care România este una din țările de diaspora. Scopul Programului Național va fi asigurarea prin forțe proprii („Prin noi înșine!”, sloganul economic al PNL din 1906) a supraviețuirii și continuității identității naționale armăne în contextul în care statul român nu va recunoaște într-un viitor previzibil și naționalitatea armănă și al agravării globalismului progresist, dar fără a pune în discuție sub nicio formă principiul statului național român.
Firesc ar fi fost ca cele 4 principii de bun-simț să fie enunțate și aplicate chiar de personajele cameleonice care în 30 de ani de democrație „originală” s-au învățat să se joace de-a armănii și apoi să se laude între ele, când nu se laudă pe sine. Nici nu-i de mirare că statul român speculează situația și refuză tot de 30 de ani să acorde Armănamei statutul juridic de minoritate națională într-o manieră codificată: „Dacă chiar mak(c)edonomania, care pretinde că vă reprezintă, fuge implicit și explicit de principiile națiunii armăne, naționalității armăne, identității naționale armăne și limbii materne armăne, atunci ce sens are să vă mai acordăm noi statutul de minoritate națională?!”.
Mak(c)edonomania se consideră „calul care trage”, dar, din păcate pentru națiunea armănă, calul trage într-o direcție extrem de greșită. Dar, niciodată nu va fi prea târziu ca mak(c)edonomania să abjure erezia public și instituțional pentru a se întoarce definitiv și fără echivoc la dreapta credință armănă prin asumarea publică și instituțională a celor 4 principii de bun simț ale Armănamei. Armănamea dorește doar îndreptarea păcătoșilor mak(c)edonomaniaci și întoarcerea acestor fii risipitori, de bunăvoie și cu totală bunăcredință, acasă, în matca naturală și firească a națiunii armăne.
Pentru cititorii care se plictisesc de conceptualizare și care vor „fapte, nu vorbe”, iată câteva experiențe directe care ilustrează demagogia sectei mak(c)edonomaniacilor.
În 2012, un armăn a oferit mak(c)edonomaniei posibilitatea de a folosi saitul www.aromanul.ro ca vector virtual pentru organizația majoră de acoperire. Mak(c)edonomania a refuzat sub pretextul că a început deja construcția unui sait propriu. Și astăzi mak(c)edonomania continuă să construiască saituri pentru ca organizația majoră de acoperire să devină transparentă. Dar nu de resurse financiare duce lipsă mak(c)edonomania.
În 2014, același armăn a propus mak(c)edonomaniei instituirea, după modelul sărbătorii Zilei Limbii Române la 31 august, a unei Zile a Limbii Armăne, cu activități școlare aferente, de preferință ziua de 24 iunie, când a fost adoptată în 1997 Recomandarea 1333 cu privire la limba și cultura armănă de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Răspunsul a fost o privire fixă, lungă și mută. Dar nu de resurse financiare duce lipsă mak(c)edonomania.
În 2015, același armăn a solicitat mak(c)edonomaniei găsirea unor pensionari obișnuiți pentru a-și povesti viața în fața unei camere de filmat, în cadrul unui proiect de istorie orală pe termen nelimitat pe Youtube, care să arate lumii că Armănamea nu este o piesă de muzeu, ci este o națiune vie. Răspunsul a fost, de asemenea, o privire fixă, lungă și mută. Dar nu de resurse financiare duce lipsă mak(c)edonomania.
Tot în 2015, la evenimentul sărbătorii naționale de la 23 Mai, același armăn a propus mak(c)edonomaniei aderararea sa la organizația majoră de acoperire. După acceptul verbal cu un zâmbet foarte larg, armănul a solicitat stabilirea unei zile pentru discutarea unor contribuții concrete la activitatea organizației. Răspunsul la fel de zâmbitor a fost: „Avem timp să stăm de vorbă!”. Și astăzi mak(c)edonomania continuă să aibe timp să stea de vorbă. Dar nu de resurse financiare duce lipsă mak(c)edonomania.
În toamna lui 2015, într-un grup ad-hoc, același armăn a încercat o discuție cu însuși noul Alexandru Makedon, solicitându-i susținere materială pentru extinderea progresivă în spațiul fizic a postului virtual „Radio Armănamea”, recent lansat. Dar dublura personajului istoric a refuzat scurt, pretextând că el va transforma saitul „TV Makidonia” în postul fizic „Radio Makidonia”. Și astăzi mak(c)edonomania construiește radiouri, deși pretinde pe oriunde apucă că dorește mass-media în limba maternă. Dar nu de resurse financiare duce lipsă mak(c)edonomania.
Un caz clasic de operare în stilul mak(c)edonomaniei a avut loc în toamna lui 2015. Aceeași fanatică și slugarnică trompetă a mak(c)edonomaniei a solicitat telefonic aceluiași armăn o întâlnire, dar deși persoana contactată cunoștea caracterul personajului, a acceptat întâlnirea, deoarece armănul, în calitatea sa de Rac, are și el o deficiență de caracter: se străduie să aibe relații bune cu toată lumea. Ca urmare, a acceptat și cerința neortodoxă ca întâlnirea să aibe loc în automobilul makedonomaniacului, în stil mafiot. Makedonomaniacul a deschis discuția în forță, mințind cu mare tupeu că nu mai face parte din organizația majoră de acoperire și că va înființa o asociație împreună cu un alt personaj. Ca în orice discuție, Racul nu ripostează la minciună și ascultă în continuare. I se cere să posteze pe contul său Facebook texte pregătite despre activitatea asociației, cu o condiție: ca numele celor două personaje să nu apară acolo. Din motive creștine, armănul acceptă și această cerință extrem de dubioasă. Pentru a-l stimula, makedonomaniacul îi oferă cu foarte mare insistență „o atenție” (!) sub forma unei bancnote de 10 lei. Armănul refuză tot din motive creștine și tot cu foarte mare insistență. În momentul primirii primului text, armănul observă că în cuprins apar expresiile sectante „makedoni-armăni” și „limba makedon-armănă”. Din motive creștine, armănul postează textele, dar, ca măsură de precauție, le pune în ghilimele pentru a arăta citititorului că nu-i aparțin. Dar „surpriză”: pe parcursul unei luni, și-au făcut apariția, unul câte unul, și inventatorii mak(c)edonomaniei din organizația majoră de acoperire, minciuna sfruntată inițială a lui Pinocchio ieșind astfel la iveală ca uleiul la suprafață. Armănul a considerat că o lună a fost suficientă pentru a demonstra că nu a refuzat din start cererea și a încercat să coopereze cu mak(c)edonomania. Ca urmare, anunță makedonomaniacul că această colaborare nu mai poate continua din motivul principial că armănul merge pe calea armănească, ceea ce personajul acceptă fără probleme. Pentru a fi totuși cu inima împăcată că a făcut tot ce se poate și din motive creștine, armănul condiționează continuarea cooperării de eliminarea din texte a cuvântului „makedon”, ceea ce makedonomaniacul refuză cu îndârjire. Întâmplarea a făcut ca, după câteva zile, asociația cu pricina să organizeze evenimentul public de lansare, la care armănul a observat cu surprindere că pe bannerul cu numele asociației nu mai apare termenul „makedon”. Pentru a fi sigur, la încheierea evenimentului, îl întreabă pe celălalt personaj dacă asociația a fost înregistrată juridică fără acest cuvânt. Personajul a confirmat și atunci armănul, impresionat de această aparentă revenire la normalitate, solicită și aderarea la asociație, care se aprobă verbal chiar zâmbitor. Acasă, armănul ia inițiativa de a realiza o pagină Facebook pentru asociație, iar replica makedonomaniacului este una tipică unui caracter de 10 lei: amenințarea telefonică „creștinească” cu reclamația la poliție și cu acțiunea în instanță „pentru folosirea abuzivă a numelui nostru”, amenințare care, într-o formulă diluată, este încă vizibilă pe pagina pe care asociația cu pricina și-a făcut-o ulterior. Dar nu de resurse financiare duce lipsă mak(c)edonomania.
Dar mak(c)edonomania este un virus greu vaccinabil. Ca urmare, la un eveniment de la începutul lui 2016, a trimis la același armăn o altă trompetă, pentru a tatona terenul cu privire la recent înființatul partid, makedomaniacul făcând apologia acestei formațiuni politice. Știind cu cine are de a face, armănul a profitat de un moment de respiro al purtătorului de vorbe și l-a întrebat despre numele grupării politice. „Partidul armănilor” a fost răspunsul. La repetarea întrebării, makedonomanicul a înțeles imediat că nu s-a întâlnit hoțul cu prostul și a fost nevoit să recunoască: „În acte a fost trecut partidul makedon-armănilor”. De această dată, armănul a încheiat discuția cu o replică scurtă, clară și fermă: „Dacă era partid armănesc, mă înscriam și eu!”. Dar nu de resurse financiare duce lipsă mak(c)edonomania.
Aceste câteva întâmplări din foiletonul „Cu și despre mak(c)edonomanie” ar putea duce la concluzia ilustrată de proverbul „Cine se aseamănă se adună”. Dar este greu de crezut că în cele 2 organizații de acoperire ale mak(c)edonomaniei sunt „toți o apă și un pământ”. Un contraexemplu pozitiv foarte vizibil este cel dat de un cadru didactic al Universității București. În cazul său, tocmai solida formație de matematician l-a ajutat ca, în demersul său de istoric amator, scris și oral, să se țină departe public (cel puțin până în prezent) de fantasmagoriile sectei mak(c)edonomaniei. Un caz asemănător este cel al unui cadru didactic
al Universității „Ovidius”, sociolog cu reputație academică, care, de asemenea, s-a ținut departe public (cel puțin până în prezent) de halucinațiile mak(c)edonomaniei.
Este foarte probabil ca printre tinerii din cele 2 organizații să existe și alți armăni, dar toți împreună nu pot contrabalansa greutatea financiară a clasei conducătoare mak(c)edonomaniace. Această inegalitate a fost reflectată în 2019, când același armăn a propus, pe Facebook, unui număr de 3 armăni (cel puțin până la proba contrarie) din organizația minoră de acoperire, inițierea unei liste publice de subscripție pentru susținerea financiară a militantului armăn Sota Bletsa/Sotiris Bletsas. În 1995, la un eveniment al asociației armănilor din Atena al cărui președinte era, a fost arestat temporar și apoi i s-a intentat un proces politic, care continua încă anul trecut și ale cărui costuri creșteau necontenit. Este inutil de spus că firma sa de arhitectură este o afacere pe bune, nefiind rezultatul vreunei privatizări de „succes” cu consultanța confidențială a statului paralel. Aproape singur în fața Goliatului statal grec, acest David armăn a riscat astfel bunăstarea familiei sale, fiind suficient de precizat că fiica sa începuse recent studiile în străinătate. Doar unul din cei trei a binevoit să răspundă, refuzând propunerea de teamă că Armănamea se va face de rușine prin numărul mic de contributori și suma mică care ar fi fost strânsă. Mai mult, el a sugerat că problema financiară a lui S. Bletsa putea fi rezolvată numai de „chihaiadzi” (boieri/aristocrați/notabili/personalități), avansând 3 nume, primul fiind, fără nicio surpriză, al lui însuși noul Alexandru Makedon. Dar tinerii armăni știau foarte bine că scopul listei nu putea fi rezolvarea problemei financiare a lui S. Bletsa, ci fructificarea unei ocazii legitime de afirmare publică a solidarității naționale armăne transfrontaliere. Mai mult, demersul putea deveni un precedent pentru alte cauze, nu neapărat financiare, al căror instrument poate fi deja uzuala petiție online.
Mak(c)edonomania s-a arătat foarte încântată că „patrida” îi recunoaște pe armăni ca „parte constitutivă”. Din păcate pentru naționalitatea armănă, „patrida” îi recunoaște pe armăni ca parte constitutivă „a poporului grec”, asimilându-i ca „elino-vlahi”. Dacă chiar ar fi ca „patrida” să-i recunoască pe armăni ca „parte constitutivă”, ar trebui să-i recunoască ca „parte constitutivă a statului grec”, ceea ce ar presupune măcar recunoașterea limbii armăne ca limbă oficială, dacă nu și o autonomie locală pentru zonele în care armănii autohtoni încă mai sunt majoritari.
Credibilitatea mak(c)edonomaniei tinde la zero dată fiind atitudinea de non-combat față de propaganda macedoneană a statului grec, care pretinde că macedonenii erau greci. Este evidentă discrepanța dintre ideea fixă a autoidentificării cu unii dintre strămoși a mak(c)edonomaniei și capitularea în fața hoțului statal grec care îi fură propria istorie. Un caz particular îl reprezintă Soarele de la Vergina, descoperit arheologic în anii 70 și care în 1993 a devenit simbol național grec prin decizie a Parlamentului de la Atena. În iulie 1995, statul grec a cerut de la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (Geneva), instituție a ONU, dreptul de proprietate exclusivă asupra simbolului Soarelui de la Vergina. Ca urmare, în octombrie 1995, fosta republică iugoslavă a Macedoniei a fost nevoită să-și modifice drapelul de stat, după o dispută diplomatică de 3 ani cu Grecia. Pentru a fi congruentă cu sine însăși, mak(c)edonomania trebuie să conteste la OMIP monopolul statului grec asupra acestui simbol. În caz contrar, mak(c)edonomaniacii care agită, conștient sau inconștient, în spațiul real sau virtual, respectivul simbol, vor continua să spună de fapt: „Și eu sunt grec!”.
Cei 30 de ani de activitate au arătat că strategia pasivă și închisă a mak(c)edonomaniei și-a arătat limitele. Ea s-a bazat mai mult pe recrutarea selectivă de persoane loiale unor persoane și nu unor principii și pe iluzia că prin discuții neoficiale cu unii demnitari ai statului român va obține statutul juridic de minoritate. Credibilitatea organizației de masă la armăni este în curs de epuizare: oare câte scaune pot să încapă la o masă de restaurant, fie acesta și de 5 stele?! Armănamea are nevoie de o organizație de mase, condusă de o nouă generație de lideri, vizionari și aplicați, care să nu se laude și să nu se aleagă între ei prin rotație după modelul gerontocrației, ci să-și asume conducerea în urma unei competiții deschise de programe bazate pe cele 4 principii fundamentale nenegociabile ale Armănamei și care să aplice o strategie de acțiune deschisă și activă.
Spiritul acestor noi lideri trebuie să fie marcat de dictonul patriotului român Ion Rațiu (1828-1902), intrat deja în istoria națiunilor moderne: „Existența unui popor nu se discută, ci se afirmă!” Principiul a fost enunțat în 1894, la Cluj, în cursul procesului intentat de guvernul maghiar liderilor Partidului Național Român din Transilvania, care trimiseseră un Memorandum împăratului austriac/regelui ungar cu privire la drepturile naționalității române din Ungaria. Liderii PNRT au fost condamnați la închisoare.
Doar inconștienții se laudă că nu le este frică, dar, totuși, cineva trebuie să țină și cu națiunea armănă!
P.S.
Am început să scriu „Cele 4 principii de bun simț ale Armănamei” pe 18 noiembrie și l-am terminat pe 2 februarie. Pe măsură ce-l scriam, îl postam ca un comentariu la câteva din postările armănești care erau notificate pe ecran. Iată comentariul makedonomaniei pe 24 ianuarie, într-un grup armănesc: „Marius Teja nu este corect sa ascunzi numele persoanelor "pacatoase" si nici sa arunci in derizoriu "partidul" si "organizatia" cu acelasi sediu ! Daca ai pretentia ca lupti pentru binele armanilor , te rog sa nu mai lovesti in calul care trage . Nu amesteca lucrurile astfel incat nici tu macar sa nu mai intelegi despre ce vorbesti. Se pare in opinia ta, toti suntem o apa si un pamant si absolut toti, cu exceptia ta desigur, suntem niste neaveniti in ce priveste Armânamea . Problemele cu care ne confruntam, nu se rezolva din pix, sorbindu-ti cafeaua la birou. Aceasta "lupta" platonica pe care o duci nu face decat sa induca lumea un eroare, nimeni nu face nici un lucru bun, astfel incat sa nu se mai inteleaga cine este victima, ci e este calaul ! Am apreciat interventiile tale de nenumarate ori, dar te rog nu ne mai arunca in tabara extremistilor ! Sunt de acord cu cele 4 principii, dar nu exista nici o dovada ca politica PMAR si CARO nu se regaseste in ele ! Nu semana vant daca vrei sa ni culegi furtuna ! Cu surprindere si amaraciune te indemn prieteneste la meditatie ! Sa ai o seara linistita” https://cuvintecelebre.ro/tu-ce-discuti/
