(Facebook Marius Teja octombrie 2020)
Fostul deținut politic țărănist Constantin Ionașcu (1924
Constanța-2011 Constanța) a publicat volumul „Rezistența anticomunistă din
Dobrogea” la Editura Ex Ponto din Constanța în 2000. Cartea a fost reeditată la
Ex Ponto în 2005 și de Fundația Academia Civică și Societatea de Cultură
Macedo-Română în 2011.
Autorul a cercetat Arhivele SRI Constanța și București și
Arhivele Asociației Foștilor Deținuți Politici Constanța și Tulcea, precum și
câteva lucrări, între care se remarcă cele ale fostului deținut politic
țărănist Cicerone Ionițiu (1924-2014).
Virginia Ion și Angela Bilcea sunt editorii ediției a III
a, care cuprinde dicționare ale județelor Constanța și Tulcea, unde am
identificat pe armănii victime ale represiunii comuniste după numele de familie
și locul de naștere în patria cultural-istorică a Balcanilor (Albania, Bulgaria,
Grecia, Macedonia). Marea majoritate a persoanelor din listă este reprezentată
de categoria domiciliu obligatoriu (D. O.), cele mai multe fiind deportate din
județul Timiș în Bărăgan în 1951-1956. Unele nume de familie feminine sunt
anterioare căsătoriei. Persoane notate cu dublu asterisc sunt cele menționate și
în lista județului Tulcea, dar nu prezintă neapărat aceleași date. În paranteze
drepte corecturile mele.
Este foarte probabil ca următoarele nume asemănătoare notate
cu asterisc să fie ale acelorași persoane: CEAMITRU Gheorghe și CIAMITRU Gheorghe
D.; CIFUIOTI [CUFUIOTI] Steliana I. și CIUFUIOTI [CUFUIOTI]
Steliana; CAPORANI
[CAPURANI] Tănase C. și COPORANI [CAPURANI]
Tănase; COSTEA
Nicolae M. și COSTEA Niculai M.; FOTU Gheorghe și FOTU Gheorghe S; GACHE Gheorghe V și GACHI Gheorghe V.; GÂRȚU Dionisie
și GÎRȚU
Dionisie; GEANI Ecaterina N. și GIANI Ecaterina; *GHIOGA Hristu N
și *GIOGA Hristu N.; GEOGEA Elena Gh și GIOGEA Elena;
GRASU
Iancu și GRASU Iancu T.; IOGA Virginia și JOGA Virginia N.; LEPAR [LIPARA] Dumitru și LEPĂR
[LIPARA] Dumitru N.; MOSURI Cornelia I. și MASURI Cornelia I.; MUȘE Niculai și
MUȘI Niculai I.; MIRLU
Dima și NIRLU Dima N.; NIBI Constantin
Gh. și NIBI Constantina Gh.; HRISTU Panaioti și PANAIOTE
Hristu; PITU Vasile și PITU Vasile D.; POZNAVA
Gheorghe V. și PUȘNAVA Gheorghe; RUSA Iuliana și RUȘA Iuliana Gh.; STERGHELIA
Apostol și STERGHIULI Apostol I., ALEXE Stere și STERE Alexe Gh.; TEJA Dumitru și
TEJA Dumitru T.; MIȘA Vanghele și VANGHELE Mișa; TĂNASE Vlahbei Gh. și
VLAHBEI Gheorghe Tănase; VRANA [VRANĂ] Ilie și VRANA [VRANĂ] Ilie Gh.; ZAIF
Tănase și ZAIF Tănase C.,
ADAM Elena, născută la 22.09.1935 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța, str. Farului nr. 19. D. O. 4 ani și 1 lună.
ADAM Hristu,
născut la 22.09.1935 în Albania, cu domiciliul în Constanța, str. Barbu Lăutaru
nr. 3. D. O. 4 ani și 9 luni.
ADAM Ionel, născut la 24.08.1937 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 95. D. O. 4 ani și 6 luni.
ADAM Mihai, născut la 04.05.1907 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța, str. Cibin nr. 6. D. O. 2 ani și 2 lună.
ADAM Vasile, născut la 26.02.1930 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța, str. Farului nr. 19. D. O. 4 ani și 1 lună.
**AFGANTI [AVGANȚI] Constantin, născut la 10.08.1919 în
Bulgaria, cu domiciliul în com. Valu lui Traian. D. O. 2 ani.
AGURASTI
Mihalache, născut la 26.06.1949 în Bulgaria [?], cu domiciliul în Techirghiol str. 9 Mai nr. 25. D. O. 2
ani
AGURASTI
Sofia, născută la 23.11.1945 în Mangalia, cu domiciliul în
Techirghiol str. 9 Mai nr. 25. D. O. 2 ani.
ALEXE
Elena, născută la 10.03.1922 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. Banu Mihalcea nr. 167. D. O. 3 ani.
***ALEXE Stere, născut în 1921 în Grecia, domiciliat în com.
Ceamurlia de Sus jud. Tulcea. Arestat la
15.12. 1951, condamnat la muncă silnică pe viață pentru crimă de uneltire. A
decedat la Aiud la 05.01.1954.
ANAGOSTRU Stere C., născut la 28.10.1921, din com. M.
Viteazu jud. Constanța. Condamnat la 8 ani de muncă silnică la Canal.
ANDONA
Aneta, născută la 17.07.1940 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ANDONA
Doina, născută la 08.12.1947 în com. Săcălaz jud. Timiș, cu
domiciliul în com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 6 luni.
ANDONA
Gheorghe, născut la 29.08.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu
str. Zorilor nr. 11 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ANDONA
Legina, născută la 12.07.1937 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Sănătății nr. 6 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 3 luni.
ANDONA
Niculai, născut la 03.11.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Sănătății nr. 6 jud. Constanța. D. O. 3 ani.
ANDONA
Tache, născut la 12.04.1931 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu jud. Constanța. D. O. 2 ani și 11 luni.
ANDONA
Vasile, născut la 03.05.1942 în com. Cogealac jud. Constanța, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Sănătății nr. 8 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
ANDONI
Anton, născut la 22.11.1939 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ANDREI Elena Gh., născută la 19.02.1940, în Palazu Mare
jud. Constanța. D. O. 2 ani.
ANDREI Gheorghe C., născut la 13.10.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Ion Ursu
nr. 34. D. O. 4 ani și 9 luni.
ANDREI Ion, născut la 10.01. 1934, cu domiciliul în
Palazu Mare jud. Constanța. D. O. 2 ani și 2 luni.
ANDREI Nicolae, născut la 11.03.1930 în Bulgaria. D. O. 1
an și 1 lună.
ANDREI
Panica [PANIȚA], născută la 10.03.1927 în Albania, cu domiciliul în Constanța str.
Gh. Barițiu nr. 14. D. O. 4 ani și 1 lună.
ANDREI Stela, născută la 08.10.1937 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Gh. Mureșanu nr. 53. D. O. 4 ani și 1 lună.
ANDREI Tudorică, născut la 16.07.1945 în Săcălaz jud.
Timiș, cu domiciliul în Constanța bd. Al. Lăpușneanu nr. 22. D. O. 4 ani și 1
lună.
ANTON
Sofia, născută la 20.01.1938 în Grecia, cu domiciliul în com.
Cogealac jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ANTON
Vanghelița, născută la 01.01.1926 în Grecia, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Nucilor nr. 25 jud. Constanța. D. O. 5 ani.
APOSTOL
Iana, născută la 02.05.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în
Medgidia str. Tractorului nr. 25 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
APOSTOL
Paris Gh., născut la 20.08.1912 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța Aleea Umbrei nr. 2. D. O. 2 ani și 2 luni.
*ARGHER [ARGHIR] Sultana, născută la 03.03.1893, din com.
V. Alecsandri jud. Tulcea, cu domiciliul în Constanța str. Merișor nr. 69. D.
O. 1 an și 6 luni.
ARGHIR Mircea, născut la 03.06.1954 (D. O.), cu
domiciliul în com. Valu lui Traian jud. Constanța. D. O. 2 ani și 2 luni.
ARISTIDE Despina, născută la 05.06.1906 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Orientului nr. 2. D. O. 1 an.
ARMEANU Despa, născută la 13.02.1922 în Grecia, cu
domiciliul în Techirghiol str. 23 August. D. O. 2 ani.
ARMEANU Ilie, născut la 22.07.1933 în Grecia, cu
domiciliul în Techirghiol str. Pescăruș nr. 2. D. O. 2 ani.
ARMEANU Ivăniță, născut la 13.08.1930 în Grecia, cu
domiciliul în Techirghiol 30 Decembrie nr. 20. D. O. 1 an și 9 luni.
ARMEANU Steliana, născută la 01.07.1931 în Grecia, str.
Brândușelor nr. 1. D. O. 1 an și 9 luni.
ARMEANU Stere, născut la 18.05.1930 în Grecia, cu
domiciliul în Techirghiol str. 30 Decembrie nr. 20. D. O. 1 an și 9 luni.
ARMEANU Tănase, născut la 15.08.1928 în Grecia, cu
domiciliul în Techirghiol str. 23 August nr. 20. D. O. 1 an și 9 luni.
ARNĂUTU Nicolae S., născut la 25.12.1918 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Bogdan Vodă
nr. 5. Condamnat la 7 ani muncă silnică.
ASPASIA [Aspasia] Mociu [MOCIU] Hristu, D. O.
AVGANE [AVGANTI] Niculai, condamnat la 20 de ani muncă
silnică.
AVGANTI Angelica, născută la 01.03.1950 în Grecia, cu
domiciliul în com. Valu lui Traian jud. Constanța. D. O. 1 an.
BABANICA Maria D., născută la 21.08.1941 în Mangalia, cu
domiciliul în Techirghiol str. Pescarului nr. 20. D. O. 1 an și 6 luni.
BABU Ahile Șt., născut la 21.05.1922 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Primăverii nr. 50 jud. Constanța. D. O. 4 ani și
1lună.
BABU Constantin, născut la 12.05.1939 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Cogealac jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BABU Constantin, din Constanța str. Petre Dascălul nr. 6.
D. O.
BABU Doru, din Constanța str. Chiculescu nr. 28. D. O.
BABU Elisabeta, născută la 29.06.1907 în Albania, cu domiciliul în Constanța str. Petre Dascălu nr. 4. D.
O. 4 ani și 2 luni.
BABU Espasia [Aspasia] V., născută la 23.10.1945 în com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța, cu domiciliul în
Constanța str. Șoseaua din Vii nr. 42. D. O. 4 ani și 3 luni.
BABU Evantica [Evantia], născută la
14.08.1915 în Albania, cu domiciliul în Constanța bd.
Tomis nr. 220. D. O. 4 ani și 1 lună.
BABU Florica, născută la 22.12.1946 în com. Săcălaz
jud. Timiș, cu domiciliul în Palazu Mare str. Petre Dascălu nr. 4
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 2 luni.
BABU Gheorghe, născut la 19.05.1905 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Râmnicu de Jos jud. Constanța, agricultor. Arestat la
25.08.1953, condamnat la 15 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică.
BABU Gheorghe N., născut la 13.04.1942 în com. Modelu jud.
Călărași, cu domiciliul în Constanța str. Ion Ursu nr. 52. D. O. 4 ani și 10 luni.
BABU Gheorghe S., născut la 03.03.1934 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Șoseaua din Vii nr. 24. D. O. 4 ani și 3 luni.
BABU Hristu N., născut la 17.07.1908 în Albania, cu domiciliul în Constanța str. Măcinului nr. 1. D. O. 4
ani și 6 luni.
BABU Hrisula A., născută la 14.02.1928 în Albania, cu domiciliul în com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani
și 1 lună.
BABU Ionel, născut la 23.08.1933, cu domiciliul în
Constanța str. I. G. Duca nr. 6. Condamnat.
BABU Maria, din Constanța str. I. G. Duca nr. 71. D. O.
BABU Maria T., născută la 24.01.1938 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Ion Ursu
nr. 49. D. O. 4 ani și 1 lună.
BABU Maria V., născută la 23.03.1933 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Gh. Doja
nr. 6. D. O. 4 ani și 1 lună.
BABU Mihai, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Primăverii
nr. 50 jud. Constanța. Condamnat.
BABU Mihai L., născut la 24.06.1930 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Santinelei
nr. 20B. D. O. 1 an și 2 luni.
BABU Mihai S., născut la 16.03.1921 în Albania, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Primăverii nr. 50 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BABU Mircea A., născut la 22.09.1952 în Frumușița Nouă, cu domiciliul în Constanța str. Daliei nr. 3. D. O. 2 ani
și 11 luni.
BABU Nicolae P., născut la 24.05.1910 în Albania, cu domiciliul în Constanța str. Ion Ursu nr. 52. D. O. 4 ani și 10 luni.
BABU Nicolae T., născut la 25.04.1927 în Albania, cu domiciliul în Constanța str. Ion Ursu nr. 49. D. O. 4 ani și 2 luni.
BABU Olimpia N., născută la 16.03.1912 în Albania, cu domiciliul în Palazu Mare str. Năvodului nr. 7 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BABU Petre N., născut la 13.04.1942 în com. Modelu jud.
Călărași, cu domiciliul în Constanța str. Ion Ursu nr. 52. D. O. 4 ani și 10 luni.
BABU Petre Traian, născut la 20.03.1940 în Bulgaria, cu
domiciliul în Palazu Mare str. Năvodului nr. 7 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
BABU Stela A., născută la 08.03.1949 în Săcălaz jud.
Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Gh. Marinescu nr. 59. D. O. 4 ani și 2
luni.
BABU Toader A., născut la 20.07.1891 în Albania, cu domiciliul în Constanța str. Ion Ursu nr. 49. D. O. 4 ani și 2 luni.
BABU Urania, născută la 19.04.1916 în Albania, cu domiciliul în Constanța str. Ion Ursu nr. 52. D. O. 4 ani și 10 luni.
BABU Vasile L., născut la 27.11.1933, Constanța str. Ion
Bănescu nr. 13. D. O. 4 ani și 1 lună.
BABU Vasile N., născut la 06.11.1936 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Ion Ursu
nr. 52. D. O. 4 ani și 10 luni.
BACU Dumitru, născut în 1925 în Grecia. Arestat în 1948,
condamnat pentru activitate anticomunistă. Eliberat în 1954.
BACU Dumitru L., născut la 14.04.1929. D. O. 2 ani și 3
luni.
BACU Elena L., născută la 03.08.1934 în Bulgaria, cu
domiciliul în Ovidiu str. Salcâmilor nr. 6 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
BACU Lucia L., născută la 01.03.1931 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Salcâmilor nr. 6 jud. Constanța. D. O. 4 ani și
1 lună.
BACULA Iancu, născut în com. Saraiu jud. Constanța.
Arestat și condamnat cu lotul Babadag.
BAFAN [BAFANI] Marioara
S., născută la 25.02.1943 în com. Nicolae Bălcescu jud. Constanța, cu
domiciliul în Constanța Aleea Crizantemelor
nr. 2. D. O. 4 ani și 1 lună.
BAFANI Mihalea [Mihale], născut la 15.05.1919 în Bulgaria, cu domiciliul în com. Sinoe jud.
Constanța, fierar. Arestat la 23.04.1959, condamnat la 3 ani și 3 luni
interdicție cu lotul Ciolacu.
BAFU [BACU] Dan Alexandru T., născut la 12.08.1946 în
Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Podului nr. 21 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BAGIA Aurica, născută în 12.06.1931 în Grecia, cu
domiciliul în sat Poiana com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BAGIA Cristea, născut în 16.11.1954 (D. O.). D. O. 3 luni
BAGIA Ecaterina, născută la 15.08.1926 în Bulgaria. D. O.
4 ani și 1 lună.
BAGIA Hristu T., născut în 04.03.1918 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Primăverii nr. 49 jud. Constanța. D. O. 4 ani și
1 lună.
BAGIA Ianula, născută în 24.02.1925 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Pescarilor nr. 72. D. O. 4 ani și 1 lună.
BAGIA Ion T., născut la 31.12.1936 în Bulgaria, cu
domiciliul în Ovidiu str. Pescarilor nr. 72. D. O. 4 ani și 1 lună.
BAGIA Nicola T., născut la 02.08.1929 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BAGIA Nicolae, născut la 02.08.1920 în Bulgaria, cu
domiciliul în sat Poiana com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BAGIA Nicolae N., născut la 27.11.1954 (D. O.). D. O. 8
luni.
BAGIA Tinca Gh., născută la 19.06.1932 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Cuza Vodă nr. 88. D. O. 4 ani și 1 lună.
BAGIA Vasile I., născută la 29.10.1950 în com. Sânpetru
Mare jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Răzoare nr. 6. D. O. 4 ani și
1 lună.
BAGIUIANI Iancu, născut în 1919 în Veria Grecia. Arestat
în 1952, condamnat la 18 ani muncă silnică pentru uneltire, la Jilava, Aiud,
Gherla.
BAIA Alexandru, din Constanța Aleea Portului nr. 6. D. O.
BAIA Ana N., născută la 26.02.1954 (D. O.), cu domiciliul
în Constanța. D. O. 1 an și 5 luni.
BAIA Constantin H., născut la 15.05.1950 (D. O.). D. O. 4
ani și 1 lună.
BAIA Gheorghe, din Constanța str. Adamclisi nr. 3. D. O.
BAIA Hristu Gh., născut în 30.03.1918 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Calafat nr. 102. D. O. 4 ani și 1 lună.
BAIA Panaia [Panait] T., născut la 15.03.1938 în Albania, cu domiciliul
în Constanța str. Ion Ursu nr. 2. D. O. 4 ani și 1 lună.
BAIU Ecaterina, născută la 05.10.1941 în Călărași, cu domiciliul în Constanța str. Bogdan Vodă nr. 46. D.
O. 4 ani și 1 lună.
BAJDAN
Dumitru S., născut la 14.05.1947. D. O. 4 ani.
BAJDAN
Mihai, din Ceamurlia de Jos. Arestat la 15.04.1949
și condamnat.
BAJDECA
[BAJDECHI], din Dobrogea. Arestat în 1949 și
condamnat la Gherla, la minele de plumb.
**BAJDECHI
Gheorghe N., născut în Grecia. În 1952, a executat 9 ani și 6 luni detenție.
BAJDECHI
Mihai, cioban. Arestat în 1951, a murit în închisoare, la 17.07.1951.
BAJDECHI
Ovidiu, născut la 03.06.1927 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Mihăileanu nr. 35. A executat 4 ani
închisoare corecțională.
BAJDECHI
Stere, țăran din com. Mihai Viteazu jud. Constanța. Arestat în 1949 pentru sprijin dat partizanilor din Dobrogea.
BAJDECHI
Victoria C., născută la 10.05.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Primăverii nr. 2 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BAJDU
Mihai, născut la 10.06.1896 Grecia. Arestat la 15.04. 1949,
condamnat la 6 ani închisoare prin sentința nr. 87/28.10.1949, apoi în D. O.
BAJDU
Mihai S., arestat la 13.04. 1955, ucis de Securitate la 23.04.1955.
BALABUȚI Gheorghe N., născut la 16.11.1941 în Mangalia,
cu domiciliul în Techirghiol str. Negru-Vodă. D. O. 1 an și 9 luni.
BALABUȚI Nicolae A., născut la 19.05.1944 în com Albești jud. Constanța, cu domiciliul
în Constanța str. Soveja nr. 47. D. O. 2 ani și 8 luni.
BALAMACE [BALAMACI] Anastase, născut la
15.08.1922 în Albania, cu domiciliul în Constanța str. Ion Ursu nr. 58, funcționar. Arestat
la 11.09.1959, condamnat la 5 ani închisoare corecțională și 3 ani degradare
civică.
BALAMACE [BALAMACI] Anastasia, din com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. Arestată în 1950.
BALAMACE [BALAMACI] Maria, arestată în com. M.
Kogălniceanu și dusă la Securitatea din Constanța la 12.05.1949.
BALAMACI Constanța I., născută la 20.01.1942 în Galiția
[?],
cu domiciliul
în Constanța str. D. Zamfirescu nr. 1. D. O. 4 ani și 1 lună.
BALAMACI Georgeta C., născută la 20.04.1945 în com.
Făgăraș jud. Tulcea, cu domiciliul
în Constanța str. Dreptății nr. 5. D. O. 4 ani și 3 luni.
BALAMACI Gheorghe, născut la 15.04.1902 în Grecia, cu domiciliul în Constanța str. Ion Ursu
nr. 9. Arestat la 10.09.1959, condamnat la 4 ani închisoare corecțională, 3 ani
degradare civică și confiscarea averii.
BALAMACI Ion, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța.
Condamnat la 10 ani temniță grea.
BALAMACI Marioara D., născută la 18.07.1950 în com. Sânpetru
Mic jud. Timiș, cu domiciliul în
com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BALAMACI Maria S., născută la 19.02.1941 în Călărași, cu domiciliul
în Constanța str. D. Zamfirescu nr. 12. D. O. 4 ani și 1 lună.
BALAMACI Stela, născută la 22.05.1934 în
Caraorman-Bulgaria, cu domiciliul în Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 94. D.
O. 4 ani și 1 lună.
BARDE
[BARDU] Petru C., născut la 14.04.1933. D. O. 4
ani și 1 lună.
BARDE
[BARDU] Dionisie, născut la 14.08.1926 în Bulgaria,
cu domiciliul în Constanța, str. Ileana Cosânzeana nr. 13. D. O. 4 ani și 1
lună.
BARDE
[BARDU] Doxia [Eudoxia], din Constanța, str.
Răsboieni nr. 40B. D. O.
BARDE
[BARDU] Elena, născută la 18.02.1937 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța, str. Ileana Cosânzeana nr. 13. D. O. 4 ani și 1 lună.
BARDE
[BARDU] Ilie T., născut la 26.03.1932 [?] în com. Săcălaz jud. Timiș, cu
domiciliul în Constanța, str. Ileana Cosânzeana nr. 13. D. O. 1 ani și 10 luni.
BARDE
[BARDU] Tina M., născută la 24.08.1891 în Albania, cu domiciliul în Constanța, str. Ileana Cosânzeana nr. 13. D. O. 4 ani și 1
lună.
BARDECA,
țăran din Dobrogea. Arestat și condamnat.
BARDU
Marioara I., născut la 22.06.1946 în com. Săcălaz jud. Timiș, cu
domiciliul în Constanța, str. Tomis nr. 218. D. O. 4 ani și 1 lună.
BARDU
Petre D., născut la 10.07.1918 în Grecia, cu domiciliul în
Medgidia, str. V. Lupu nr. 103. D. O. 5 ani și 6 luni.
BARZACHE Ion P., născut la 05.05.1926 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Răscoalei 1907 nr. 10. A executat 1 an și 6 luni
închisoare corecțională
BASDU
[BAJDU] Anastase, din Constanța, str. Dragoslavelor
nr. 5. D. O.
BASURII [BATURI] Nicolae T., născut la 29.04.1940 în
Bulgaria, cu domiciliul în com. Tuzla jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BATHARI [BATZARIA] Anastasia, născută la 28.01.1914 în
Crinelari [Grecia], cu domiciliul în Constanța, str. N. Titulescu nr. 20.
Condamnată.
BATU
[BAȚU] Andrei T., născut la 08.12.1942 în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța, cu domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 77. D.
O. 4 ani și 1 lună.
BATU
[BAȚU] Aurel B., născut la 07.08.1923 în Albania, cu domiciliul în Constanța, str. Gospodăriei nr. 23. D. O. 4 ani și 1 lună.
BATU
[BAȚU] Constantin, născut la 23.05.1933 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Tolbuchin nr. 4. D. O. 4 ani și 1
lună.
BATU
[BAȚU] Constantin, din Constanța str. Chimescu nr. 2.
D. O.
BATU
[BAȚU] Cornel N., născut la 17.02.1951 în
Timișoara, cu domiciliul în Constanța str. Tulcei nr. 22. D. O. 4 ani și 7
luni.
BATU
[BAȚU] Cornelia Gh., născută la 16.02.1920 în
Grecia, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Podului nr. 21 jud. Constanța. D. O.
4 ani și 7 luni.
BATU
[BAȚU] Elena, născută la 03.08.1945 în com. Cogealac jud. Constanța, cu domiciliul în Ovidiu șos. Națională nr. 11 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BATU
[BAȚU] Elisabeta, născută la 06.07.1934. D. O. 4 ani
și 1 lună.
BATU
[BAȚU] Elisabeta, născută la 13.05.1931 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BATU
[BAȚU] Gheorghe B., născut la 07.11.1920 în
Albania, cu domiciliul în Palazu Mare str. Dumbrăveni nr. 48 jud. Constanța. D.
O. 4 ani și 1 lună.
BATU
[BAȚU] Gheorghe M., născut la 20.01.1920 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Bogdan Vodă nr. 48. D. O. 1 an și 1
lună.
BATU
[BAȚU] Hristu, născut la 14.03.1913 în Albania, cu domiciliul în
Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 181. D. O. 2 ani și 3 luni.
BATU
[BAȚU] Ilie Gh., născut la 11.07.1948 în com. Săcălaz jud. Timiș, cu
domiciliul în Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 144. D. O. 4 ani și 1 lună.
BATU
[BAȚU] Luiza, născută la 10.05.1926 în Albania, cu domiciliul în Palazu
Mare str. Dumbrăveni nr. 48 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BATU
[BAȚU] Margareta, născută la 23.03.1934 în
Bulgaria, cu domiciliul în Palazu Mare, str. Gospodăriei nr. 23 jud. Constanța.
D. O. 4 ani și 1 lună.
BATU
[BAȚU] Nicolae Gh., născut la 21.02.1953. D. O. 2
ani.
BATU
[BAȚU] Paraschiva, născută la 15.05.1905 în
Albania, cu domiciliul în Constanța str. Bogdan Vodă nr. 48. D. O. 1 an și 1
lună.
BATU
[BAȚU] Romel, născut la 16.07.1951 în com. Zagna [jud. Brăila], cu
domiciliul în Palazu Mare str. Dumbrăveni nr. 48 jud. Constanța. D. O. 4 ani și
1 lună.
BATU
[BAȚU] Tomoiada [Tomaida], născută la
15.05.1904 în Albania, cu domiciliul în Constanța, str. V. Lupu nr. 36. D. O. 4
ani și 2 luni.
BATU
[BAȚU] Vasile A., născut la 05.03.1927 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța, Aleea Nalbei nr. 4. D. O. 4 ani și 6
luni.
BATU
[BAȚU] Vasile T., născut la 14.08.1948 în com.
Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Podului nr. 21 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BATU
[BAȚU] Virgil A., născut la 07.02.1929 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Tolbuchin nr. 3. D. O. 4 ani și 1
lună.
BATUL
[BAȚU] Dumitru, născut la 14.04.1929 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Salcâmilor nr. 6 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BATURI
Constantin Gh., născut la 18.12.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța, str. A. Iancu nr. 27. D. O. 4 ani și 1 lună.
BĂTU
[BAȚU] Dan Alexandru, născut la 12.08.1946, din jud.
Constanța. D. O.
BĂTU
[BAȚU] Ecaterina, născută la 05.11.1941, din jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BĂTU
[BAȚU] Gheorghe, născut la 20.01.1952, din jud. Constanța. D. O. 1 an și 1
lună.
BĂTU
[BAȚU] Hristu, născut la 14.03.1920, din jud. Constanța. D. O. 4 ani și
1 lună.
BĂTU
[BAȚU] Ovidiu C., din Constanța str. Tulcei nr. 22.
Condamnat.
BĂTU
[BAȚU] Sotir N., născut la 14.05.1926 în Albania, cu domiciliul în
Constanța str. Brândușelor. Condamnat la 7 ani închisoare corecțională.
BEBE Steluța D., născută la 25.08.1936 în Bulgaria, cu
domiciliul în Palazu Mare str. Gh. Barițiu nr. 20 jud. Constanța. D. O. 2 ani
și 2 luni.
*BECA
Iancu, născut la 15.05.1905 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Beidaud jud. Tulcea. Condamnat în contumacie la 15 ani închisoare muncă silnică
prin sentința 66/ 12.02.1949. Arestat la 21.07.1949, și condamnat la moarte,
executat la 16.12.1949 pe malul lacului Siutghiol.
BEDIVAN
Constantin Gh., născut la 20.12.1904 în Grecia, cu domiciliul în
Techirghiol str. Negru-Vodă nr. 3. D. O. 2 ani și 3 luni la Bicaz.
BEDIVAN
Dumitru N., născut la 01.04.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Traian nr. 38. D. O. 2 ani și 1 lună.
BEDIVAN
George N., născut la 02.12.1936 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 142. D. O. 2 ani și 2 luni.
BEDIVAN
Ion C., născut la 07.10.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în
Techirghiol str. Negru-Vodă nr. 4. D. O. 2 ani și 5 luni.
BEDIVAN
Tinca M., născută la 10.05.1909 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 220. D. O. 2 ani și 2 luni.
BEDIVAN
Veronica, născută la 24.08.1912 în Grecia, cu domiciliul în
Techirghiol str. Negru-Vodă nr. 3. D. O. 1 an și 10 luni.
BELBA
Dionisie, născut la 20.08.1920 în Grecia, cu domiciliul în Constanța
str. 1 Decembrie 1918. D. O. 5 luni.
BELBA
Ecaterina N., născută la 15.01.1922 în Grecia, cu domiciliul în
Medgidia str. Republicii nr. 65 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BELBA
Valer, condamnat pentru încercarea de a crea o organizație pe Valea Motrului.
BELBA
Victoria M., născută la 27.03.1949 în com. Beșenova jud. Timiș, cu
domiciliul în Medgidia str. Republicii nr. 68 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
BELECA
[BILECA] Otilia, născută la 09.11.1944, din jud. Constanța. D. O. cu
părinții.
BELECA
[BILECA] Steliana, născută la 19.09.1944 în
Călărași, cu domiciliul în Constanța str. Română. D. O. 4 ani și 1 lună.
BELU Aurica H., născută la 12.02.1935 în Bulgaria, cu
domiciliul în Medgidia str. Al. Sahia nr. 1 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BELU Maria T., născută la 05.06.1924 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BICA Dumitru, din Ovidiu str. Teiului nr. 30. Condamnat.
BICHI Milla [MILLA], născută [născut] la 12.03.1926 în
Albania, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Podului nr. 2 jud. Constanța. D. O.
4 ani și 6 luni.
BICHI Toma, născut la 24.01.1921 în Albania, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Podului nr. 2 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 10
luni.
BICHI Verdichia, născută la 24.05.1953 [?] în Bulgaria
[?], cu domiciliul în com. Ovidiu str. Temeliei nr. 2 jud. Constanța. D. O. 4
ani și 1 lună.
BICIOLA Gheorghe T., născut la 21.01.1937, Constanța str.
I. G. Duca nr. 8. D. O. 2 ani și 8 luni.
BICIOLA Virginia, născută la 02.11.1911 [?] în com. Cocargeaua jud. Constanța [Călărași], cu domiciliul în Constanța, str. Mircea [cel Bătrân] nr. 152 bl. E. D. O. 2 ani și 8 luni.
BICU Anghelina Gh., născută la 02.02.1926 în Bulgaria, cu domiciliul în com. Cogealac sat
Râmnic jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BILECA
Anghelina, născută la 16.07.1950 în com. Beșenova jud.
Timiș, cu domiciliul în Palazu Mare str. Rovine nr. 13 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
BILECA
Sofia I., născută la 21.10.1941 în com. Beidaud jud. Tulcea, cu
domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 289. D. O. 4 ani și 1 lună.
BILECA
Olimpia, născută la 25.10.1942 în com. M. Kogălniceanu jud.
Constanța, cu domiciliul în Palazu Mare jud. Constanța. D. O. 4 ani.
BILECA
Stela, născută la 14.03.1949 în com. Săcălaz jud. Timiș, cu
domiciliul în Palazu Mare str. Tineretului nr. 20 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
BILECA
Steluța, născută în com. Jurilovca jud. Tulcea, cu domiciliul în
Constanța str. Pictor N. Grigorescu nr. 57. D. O. 4 ani și 1 lună.
BILECA
Vanghele N., născut la 06.12.1922 în Pliase [Pleasa]-Grecia [Albania],
din Constanța, funcționar. Arestat la 01.07.1949, condamnat la 20 ani muncă
silnică și 10 ani degradare civică pentru crimă de uneltire și 2.000 lei
amendă.
BIȘINICU Dincă,
născut la 12.04.1927 în Grecia. A executat 3 ani închisoare corecțională.
BIȘINICU Hristu, născut la 14.08.1922 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str.
Stabilizării nr. 31. Condamnat la 3 ani închisoare corecțională.
BIȘINICU Zisu, născut la 14.08.1922 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu 2 jud.
Constanța. Condamnat la 1 an închisoare corecțională pentru deținere de
armament.
BITULEANU Gheorghe N., născut la 09.03.1908 în Macedonia,
cu domiciliul în com. Mihai Viteazu jud.
Constanța, țăran. Condamnat la 12 ani muncă silnică.
BIȚI Irina, născută la 15.11.1918 în Grecia, cu domiciliul în Constanța
str. Marinarului nr. 6. D. O. 4 ani și 1 lună.
BLACIOTI Alecu Gh., născut la 03.10.1924 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Ion Adam nr. 36. D. O. 3 ani și 6 luni.
BLACIOTI Anastasia N., născută la 10.12.1937 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str.
Cișmelei nr. 18. D. O. 3 ani și 6 luni.
BLACIOTI Andronica, născută la 28.09.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str.
V. Lupu nr. 17. D. O. 4 ani și 1 luni.
BLACIOTI Anton, născut la 17.05.1926 în Grecia. D. O. 4
ani.
BLACIOTI Apostol, născut la 14.09.1943 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. V. Lupu nr. 17. D. O. 4 ani.
BLACIOTI Forsi S., născut la 01.01.1916 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str.
Brândușelor nr. 2 bl. L. D. O. 1 an.
BLACIOTI Maria, născută la 27.10.1924 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Luminișului nr. 7. D. O. 3 ani și 6 luni.
BLACIOTI Maria S., născută la 15.04.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str.
Ion Adam nr. 36. D. O. 1 an și 9 luni.
BLACIOTI Nicolae T., născut la 12.04.1900 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Brândușelor nr. 2 bl. L. D. O. 2 ani și 2 luni.
BLACIOTI Stere A., născut la 23.05.1954. D. O. 2 ani.
BLACIOTI Tănase A., născut la 03.02.1956. D. O. 2 luni.
BOCEA Ghiță, născut la 25.07.1946 , cu domiciliul în
Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 6. D. O. 4 ani și 1 lună.
BOLA Gheorghe D., născut la 02.05.1914, din Constanța
str. Muntenescu nr. 16. Arestat și condamnat pentru uneltire contra ordinii
publice.
BOLA Hristu Gh., născut la 10.03.1911 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Ahile Mihail nr. 88. D. O. 1 an și 3 luni.
BOTCA Gheorghe, din Constanța str. Suceava nr. 12.
Condamnat.
BOTCA Pepa, născută la 15.05.1928 în Bulgaria, cu domiciliul în sat Sinoe com.
M. Viteazu jud. Constanța. Condamnată.
BOTCA Tașcu, născut la 21.10.1925, din com. Sinoe jud.
Constanța. Arestat în 1954, condamnat la 10 ani închisoare corecțională,
rearestat la 23.04.1959.
*BOTE
Alexe, născut la 20.02.1897 în Grecia, din Mahmudia jud.
Constanța [Tulcea]. Arestat în 1951, condamnat la 16 ani muncă silnică, a murit
la Gherla la 30.06.1953.
BOTE
Constantin A., născut la 06.04.1934
în Bulgaria, din com. Ceamurlia de Sus jud. Constanța [Tulcea]. Arestat
în 18.01.1951, reținut 3 luni la Securitatea din Constanța.
BRACEA Doxia [Eudoxia],, născută la 09.08.1928 în Grecia, cu domiciliul în Constanța str.
Războieni nr. 40B. D. O. 4 ani și 1 lună.
BRACEA Elena, născută la 15.07.1916 în Grecia, cu
domiciliul în Mangalia str. Rozelor nr. 29. D. O. 4 ani și 1 lună.
BRACEA Florica Gh., născută la 20.09.1937 în Bulgaria, cu domiciliul în com. Ovidiu
str. Arțarului nr. 11 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 2 luni.
BRACEA Gheorghe N., născut la 14.05.1955. D. O. 2 luni.
BRACEA Hristu C., născut la 26.09.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în Mangalia str.
Rozelor nr. 29. D. O. 4 ani și 1 lună.
BRACEA Ion H., născut la 03.05.1929 în Bulgaria, cu domiciliul în com. Ovidiu
str. Arțarului nr. 11 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 7 luni.
BRANDEA [BRANDI] Costea N., născut la 06.04.1906 în Bulgaria, cu
domiciliul în jud. Constanța. Condamnat la 15 ani de muncă silnică, a executat
10 ani detenție.
BRANDEA [BRANDI] Gheorghe N., născut la 06.04.1906 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 275. Condamnat la 12 ani de muncă
silnică, a executat 10 ani detenție.
BRĂDĂNICĂ
Niculai, născut la 09.06.1904 în Veria-Grecia, funcționar, cu
domiciliul în jud. Constanța. Arestat la 03.08.1953, condamnat la 10 ani
închisoare corecțională și 5 ani degradare civică.
BUCIUNEANU Anastase Gh., născut la 09.03.1924 în Grecia,
cu domiciliul în com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. Arestat la 20.12.1948, condamnat la 10 ani închisoare
corecțională și 3 ani interdicție.
BUCIUNEANU Vasile D., născut la 28.12.1928 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str.
Cișmelei nr. 17. Arestat în septembrie 1948, condamnat la 1 an și 7 luni.
BUCOVALĂ
Stere I., născut în 1922 în Grecia, cu domiciliul în Constanța,
str. Al. Lăpușneanu nr. 102. D. O. 2 ani și 1 lună.
BUCOVALĂ
Victor, născut la 28.10.1915 în Veria-Grecia, cu domiciliul în
Constanța, str. A. Șauguna nr. 25. Arestat la 19.07.1952, condamnat la 10 ani
închisoare corecțională și confiscarea averii.
BUDA
Nicolae, născut la 15.06.1904
în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 93.
Condamnat la 12 ani de muncă silnică.
BUJDOVEANU Stere, născut la 02.05.1921 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str.
Făgetului nr. 135. Condamnat la 2 ani închisoare corecțională.
BUJGOLI
Cherața N., născută la 18.09.1930
în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța, str. Caraiman nr. 5. D. O. 4
ani și 1 lună.
BUJGOLI
Hristu L., născut la 29.12.1906 în Albania, cu domiciliul în Constanța
bd. Tomis nr. 25. D. O. 4 ani și 1 lună.
BUJGOLI
Maria, Constanța str. Caraiman nr. 5. D. O.
BUJGOLI
Paulina M., născută la 13.03.1951 în Săcălaz jud. Timiș, cu
domiciliul în Constanța Aleea Hortensiei nr. 4. D. O. 4 ani și 1 lună.
BUJGOLI
Vasile L., născut la 12.03.1920 în Albania, cu domiciliul în
Constanța str. Caraiman nr. 5. D. O. 4 ani și 1 lună.
BUJICU
Victoria C., născută la 27.07.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în
Palazu Mare str. Gh. Barițiu nr. 28 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BUJIN
Stere, născut în Grecia. Condamnat la 10 ani temniță grea
și 5 ani degradare civică.
*BUJIN
Zisu, născut la 14.09.1917 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța, str. Portiței nr. 22. Arestat la 22.07.1948, condamnat la 7 ani
închisoare corecțională și 3 ani interdicție.
BUȘU
Anastasia, născută la 28.06.1942 în Mangalia, cu domiciliul în
Constanța str. Ștefan cel Mare nr. 49. D. O. 2 ani.
BUTCARU
Dumitru, născut la 10.02.1948 în com. Beșenova Nouă jud. Timiș, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Zorilor nr. 5 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
BUTCARU
Dumitru, născut la 10.09.1938 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 226 bl. T 10. D. O. 4 ani și 1 lună.
BUTCARU
Dumitru T., născut în com. Beșenova Nouă jud. Timiș, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
str. Primăverii jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BUTCARU
Ion S., născut la 06.08.1953 în com. Măzăreni jud. Brăila, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. D. O. 2 ani.
BUTCARU
Lenuța, născută la 25.06.1928 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Călărași nr. 1. D. O. 4 ani.
BUTCARU
Maria, născută la 16.10.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani.
BUTCARU
Mihai, născut la 25.06.1929, D. O. 2 ani și 11 luni.
BUTCARU
Vanghele, născut la 01.05.1920 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. Călărași nr. 11. D. O. 4 ani.
BUTCARU
Vasile, născut la 21.06.1939 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani și
1 lună.
BUTU
Aspasia, născută la 28.06.1942. D. O. 2 ani.
BUTU Aspasia Șt., născut la 14.09.1903 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Arțarului nr. 6 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
BUTU Constantin, născut la 05.04.1922 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 338. Condamnat la 8 ani temniță grea.
BUTU Ecaterina, născută la 30.01.1940 în Bulgaria, cu domiciliul în com. Ovidiu
str. Arțarului nr. 6 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BUTU Ecaterina, născută la 02.02.1927 în Bulgaria, cu domiciliul în com. Ovidiu
Șos. Națională nr. 63 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BUTU
Florica M., născută la 16.10.1935 [1953] în com. Bumbăcari jud. Călărași, cu domiciliul în com. Ovidiu Șos. Națională nr. 63 jud.
Constanța. D. O. 2 ani și 6 luni.
BUTU Marina, născută la 06.07.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu str.
Poiana nr. 29 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
BUTU Mihalache, născut la 17.05.1930 în Bulgaria, cu domiciliul în com. Ovidiu
Șos. Națională nr. 63 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
BUTU Toma B., născut la 08.10.1910 în Albania, cu
domiciliul în com. Ovidiu Șos. Națională nr. 14 jud. Constanța. D. O. 4 ani și
1 lună.
BUTU Vasile H., născut la 06.07.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în sat Poiana com.
Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani.
BUTU Vasile M., născut la 06.05.1934, din jud. Constanța.
D. O. 4 ani.
BUZDUCHI
[BUZBUCHI] Atena I., născută la 19.10.1913 în
Grecia, cu domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 147 bl. 13. D. O. 4 ani și 1
lună.
BUZDUCHI
[BUZBUCHI] Dumitru Gh., născut la
30.06.1926 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 147. D. O. 3 ani și 2 luni.
BUZDUCHI
[BUZBUCHI] Dumitru I., născut la 28.07.1936 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța bd. Mamaia nr. 91. D. O. 4 ani și 8 luni.
BUZDUCHI
[BUZBUCHI] Ion Gh., născut la 26.04.1939 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța, str.
Al. Lăpușneanu nr. 135. D. O. 2 ani și 2 luni.
BUZDUCHI
[BUZBUCHI] Stere Gh., născut la 15.04.1940 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța bd.
Tomis nr. 332. D. O. 4 ani.
BUZU
Aurel Gh., născut la 26.09.1952 în Frumușița, cu domiciliul în Constanța, str. Suceava nr. 1A. D. O. 2 ani și 10 luni.
BUZU
Constantin T., născut la 28.04.1954 în com. Brătescu [Brateș] jud. Galați, cu domiciliul în Ovidiu str. Poporului nr. 14 jud.
Constanța. D. O. 1 an și 2 luni.
BUZU
Constanța, născută la 06.03.1955. D. O. 4 luni.
BUZU
Cornelia, născută la 22.08.1942, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 336. D. O. 4 ani și 6 luni.
BUZU
Domnica, născută la 08.02.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Delfinului nr. 8. D. O. 3 ani și 1 lună.
BUZU
Hristu, din Constanța str. Ileana Cosânzeana nr. 13. D. O.
BUZU
Hristu Gh., născut la 01.11.1954 în com. Brătescu jud. Galați, cu domiciliul în Constanța str. Semănătorului nr. 30. D.
O. 9 luni.
BUZU
Ileana V., născută la 15.10.1895 în Albania, cu domiciliul în sat
Poiana com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 2 luni.
BUZU
Luiza, născută la 25.04.1925 în Albania, cu domiciliul în Ovidiu str. Poporului nr. 14 jud. Constanța.
D. O. 4 ani.
BUZU
Maria V., născută la 26.03.1922 în Albania, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 336. D. O. 4 ani și 6 luni.
BUZU
Mihai T., născut la 08.11.1951 în com. Frumușița Nouă, cu domiciliul în Constanța str. B. P. Hasdeu nr. 124. D. O. 3 ani și 8
luni.
BUZU
Olga F., născută la 15.04.1926 în Albania, cu domiciliul în
Constanța str. Semănătorului nr. 30A. D. O. 4 ani.
BUZU
Pandele M., născut la 02.08.1922 în Albania, cu domiciliul în
Constanța str. S. Bărnuțiu nr. 16. D. O. 4 ani și 1 lună.
BUZU
Vasile P., născut la 25.12.1953 în com. Brătescu jud. Galați, cu domiciliul în Constanța bd. Mamaia nr. 60. D. O.
BUZU
Zorica I., născută la 29.03.1929 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. S. Bărnuțiu nr. 16. D. O.
CACIAUNA
Hristu, născut la 24.12.1910 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Râmnicu de Jos jud. Constanța. Arestat la 25.08.1953, condamnat la 20 ani muncă
silnică și 10 ani degradare civică.
CADRI Costea, născut la 15.04.1917 în Venti-Grecia, cu
domiciliul în com. Sinoe jud. Constanța. Condamnat, a executat 2 ani
închisoare.
CADRI Nicolae S., născut la 20.01.1908 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. Condamnat, a executat 2 ani închisoare.
CALCIU Dionisie, născut la 15.10.1904 în Macedonia,
agricultor, com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Arestat, condamnat la 10 ani
muncă silnică.
CALESU
[CALEȘU] Demostene D., născut la 15.02.1908 în
Albania, cu domiciliul în Constanța Aleea Nalbei nr. 13. D. O. 4 ani și 1 lună.
CALESU
[CALEȘU] Silvia D., născută la 13.06.1946 în
Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 191. D.
O. 4 ani și 1 lună.
CALESU
[CALEȘU] Victoria H., născută la 20.04.1919 în
Albania, cu domiciliul în Constanța Aleea Nalbei nr. 13. D. O. 4 ani și 1 lună.
CALINTARU [CĂLINȚARU] Iancu S., născut la 18.10.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str.
Republicii nr. 191. D. O. 1 an și 8 luni.
CALINTARU [CĂLINȚARU] Ivan, născut la 18.10.1932, jud. Constanța. D. O. 1 an și 8 luni din 1951.
CALINTARU [CĂLINȚARU] Vasile S., născut la 20.10.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Ahile
Mihail nr. 27. D. O. 1 an și 8 luni din 1951.
CALUDA
Tache Gh., născut la 24.04.1932 în Bulgaria. D. O. 4 ani și 1 lună.
CAMBURU
Stere D., născut la 15.03.1927 [?] în Turcia, cu domiciliul în
Constanța str. Mihai Dumitru nr. 2. Arestat la 01.07.1949, condamnat la 12 ani
muncă silnică și 5 ani degradare civică.
CANCIU Joița, născut la 01.06.1932 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 187. D. O. 4 ani și 1 lună.
CAPORANI
[CAPURANI] Saxe, din com. Cogealac jud. Constanța.
Condamnat la 10 ani muncă silnică pentru uneltire.
CAPORANI
[CAPURANI] Tănase C., născut la 20.08.1927 în Grecia,
cu domiciliul în Constanța str. Ortenziei nr. 16. Condamnat la 11 ani temniță
grea pentru uneltire.
CAPORANI
[CAPURANI] Vasile. Arestat și condamnat pentru
colaborare cu partizanii din pădurea Babadag, la Baia Sprie.
CAPRANI
[CAPURANI] Nicolae, născut la 25.12.1921 în Grecia,
cu domiciliul în Constanța str. Al. cel
Bun nr. 41. Arestat la 25.05.1958, condamnat la 20 ani muncă silnică.
CAPSULI
[CAPSALI] Maria T., născută la 19.02.1920 în
Grecia, cu domiciliul în com. M.
Kogălniceanu str. Speranței nr. 86. jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
CAPSULI
[CAPSALI] Nicolae V., născut la 13.06.1946 în
Dudeștii Noi jud. Timiș, cu domiciliul
în com. M. Kogălniceanu str. Speranței nr. 86 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
CAPSULI
[CAPSALI] Victor Gh., născut la 09.05.1924 în Grecia,
cu domiciliul în com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani
și 1 lună.
CARABUZ
Ștefana I., născută la 20.04.1949 în com. Garnița [Gârlița] jud.
Constanța, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Castanelor nr. 15 jud. Constanța.
D. O. 4 ani și 1 lună.
CARACOSTEA
Florica T., născută la 02.11.1949 în Constanța, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
CARAIANI
Atena N., născută la 15.03.1915 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. Cișmelei nr. 15. D. O. 1 an și 9 luni.
CARAIANI
Ionel Gh., născut la 06.06.1934 în Cavarna-Bulgaria, cu domiciliul
în Constanța str. Cișmelei nr. 6. Condamnat la 4 ani închisoare corecțională de
Tribunalul Militar Constanța la 15.05.1958.
CARAIANI
Nicolae D., născut la 04.10.1937, în Lovrin jud. Timiș, cu domiciliul
în com. Ovidiu șos. Națională nr. 44 jud. Constanța. D. O. 1 an și 9 luni.
CARAIANI
Tudora, [Constanța] str. Decebal nr. 7 . D. O.
CARAIORGU
Euanita A., născută la 29.12.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 220. D. O. 4 ani și 1 lună.
CARAMICIU
Gheorghe, născut în 1924 în Grecia, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Împușcat în 1949 la frontiera
sârbă în tentativa de a fugi din țară.
CARAMICIU
Olimpia, [Constanța] str. V. Costache nr. 62 . D. O.
*CARAMIHAI
Dima, născut la 15.09.1920 în Bulgaria, agricultor în com. Baia
jud. Constanța [Tulcea].
Arestat la 08.07.1949, condamnat la 8 ani închisoare
corecțională și 5 ani degradare civică.
CARAMISIN
Elena N., născută la 06.07.1922 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 316. D. O. 4 ani și 1 lună.
CARAMISIN
Nicolae Gh., născut la 23.07.1947. D. O. 1 an și 9 luni.
CARAMITRU
Domnica, născută la 20.12.1920, cu domiciliul în Constanța str.
Unirii nr. 144. D. O. 4 ani și 2 luni.
CARAMUZ
[CARAMUZI] Gheorghe, născut la 10.11.1922. D. O. 2
ani.
CARANAUM
Leonida D., născut la 10.06.1902. Condamnat la 2 ani închisoare corecțională.
CARANICA,farmacist.
Condamnat la Ocnele Mari.
CARANICA
Alexandru, născut în1922 în Grecia. Arestat la 30.10.1948, condamnat
la 15 ani temniță grea și 5 ani
degradare civică pentru uneltire prin sentința 65 de Tribunalul Militar
Constanța la Pitești, Aiud și Baia Sprie.
CARANICA
Gheorghe, născut la 15.09.1907 în Veria-Grecia, contabil, cu
domiciliul în Constanța str. Ștefan cel Mare nr. 59. Arestat la 29.10.1958,
condamnat la 20 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea
averii.
CARANICA
Gheorghe. Condamnat, a murit la Târgu Ocna.
CARANICA
Marica, din Constanța. În lagărul de la Târg Jiu în 1945.
CARANICA
Mihai, din com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. Condamnat la Baia Sprie.
CARANICA
Niculai, țăran din Dobrogea. Arestat în 1949,
condamnat.
CARANICA
Niculai, născut în1924 în Grecia. A trecut frontiera în 1948,
condamnat în contumacie.
CARANICA
Steluța M., născută la 01.02.1924 în Constanța, cu domiciliul în
Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 177. D. O. 1 an și 6 luni.
CARANICOLA
Zehnida I., născută la 02.11.1934 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. G. Enescu nr. 30. D. O. 4 ani și 1 lună.
CARASIMU
Sofia N., născută la 02.05.1943 în Mangalia, cu domiciliul în
Constanța str. Cișmelei nr. 15. D. O. 2 ani și 2 luni.
CARASTERE
Mihai, născut la 18.10.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța Aleea Garofiței nr. 22. D. O. 1 an și 11 luni.
CARATANĂ Nicolae, născut la 23.01.1914, poet, cu domiciliul în
Constanța str. A. Ionescu nr. 1A. Condamnat la 24 de ani muncă silnică.
CARATAȘ
Cornel. Arestat și condamnat la Jilava, Aiud și Gherla.
CARATAȘ
Dumitru, născut la 24.12.1924 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 98. A executat 9 luni detenție.
CARATAȘ
Georgeta V., născută la 20.04.1955 în Grecia. D. O. 3 luni.
CARATAȘ
Mariana, din Hârșova. D. O.
CARATAȘ
Vasile, născut la 25.07.1924 în Balcic-Bulgaria, cu domiciliul în com. Pantelimonu de Jos
jud. Constanța. Arestat la 09.10.1950, condamnat la 1 an închisoare pentru
uneltire prin sentința 497/01.12.1950.
CARATAȘ
Vasile Gh., născut la 13.01.1914 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Dezrobirii nr. 68. Condamnat la 10 ani temniță grea.
CARATAȘ
Zoița I., născută la 17.08.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 98. D. O. 4 ani și 2 luni.
CARAMUZ
[CARAMUZI] Gheorghe N., născut la
13.11.1922 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Răzoare nr. 24. Arestat
la 01.07.1949, condamnat la 6 ani închisoare corecțională.
CATARAIANI Cristina S., născută la 05.05.1935 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța Piața Ovidiu nr. 4. D. O. 4 ani.
CATI Maria T., născută la 20.05.1930 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Amurgului nr. 116 jud. Constanța. D. O. 4 ani și
1 lună.
CATI Mihai N., născut la 15.08.1914 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu jud. Constanța. Condamnat, a executat 7 ani temniță
grea.
CATI Nicolae A., născut la 01.09.1944. D. O. 4 ani și 2
luni.
CATI Steliana N., născută la 06.06.1937 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Salcâmilor nr. 13. D. O. 4 ani și 1 lună.
CATI Virginia T., născută la 03.03.1953. D. O. 2 ani și 2
luni.
CATICU Dumitru Gh., născut la 20.11.1912 în Grecia.
Condamnat la 10 ani închisoare.
CAVACHE Despina, născută la 21.06.1932 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Petre Romulus nr. 28. D. O. 1 an și 9 luni.
CÂRȚU
[GÂRȚU] Dionisie, născut la 30.06.1922 în Grecia,
cu domiciliul în Constanța, funcționar public. Arestat la 11.03.1949, condamnat
la 6 luni închisoare prin sentința 200/05.04.1949 cu lotul Mitrana.
CEALERA
Anastasia N., născută la 26.09.1927 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța, Aleea Nalbei nr. 12. D. O. 1 an și 11 luni.
CEALERA
Anton S., născut la 17.01.1951 în Mangalia, cu domiciliul în
Constanța, Aleea Nalbei nr. 12. D. O. 1 an și 11 luni.
CEALERA
Aurica S., născută la 23.04.1946 în Mangalia, cu domiciliul în
Constanța str. Republicii nr. 46. D. O. 2 ani și 2 luni.
CEALERA
Dumitru S., născut la 27.11.1936 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Republicii nr. 46. D. O. 1 an și 10 luni.
CEALERA
Maria M., născută la 16.09.1912 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Republicii nr. 46. D. O. 2 ani și 2 luni.
CEALERA
Petre I., născut la 06.04.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Ștefan cel Mare nr. 30. D. O. 2 ani și 1 lună.
**CEAMITRU
Gheorghe, din Constanța str. I. G. Duca nr. 28. D. O.
CEARĂ
Apostol D., născut la 14.01.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 271. D. O. 2 ani și 11 luni.
CEARĂ
Apostol V., născut la 19.04.1929 în Bulgaria, cu domiciliul în Techirghiol
str. 23 August nr. 1. D. O. 1 an și 10 luni.
CEARĂ
Atena I., născută la 15.10.1918 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Cișmelei nr. 1. D. O. 1 an și 9 luni.
CEARĂ
Constantin N., născut la 27.09.1944 în Mangalia, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 234. D. O. 2 ani și 6 luni.
CEARĂ
Cornelia N., născută la 18.02.1947 [?] în Grecia,
cu domiciliul în Constanța Aleea Grădiniței nr. 2. D. O. 1 an și 9 luni.
CEARĂ
Despa N., născută la 10.01.1935 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Cișmelei nr. 12. D. O. 2 ani și 4 luni.
CEARĂ
Dumitru D., născut la 23.04.1904 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța Aleea Grădiniței nr. 4. D. O. 1 an și 9 luni.
CEARĂ
Dumitru Gh., născut la 21.01.1942. . D. O. 1 an și 9 luni.
CEARĂ
Eftimia D., născută la 15.02.1920 în Grecia, cu
domiciliul în Techirghiol str. N. Bălcescu nr. 25. D. O. 2 ani și 2 luni.
CEARĂ
Florica N., născută la 01.12.1945 în com. Congaz
jud. Tulcea cu domiciliul în Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 171. D. O. 4
ani și 1 lună.
CEARĂ
Gheorghe, născut la 20.01.1927 în Grecia, plugar
din com. M. Viteazu jud. Constanța. Arestat la 29.11.1957, condamnat la 15 ani
muncă silnică prin sentința nr. 57/12.08.1958.
CEARĂ
Gheorghe D., născut la 29.03.1930 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța, str. M. Costin nr. 72. D. O. 2 ani și 12 luni.
CEARĂ
Maria, născută la 01.01.1926 în Constanța, cu domiciliul în Constanța, str. Stejarului nr. 1. Condamnată la 6 ani
închisoare corecțională.
CEARĂ
Maria D., născută la 02.08.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în
Techirghiol str. N. Bălcescu nr. 21. D. O. 2 ani și 6 luni.
CEARĂ
Mariana M., născut la 09.05.1953. D. O. 8 luni.
CEARĂ
Meltiade C., născut la 22.11.1912 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Cișmelei nr. 12. D. O. 1 an și 9 luni.
CEARĂ
Nicolae D., născut la 10.05.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 171. D. O. 1 an și 9 luni.
CEARĂ
Urania, născută la 23.12.1949 în Mangalia, cu domiciliul în
Constanța, str. 1 Decembrie 1918. D. O. 2 ani.
CEARĂ
Victor N., născut la 28.03.1933. D. O. 1 an și 11 luni.
CEATURI
Gheorghe, născut la 12.04.1903 în Grecia, agricultor, din Viile Noi
jud. Constanța. Arestat la 18.07.1949, condamnat la 25 ani muncă silnică și 10
ani degradare civică pentru crimă de uneltire, 20 de ani de muncă silnică
pentru asociere la uneltire, executat în „trenul morții” Aiud-Timișoara la
09.03.1950.
CELEA
Gh. A., născut la 10.03.1924. D. O. 4 ani și 11 luni.
CELEA
Maria V., născută la 27.03.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu str. Primăverii nr. 112 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
CEPU
[CIPU] Elena M., născută la 27.05.1927 în Bulgaria, cu domiciliul în sat
Poiana com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 6 luni.
CHEHAIA Vasile, născut la 06.08.1909 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța, str. Trandafirului nr. 28B. Condamnat la 10 ani
temniță grea.
CHENDREA [CHENDRA] Anton, născut la 05.04.1903 [în Grecia],
din com. M. Viteazu jud. Constanța. Condamnat la 3 ani închisoare corecțională
și 1 an interdicție de Tribunalul Militar Constanța.
CHENDREA [CHENDRA] Paraschiva, născută la 29.04.1934, din
com. Saraiu jud. Constanța, cu domiciliul în Constanța, str. E. Văcărescu nr.
23. D. O. 14 ani și 5 luni.
CHENDREA [CHENDRA] Vanghelița T., născută la 07.02.1933, din Lovrin jud. Timiș, cu domiciliul în com.
Ovidiu șos. Națională nr. 44 jud. Constanța. D. O. 4 an și 6 luni.
CHEPA Domnica, născută la 25.09.1949, din jud. Constanța.
D. O. 4 ani și 1 lună.
CHIRIAC Stana, născută la 20.10.1943 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
str. Primăverii nr. 112 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 6 luni.
CHIRIAZI Elena P., născută la 05.03.1924 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 316. D. O. 4 ani și 1 lună.
CHIRIȚĂ [CHIRAȚA] Atanasie R., născută la 12.02.1910 în
Grecia, cu domiciliul în Medgidia str. Negru-Vodă nr. 25 jud. Constanța. D. O.
4 ani și 1 lună.
CHIRVASITU [CHIRVĂSITU]
Aspasia, născută la 09.04.1930 în Grecia, cu domiciliul în com. Ovidiu jud.
Constanța. D. O. 2 ani și 6 luni.
CHIRVASITU [CHIRVĂSITU]
Constantin A. D. O. 4 ani și 1 lună.
CHIRVASITU [CHIRVĂSITU]
Dumitru A., născut la 21.05.1937 în Grecia, cu domiciliul în Constanța str. V. Costache nr. 64. D. O. 4 ani și 1 lună.
CHIRVASITU [CHIRVĂSITU]
Ioana, născută la 12.02.1926 în Grecia, cu domiciliul în com. Ovidiu jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
CHIRVASITU [CHIRVĂSITU]
Ioana, născută la 25.11.1950 în Becicherecu Mic jud. Timiș, cu domiciliul în
com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
CHIRVASITU [CHIRVĂSITU]
Ion C., născut
la 30.08.1953 în com. Ezer jud. Călărași, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Cișmelei nr. 30 jud. Constanța. D. O. 1
an și 11 luni.
CHIZARIE
[GHIZARI] Niculai, născut la 16.10.1912 în Veria
Grecia, profesor la Academia Comercială București, cu domiciliul în Constanța,
str. Jupiter nr. 11. Condamnat la 12 ani muncă silnică, 3 ani interdicție și
confiscarea averii.
**CIAMITRU
Gheorghe D., născut la 20.07.1936. D. O. 1 an și 11 luni.
CICIU Gheorghe N., născut la 10.01.1924 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța, str. Cibinului nr. 15. A executat 8 ani închisoare.
CICIU Stere N., născut la 12.05.1926, din Constanța, str.
Merișor nr. 69A. A executat 6 luni detenție..
CIFUIOTI [CUFUIOTI] Steliana I., născută la 19.04.1927. D. O. 2 ani.
CIOLACU
Nicolae, născut la 15.08.1902 în Bulgaria, țăran din com. Sinoe
jud. Constanța. Arestat la 24.10.1951, condamnat la 25 ani muncă silnică, 10
ani degradare civică și confiscarea averii.
CIOTA
Nicolae P., născut la 25.11.1923 în Bazargic-Bulgaria, cu domiciliul
în Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 98. Condamnat, a executat 6 ani și 3 luni
închisoare.
CIOTI
Constantin, născut la 25.03.1922 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Râmnicu de Jos jud. Constanța. Arestat la 07.03.1952, condamnat la 20 ani muncă
silnică la Gherla, eliberat în 1964.
CIPA
[CIPU] Viorica, născută la 05.11.1944 [?] în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str.
V. Costache nr. 24. D. O. 4 ani și 2 luni.
CIPU
Anastase N., născut la 16.10.1916 în Albania, cu domiciliul în
Constanța str. Gh. Marinescu. D. O. 4 ani și 4 luni.
CIPU
Constantin, născut la 27.04.1954. D. O.1 an și 6 luni.
CIPU
Dumitru, născut la 12.04.1943 în com. Beșenova Nouă jud. Timiș, cu
domiciliul în Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 90. D. O. 4 ani și 1 lună.
CIPU
Dumitru T., născut la 16.06.1951 în Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul
în Constanța Aleea Garofiței nr. 32. D. O. 4 ani și 1 lună.
CIPU
Maria, din Constanța, str. Sentinelei nr. 37. D. O.
CIPU
Maria A., născută la 20.03.1922 în Albania, cu domiciliul în Palazu
Mare jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
CIPU
Maria N., născută la 10.07.1947 în com. Beșenova Nouă jud. Timiș,
cu domiciliul în Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 90. D. O. 4 ani și 1 lună.
CIPU
Mihai T., născut la 14.07.1949 în Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul
în Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 90. D. O. 4 ani și 1 lună.
CIPU
Olimpia N., născut la 27.03.1925 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. Gh. Marinescu nr. 64. D. O. 4 ani și 3 luni.
CIPU
Spiru, născut la 26.10.1924 în Albania, cu domiciliul în
Constanța str.
V. Costache nr. 24. D. O. 4 ani și 2 luni.
CIPU
Toma C., născut la 14.01.1908 în Albania, cu domiciliul în Palazu
Mare jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
CIUFECU
Alexandru, născut la 23.03.1912 în Albania, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 222. Condamnat la 10 ani temniță grea.
CIUFECU
Maria N., născută la 06.06.1944 în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța, cu domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 340. D. O. 4 ani
și 2 luni.
CIUFUIOTI
[CUFUIOTI] Steliana, născută la 19.04.1891. D. O. 2
ani din 1951.
CÎJU Enache, născut la 20.08.1924, com. Râmnicu de Jos
jud. Constanța, agricultor. Arestat la 04.09.1950, condamnat la 4 ani
închisoare corecțională, 2 ani interdicție și 2.999 lei amendă prin sentința
422/27.10.1950 de Tribunalul Militar Constanța.
CÎJU Nicolae M., născut la 25.12.1923 în Bulgaria, cu
domiciliul com.
M. Kogălniceanu jud. Constanța. Condamnat la 12
ani de muncă silnică.
COCIA
[COCEA] Elena, născut[ la 05.11.1931 în Cainargeaua Mare-Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str.
Fulger nr. 39. D. O. 4 ani.
COITU
Stere N., născut la 16.12.1910 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. [Răscoalei] 1907 nr. 69. Condamnat la 1 an închisoare corecțională.
COLCI Gheorghe A., născut la 07.02.1938 în Bulgaria, cu
domiciliul com.
Cogealac jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
COLCI
Ionel T., născut la 24.05.1941, com. Mihai Bravu jud. Tulcea, cu
domiciliul în Constanța str. Republicii nr. 93. D. O. 4 ani și 1 lună.
COLCIU
[COLCI] Dionisie M., născut la 15.08.1920, țăran com. Corbu jud.
Constanța. Arestat la 28.08.1948, condamnat la 10 ani închisoare
corecțională și 3 ani interdicție, la Aiud, Baia Sprie.
COLCIU
[COLCI] Florica F., născută la 29.03.1944 în com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 236. D. O. 4 ani și 1 lună.
COLCIU
[COLCI] Tache T., născut la 29.03.1944 în com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. cu domiciliul în
Constanța str. Lisei nr. 4. D. O. 4 ani și 1 lună.
COLEAȘĂ Ion V., născut la 11.09.1922 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 59. Arestat, condamnat, a
executat 6 ani închisoare.
COLEI Antula T., născut la 10.09.1921 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța, str. Costache [?] nr. 82. D.
O. 4 ani și 2 luni.
CONSTANTIN Frusina, născută la1916 în Grecia, cu
domiciliul în Năvodari jud. Constanța. D. O. 3 ani și 2 luni.
CONSTANTIN Nicolai, născut în Grecia. Condamnat la 24 ani
muncă silnică și 9 ani degradare civică pentru crimă de uneltire prin sentința
nr. 25/21.01.1949.
COPORANI [CAPURANI] Tănase, din Constanța. Arestat în
1949.
COSTEA
Nicolae M., născut la 11.12.1929 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța, str. T. Vladimirescu nr. 3. Condamnat la 5 ani închisoare
corecțională.
COSTEA
Niculai M., născut la 11.12.1924 în Bulgaria, din Constanța.
Condamnat la 5 ani închisoare corecțională
COSTEA
Pepa M., născut [născută] în Brăila. D. O. 4 ani
și 4 luni.
COSTEA
Zaharina Gh., născută la 20.11.1920 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Aron Pumnul nr. 6. D. O. 4 ani și 2 luni.
COSTICĂ
Stela I., născută la 10.01.1920 în Bulgaria, cu domiciliul în
Ovidiu str. Frunzelor nr. 86 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
COSTICEA
Florica L., născută la 23.05.1925 în Albania, cu domiciliul în
Constanța str. [Gh.] Marinescu nr. 71. D. O. 4 ani și 1 lună.
COSTICEA
Vasile N., născut la 07.05.1918 în Albania, cu domiciliul în Palazu
Mare str. Scânteii nr. 3. jud. Constanța. Condamnat.
COSTICEA
Vasilichia S., născută la 18.12.1927 în Albania, cu domiciliul în
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
COSTICU
Dima I., născut la 15.03.1908 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Andrei Ionescu nr. 38. Condamnat la 6 ani închisoare
corecțională.
COSTICU
Dumitru, cu domiciliul în Constanța str. Andrei Ionescu nr. 45. D. O.
COTABIȚĂ Anastase, sat Poiana com. Ovidiu jud. Constanța.
Arestat la 10.09.1948, condamnat la 1 an închisoare corecțională.
COTABIȚĂ Florica T., născută la 22.02.1947 în com.
Beșenova Nouă jud. Timiș, cu domiciliul
în Constanța str. Soveja nr. 75. D. O. 4 ani și 1 lună.
COTI
Niculai, cu domiciliul în Constanța str. Salcâmilor nr. 5. D. O.
COTI
Niculai, din com. Ovidiu jud. Constanța. D. O.
COTI
Steliana, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Salcâmilor nr. 32 jud.
Constanța. D. O.
*COVACEF
Zaharia T., născut [născută] născută la
05.06.1942. D. O. 4 ani și 1 lună.
CRESU
Gheorghe, născut în1916, din com. Sinoe jud. Constanța. Arestat în
1949 cu partizanii din Babadag, a murit la Pitești la 20.03.1950.
*CRESSU
[CRESU] Ionel N., născut în 25.06.1939, din com.
Sinoe jud. Constanța. D. O. 2 ani și 1 lună.
*CREȘU
[CRESU] Doxia [Eudoxia], născută la
12.12.1936 în Bulgaria, cu domiciliul în Palazu Mare str. Tineretului nr.
8 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 11
luni.
CRICIU
Dumitru I., născut în 01.01.1924, din com. Cogealac jud. Constanța,
cu domiciliul în Constanța str. Cerealelor nr. 45. D. O. 4 ani.
CRICIU
Mihai I., născut la 10.01.1932 în Grecia, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Cișmelei nr. 22 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
CRICIU
Sofia I., născută la 14.11.1939 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Cișmelei nr. 22 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
CRICIU
Stere I., născut la 01.01.1929 în Grecia, D. O. 4 ani și 1 lună.
CUCOLI
Ghegula, născut în 1922. Arestat în 1948, condamnat, la reeducare
la Pitești.
CUCOLI
Gheorghe, născut la 20.02.1917 în Veria-Grecia, student, cu
domiciliul în Constanța. Arestat la 20.07.1948, condamnat la 20 ani muncă
silnică și 5 ani degradare civică.
CUCULICE
[CUCULICI] Anastasia, născută la 28.08.1912 în
Grecia, cu domiciliul în Techirghiol str. Eroilor nr. 4. D. O. 2 ani și 7 luni.
CUCULICI
Elvira A., născută la 25.12.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. 1 Decembrie
1918 nr. 12. D. O. 1 an și 10 luni.
CUCULICI
Georgeta A., născută la 25.07.1948 în Mangalia, cu domiciliul în
Techirghiol str. Victoriei. D. O. 2 ani și 8 luni.
CUCULICI
Ion A., născut la 10.01.1940, D. O. 2 ani și 8 luni.
CUCULICI
Marioara A., născută la 13.08.1944. D. O. 1 an și 11 luni.
CULCERU [CULCEARU] Stere, născută la 13.02.1928 în
Grecia, din com. M. Viteazu jud. Constanța. Condamnat la 15 ani muncă silnică,
5 ani degradare civică și confiscarea averii.
CULEȚU Despina, născută la 13.11.1932 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Șoseaua din Vii nr. 10. D. O. 4 ani și 1 lună.
CULEȚU Domnica S., născută la 20.01.1923 în Grecia, cu domiciliul în Constanța str. Ion Ursu
nr. 43. D. O. 4 ani și 2 luni.
CULEȚU Doxia [Eudoxia],, născută la 10.03.1910 în Albania, cu domiciliul în Palazu Mare str.
Tineretului nr. 20 jud. Constanța. D. O.
4 ani.
CULEȚU Doxia [Eudoxia], N., născută la 28.10.1939. D. O. 4 ani și 1 lună.
CULEȚU Elena C., născută la 08.08.1941 în com. M. Kogălniceanu
jud. Tulcea, cu domiciliul în Constanța str. Cișmelei nr. 11. D. O. 4
ani și 1 lună.
CULEȚU Elisabeta N., născută la 20.02.1930 în Bulgaria,
cu domiciliul în Palazu Mare str. Năvodului nr. 20 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
CULEȚU Florica, născută la 16.09.1936 în Bulgaria, cu
domiciliul în Palazu Mare str. Năvodului nr. 13A jud. Constanța. Condamnată.
CULEȚU Hristu P., născut la 28.01.1952. D. O. 3 ani și 7
luni.
CULEȚU Hristu T., născut la 01.03.1939 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 191. D. O. 4 ani.
CULEȚU Ianula N., născută la 24.04.1947 în com. Săcălaz
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța, str. Al. Lăpușneanu. D. O. 4
ani și 1 lună.
CULEȚU Mariana D., născută la 08.05.1948 în com. Săcălaz
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 191.
D. O. 4 ani și 1 lună.
CULEȚU Mihai, născut la 11.01.1953 în com. Măzăreni
[jud. Brăila] cu domiciliul în Constanța str. Șoseaua din Vii nr. 10.
D. O. 2 ani și 7 luni.
CULEȚU Mihai D., născut la 05.03.1909 în Albania, cu domiciliul în Constanța str. Ion Ursu
nr. 47. Arestat la 11.09.1959, condamnat la 5 ani închisoare corecțională și 3
ani interdicție.
CULEȚU Petre T., născut la 15.06.1922 în Albania, cu domiciliul în Constanța str. Ion Ursu
nr. 43. D. O. 4 ani și 2 luni.
CULEȚU Speranța, născută la 01.10.1940 în com. Rosetti
jud. Călărași, cu domiciliul în Constanța str. Șoseaua din Vii nr. 10.
D. O. 4 ani și 1 lună.
CULEȚU Tănase P., născut la 24.01.1949 în com. Beșenova
Nouă jud. Timiș, cu domiciliul în
Constanța str. Ion Ursu nr. 43. D. O. 4 ani și 5 luni.
CULEȚU Viorica C., născută la 22.03.1953 în com. Frumușița
jud. Călărași [Galați], cu domiciliul în
Constanța str. Șoseaua din Vii nr. 10. D. O. 2 ani și 5 luni.
CULEȚU Virgil, născut la 01.05.1926 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Șoseaua din Vii nr. 10. D. O. 4 ani și 2 luni.
CULICEA
Elisabeta Gh., născută la 18.02.1951 în Săcălaz jud. Timiș, cu
domiciliul în Constanța str. Ghiocei nr. 4. D. O. 4 ani și 1 lună.
CUMITA
Dumitru S., născut la 15.03.1920 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Mihăileanu nr. 70. Condamnat la 15
ani muncă silnică, 8 ani degradare civică și confiscarea averii.
CUNIA
Tiberiu, născut în ianuarie 1926 în Grecia, student la
silvicultură. Condamnat în contumacie la 10 ani închisoare muncă silnică.
Aplecat în SUA, unde ca profesor, ia premiul Humboldt.
CURUMI
Ion T., născut la 06.01.1943 com. Iliești [?] jud. Constanța, cu
domiciliul în Constanța str. Badea Cârțan nr. 4. D. O. 4 ani și 1 lună.
CUȘA
Aristide, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Condamnat la 2 ani închisoare corecțională în 1949.
CUȘA
Constantin, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Arestat în 1958, condamnat pentru crimă de uneltire prin sentința nr.
315/1958.
CUȘA
Dincă, născut la 24.02.1911 în Bulgaria. Condamnat la 6 ani
închisoare corecțională.
CUȘA
Domnica A., născut la 12.02.1912 în Bulgaria, cu domiciliul în
Mangalia. D. O. 4 ani și 1 lună.
CUȘA
Dumitru, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Arestat și condamnat.
CUȘA
Dumitru, din Mangalia. D. O.
CUȘA
Dumitru Gh., născut la 20.05.1944 în com. M. Kogălniceanu jud.
Constanța, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Primăverii nr. 36 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1lună.
CUȘA
George, născut la 12.02.1912 în Bulgaria, student, din com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. Arestat la
28.05.1948, condamnat la 4 ani închisoare corecțională pentru crimă de uneltire
prin sentința nr. 210/18.02.1949. Rearestat la 01.04. 1958, condamnat la 21 de
ani muncă silnică pentru crimă de uneltire prin sentința 315/17.06.1958 de
Tribunalul Militar Constanța.
CUȘA
Gheorghe D., născută în 1918 în Grecia, cu domiciliul în com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
CUȘA
Ion, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Condamnat în contumacie la 15 ani închisoare muncă silnică în 1948.
CUȘA
Leonida, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Arestat în 1952, condamnat la 10 de ani muncă silnică prin sentința
450/15.10.1952 de Tribunalul Militar Constanța. A decedat la Aiud în 1961.
CUȘA
Lucreția, născută la 26.10.1927 în Bulgaria, din com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. Condamnată la 10 de
ani muncă silnică pentru crimă de uneltire prin sentința 450/15.10.1952 de
Tribunalul Militar Constanța.
CUȘA
Virginia I., născută la 10.05 1922 în Grecia, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Primăverii nr. 56 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
CUTINA
Eliza D., născută la 16.09.1939 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Tulcei nr. 2A. D. O. 4 ani și 1
lună.
CUTOVA
Alexandru, din Techirghiol str. M. Eminescu. D. O.
CUTOVA
Elena P., născută la 24.05.1924 în Grecia, cu domiciliul în
Techirghiol str. Negru-Vodă nr. 5. D. O. 4 ani și 1 lună.
DADACIA
[DADACI] Vasile, născut la 15.08.1927 în Lescova-Bulgaria, cu domiciliul
în com. Râmnicu de Jos jud. Constanța, agricultor. Arestat la 04.09.1950,
condamnat la 7 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție.
DAIA Lucia D., născută la 25.02.1949 în Săcălaz jud.
Timiș, cu domiciliul în com. Cogealac jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
DAMIAN
Ștefan Gh., născut la 26.02.1902 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Săcele jud. Constanța. A executat 4 ani închisoare.
DAMȘARI [DAMAȘARU]
Constantin N., născut la 15.09.1924 în Bulgaria. Arestat în decembrie 1948,
reținut 3 luni la Securitatea Constanța.
DAMȘARI [DAMAȘARU]
Constantin S., născut la 14.02.1903 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța
str. I. G. Duca nr. 23. Condamnat la 2 ani închisoare corecțională prin
sentința nr. 66/12.02.1949.
DAMȘARI [DAMAȘARU] Dimcea
N., născut la 25.03 1925 în Grecia, cu domiciliul în Constanța str. C. Burcă
nr. 75. Condamnat la 8 ani temniță grea.
DAMȘARU [DAMAȘARU] Stere D.,
născut la 21.05 1908, cu domiciliul în str. Mihai Viteazu nr. 29 Constanța. D. O. 3 luni.
*DAMU Grasu, țăran. Arestat și condamnat, a decedat la
Aiud, în vârstă de 71 de ani.
DARGANTE [DARGATI] Sotir T., născut la 27.07.1945 în Săcălaz jud. Timiș. D. O. 4 ani și 3 luni.
DARGATI
Andrei T., născut la 20.03.1943 în com. Canila [Canlia] jud.
Constanța, cu domiciliul în [Palazu Mare] str.
Năvodului nr. 7 Constanța. D. O. 4 ani și 10 zile.
DARGATI
Dumitra, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Poiana nr. 22 jud.
Constanța. D. O. 4 ani.
DARGATI
Dumitru P., născut la 16.08.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Măgurele jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
DARGATI
Elena V., născută la 21.01.1948 în Săcălaz jud. Timiș, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Poporului nr. 58 jud. Constanța. D. O. 4 ani și
7 luni.
DARGATI
Gheorghe T., născut la 04.06.1921, com. Sinoe jud. Constanța, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Poporului nr. 58 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
DARGATI
Teodor A., născut la 11.07.1927 în Albania, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Poiana nr. 22 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 7 luni.
DARGATI Vasilica, născută la 23.03.1926, cu domiciliul în
com. Ovidiu str. Măgurele nr. 26 jud.
Constanța. D. O. 4 ani.
DELICOTE Alecu, Constanța str. Ion Adam. D.O. 4 ani.
DELICOTE Alexandru Gh., născut la 20.07.1921 în
Macedonia, cu domiciliul în com. Poarta Albă jud. Constanța. D. O. 1 an și 11
luni.
DELICOTE Gheorghe A., născut la 25.03.1950 în com. Poarta
Albă jud. Constanța, unde are și domiciliul. D. O. 1 an și 10 luni.
DELICOTE Maria M., născută la 25.08 1924 în Grecia, cu
domiciliul în com. Poarta Albă jud. Constanța. D. O. 1 an și 10 luni.
DELICOTE Rodica Gh., născută la 30.01.1951 în com.
Beșenova jud. Timiș, cu domiciliul în com. Poarta Albă jud. Constanța. D. O. 4
ani.
DELICOTE Steliana I., născută la 22.07.1937 în Bulgaria,
cu domiciliul în com. Poarta Albă jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
DELLA [DELA] Atena I., născută la 02.04.1946 în Mangalia, cu domiciliul în Constanța, str. Al.
Lăpușneanu nr. 195. D. O. 2 ani și 8 luni.
DELLA [DELA] Ecaterina D., născută la 12.10.1924, cu domiciliul în Constanța str. Luminișului nr. 32.
D. O. 2 ani și 2 luni.
DELLA [DELA] Ecaterina I., născută la 27.08.1925 în SUA, cu domiciliul în Eforie Sud str. N. Bălcescu
nr. 1 jud. Constanța. D. O. 8 luni.
DELLA [DELA] Gheorghe I., născut la 12.01 1919 în Grecia, cu domiciliul în Constanța str. Luminișului
nr. 32. D. O. 1 an și 11 luni.
DELLA [DELA] Ilie N., născut la 01.08 1915 în Grecia, cu domiciliul în Eforie Sud str. N.
Bălcescu nr. 1 jud. Constanța. D. O. 2 ani și 8 luni.
DELLA [DELA] Nicolae I., născut la 28.10.1947 în Mangalia, cu domiciliul în Eforie Sud jud.
Constanța. D. O. 2 ani și 8 luni.
DIALA
[DELA] Viorica, născută la
14.02.1936 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Dobrilă E. nr. 1. D. O.
4 ani și 2 luni.
DICĂ Dumitru N, născut la 15.09.1913 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Teiului nr. 28
jud. Constanța. D.
O. 3 ani și 7 luni.
DICĂ Elena, născută la 14.05.1930 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. T. Vladimirescu nr. 43. D. O. 3 ani și 7 luni.
DICĂ Hristu, născut la 25.03.1935 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Teiului nr. 28 jud. Constanța. D. O. 3 ani și 7
luni.
DICĂ Maria, cu domiciliul
în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 2 ani.
DICĂ Olimpia C., născut la 11.09.1913 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Teiului nr. 25 jud. Constanța. D. O. 3 ani și 7
luni.
DICĂ Petre, născut la 06.06.1926 în Caliacra-Bulgaria, cu
domiciliul în sat Poiana com. Ovidiu jud. Constanța. Arestat la 20.10.1949,
condamnat la 7 ani închisoare corecțională și 2 ani interdicție.
DIMA Alexandru Gh., născut la 08.09.1913 în Grecia, cu
domiciliul în Palazu Mare str. Năvodului nr. 3 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
DIMA Ecaterina I., născută la 12.03.1935 în Grecia, cu
domiciliul în Palazu Mare str. Dumbrăveni nr. 48 jud. Constanța. D. O. 4 ani și
1 lună.
DIMA [Dima] Pașata [PAȘATA], născut la 02.02.1909 în
Grecia, cu domiciliul în com. Sinoe jud. Constanța. Arestat la 15.12.1951,
condamnat la 16 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică și confiscarea averii
DIMA
Gheorghe, născut la 20.01.1902 în Grecia, plugar, cu domiciliul în
com. Mihai Viteazu jud. Constanța. Arestată la 13.07.1957, condamnat la 5 ani
închisoare corecțională
DIMA
Gheorghe A., născut la 04.11.1920 în Bulgaria. Arestat în 1949,
condamnat la 15 ani muncă silnică, eliberat în 1954.
DIMA
Mariana T., născută la 17.08.1946 în com. Săcălaz jud. Timiș, cu
domiciliul în Palazu Mare str. Năvodului nr. 5 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
DIMA
Olimpia, născută la 17.03.1941 în com. Rosetti jud. Călărași. 10. D. O. 4 ani și 1 lună.
DIMACA
Dina Ecaterina, născută la 15.07.1910 în Grecia, cu domiciliul în com.
Mihai Viteazu jud. Constanța. Arestată la 24.12.1957, condamnat la 2 ani
închisoare corecțională și confiscarea averii.
DIMACA
Ioana, com. M. Kogălniceanu str. T. Vladimirescu nr. 9 jud.
Constanța. D. O. 2 ani și 8 luni.
DIMACA
Ioana V., născută la 12.06.1934, com. N. Bălcescu jud. Tulcea, cu
domiciliul în Constanța, Aleea Saturn nr. 7. D. O. 4 ani și 1 lună.
DIMCEA
[Dimcea] Caracostea [CARACOSTEA], arestat la
08.08.1949 și condamnat cu lotul Babadag.
DIMCEA
Chirața M., născută la 25.01 1919,
com. Răchitoasa [Giurgeni-Ialomița], cu domiciliul în Constanța, str.
Tomis nr. 314. D. O. 4 ani și 1 lună.
DIMCEA
Petre, născut la 30.05.1944 în com. N. Bălcescu jud. Tulcea, cu
domiciliul în Constanța, Aleea Saturn nr. 7. D. O. 4 ani și 1 lună.
DIMCEA
Sima, țăran. Partizan din zona Babadag, aresat de Securitatea Constanța și condamnat.
DIMCICĂ,
arestat și condamnat la muncă silnică la Salcia.
DIMCICĂ
Gheorghe S., născut la 10.05 1918 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 25. A executat 5 ani și 3 luni închisoare
corecțională.
DIMCICĂ
Iancu, născut la 02.04.1923 în Sari Saban-Grecia, cu domiciliul
în Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 25. Arestat la 23.04.1959 și condamnat
pentru uneltire contra ordinii sociale.
DIMCICĂ
Iancu G., născut la 10.04.1922 în Angopoli-Grecia, țăran, cu
domiciliul în com. Sinoe jud. Constanța. Arestat la 15.12.1951, condamnat la 12
ani temniță grea, 4 ani degradare civică și confiscarea averii pentru uneltire.
DIMCICĂ
Jianu, născut la 18.04.1915. Arestat și condamnat.
DIMCICĂ
Maria, cu domiciliul în Constanța, str. Atelirelo nr. 2. D. O.
4 ani.
DIMCICĂ
Sima, născut la 10.05.1908 în Sari Saban-Grecia, țăran, cu
domiciliul în com. Sinoe jud. Constanța. Arestat la 15.12.1951, condamnat la 21
ani muncă silnică, 8 ani degradare civică și confiscarea averii pentru
uneltire.
DIMCIU
Mihai S., născut la 15.03.1908 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Labirint nr. 35. D. O. 1 an și 2
luni.
DINA
Elena Gh., născută la 21.02 1912 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu str. Primăverii nr. 154 jud.
Constanța. D. O. 4 ani.
DINA
Hristacu T., născut la 08.07.1950 în com. Beșenova Nouă jud. Timiș, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
str. Primăverii nr. 154 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
DINA
Ilie M., născut la 05.02 1921 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu str. Primăverii nr. 158 jud.
Constanța. D. O. 4 ani.
DINA
Ionel Gh., născut la 15.07.1949 în com. Beșenova Nouă jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Arcului
nr. 32. D. O. 4 ani și 1 lună.
DINA
Nicu, născut la 27.04.1939 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu str. Primăverii nr. 158 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 2 luni.
DINA
Urania, născută la 10.04 1929 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu str. Primăverii nr. 156 jud.
Constanța. D. O. 4 ani.
DINA
Vasile T., născut la 01.01.1949 în com. Beșenova Nouă jud. Timiș, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
str. Primăverii jud. Constanța. D. O. 4 ani.
DOGA
Georgeta D., născută la 01.01.1934, cu domiciliul în Constanța str.
Ștefan cel Mare nr. 14. D. O. 1 an și 7 luni.
DORI
Dumitru N., născut la 15.09 1922 în Grecia, cu domiciliul în com. Cogealac
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
DORI
Maria Gh., născută la 13.10.1926 în Albania, cu domiciliul în com.
Cogealac jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
DORI
Mihai D., născut la 13.09
1953 în
com. Brateș jud.Galați, cu domiciliul în com. Cogealac
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
DUCEA
Tamaida [Tomaida], născută la 20.05.1935 în
Albania, cu domiciliul în Constanța str. Dobrilă E. nr. 4. D. O. 4 ani și 4
luni.
DULIU
Emilia V., născută la 18.11 1931 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. 1 Decembrie 1918 nr. 6. D. O. 1 an și 11 luni.
DULIU Tinca I., născută la 08.01.1938 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța, str. Stejarului nr. 7. D. O. 1 an și 10 luni.
DUȘU
Gheorghe, născut la 01.05 1919 în Grecia, cu domiciliul în com.
Cogealac jud. Constanța. Arestat la 25.04.1958, condamnat la 23 ani muncă
silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii prin sentința nr.
352/04.08.1958. A murit la Aiud în 1961.
DUȘU
Lenuța, născută la 01.05 1919 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. I. Rațiu nr. 190. D. O. 2 ani și 2 luni.
DUȘU
Silvia S., născută la 28.10.1947 în Mangalia, cu domiciliul în
Constanța, Aleea Nalbei nr. 12. D. O. 1 an și 10 luni.
ECONOMU
Constantin M., născut la 31.01.1914 în Albania, cu domiciliul în
Constanța str. [Răscoalei] 1907 nr. 51. Condamnat la 1 an închisoare corecțională.
ENACHE Corneliu, născut la 08.01.1941 în M. Kogălniceanu
jud. Constanța. D. O. cu părinții în Bărăgan.
ECONOMU
Costea S., născut la 05.01 1919 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. Țepeș Vodă nr.96. A executat 10 ani închisoare corecțională.
ENACHE Florea, născut la 09.01.1922 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța, str. Brizei nr. 12. D. O. 6 10 luni.
ENACHE
Gheorghe, născut la 14.03.1907 în Bulgaria, în com. Nicolae
Bălcescu jud. Constanța, țăran. Condamnat pentru uneltire, a murit la Aiud.
ENACHE Ion, născut la 26.09.1935 în Bulgaria. D. O. în
Bărăgan.
ENACHE
Maria, născută la 22.07 1907 în Grecia, din Constanța. D. O. de
la 18.06.1951.
ENACHE Maria Gh., născută la 22.06.1912 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Cișmelei nr. 15. D. O. 4 ani și 1 lună.
FATI
[FAȚI] Stela C., născut la 05.02.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Poiana nr. 19 jud. Constanța. D. O. 2 ani și 2 luni.
FATI
[FAȚI] Costică, născut la 18.02.1929 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Poiana nr. 19 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 2 luni.
FECA
Anasatasia. D.O.
*FERFERI Iancu, din com. V. Alecsandri jud. Tulcea.
Anchetat pentru că a găzduit partizani.
FERFERI
Maria, născută la 10.04.1930 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Banu Mihalcea nr. 69. D. O. 4 ani și 2 luni.
FEVCA [FECA] Gheorghe, născut la 02.09.1938 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Soveja nr. 27. D. O. 1 an și 5 luni.
FEVCA [FECA] Steliana, născută la 12.01.1915 în Grecia, cu domiciliul
în Constanța str. Soveja nr. 27. D. O. 2 ani.
FEVGA [FECA] Dumitru, născută la 29.09.1940 în Mangalia, cu
domiciliul în Constanța str. Grădinilor nr. 4. D. O. 1 an și 11 luni.
FILIU
Cona, născută la 25.05.1905 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani și
2 luni.
FILIU
Constantin, născut la 01.05.1910 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani și
2 luni.
FILIU
Gheorghe, născut la 01.05.1910 în Bulgaria, cu domiciliul în com. Cobadin jud. Constanța. Arestat la 18.07.1949,
condamnat la muncă silnică pe viață și 10 ani degradare civică pentru uneltire
și 25 de ani muncă silnică pentru asociere la uneltire.
FOTI
Constantin, născut la 25.04.1929 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu
str. Trandafirului nr. 14 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
FOTI
Luiza, născută la 08.10.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în
Palazu Mare str. Dumbrăveni nr. 40 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
FOTI
Victor, născut la 27.03.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Gh. Barițiu nr. 20A. D. O. 4 ani și
1 lună.
FOTIU
[FOTI] Fotiu, născut la 23.07.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Salcâmilor nr. 17 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
FOTIU
[FOTI] Niculina, născută la 09.12.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Salcâmilor nr. 17 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
FOTU
Alexandru, născut la 21.08.1946 în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța, cu domiciliul în Constanța Aleea Căprioarei nr. 3. D. O. 4 ani și 1 lună.
FOTU
Anastase, născut la 04.02.1923 în Grecia, diacon, cu domiciliul în
Constanța str. Ion Tăutu nr. 5. Arestat în 1948, condamnat la 7 ani temniță
grea. Rearestat la 02.10.1957, condamnat la 25 de ani muncă silnică, 10 ani degradare
civică, 3 ani închisoare corecțională, 2 ani interdicție și confiscarea averii.
Eliberat în 1964.
FOTU
Elena. D. O. 4 ani și 1 lună.
FOTU
Florica, născută la 18.09.1921 în Macedonia, cu domiciliul în
Constanța Aleea Căprioarei nr. 3. D. O.
4 ani și 1 lună.
FOTU
Gheorghe, din Eforie Sud str. Cloșca nr. 7. D. O.
FOTU
Gheorghe, născută la 20.01.1937 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Cogealac jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
FOTU
Gheorghe, născut la 15.04.1908 în Grecia, din Ovidiu jud. Constanța.
Condamnat la 7 de ani muncă silnică în 1949 pentru uneltire contra ordinii
sociale, eliberat la 18.09.1956.
FOTU
Gheorghe S., născut la 15.04.1908 în Grecia, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Trandafirului jud. Constanța. Condamnat la 7 de ani muncă silnică.
FOTU
Ilie S., născut la
08.12.1920 în Bulgaria, agricultor, cu domiciliul în com. Corbu de Sus jud.
Constanța. Arestat la 27.05.1951, condamnat la 7 ani temniță grea și 5 ani
degradare civică.
FOTU
Ioana, cu domiciliul în com. Ovidiu șos. Națională nr. 3 jud.
Constanța. D. O.
FOTU
Ion, născut la 09.7.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Cogealac jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
FOTU
Mihalache, născut la 11.07.1944 în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Salcâmilor nr. 17 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 10 luni.
FOTU
Nicolae, născut la 20.02.1952 în com. Bumbăcoși [Bumbăcari jud. Brăila], cu domiciliul în com. Ovidiu str. Poiana nr. 22 jud.
Constanța. D. O. 3 ani și 1 lună.
FOTU
Nicu, născut la 28.09.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. B. P. Hasdeu nr. 118. D. O. 4 ani și 2 luni.
FOTU
Olga, născută la 15.10.1916 în Grecia, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Poiana nr. 52 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
FOTU
Tiusa, născută la 11.02.1942 în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. cu domiciliul în Constanța bd. Mamaia nr. 266. D. O. 4
ani și 1 lună.
FOTU
Vasile I., născut la 06.08.1926 în Grecia, plugar, din com. Cogealac
jud. Constanța. Arestat la 19.07.1952, condamnat la 16 de ani muncă silnică, 10
ani degradare civică și confiscarea averii.
FOTU
Vasile I., născut la 13.02.1949 în com. Sânpetru Mic jud. Timiș, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Trandafirului nr. 31 jud. Constanța. D. O. 4 ani
și 1 lună.
FRANGA [FRANGU] Stila, născută [născut] la 18.02.1902
în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Timișana nr. 47. D. O. 2 ani și 7
luni.
**FUDULEA Dumitru, născut la 21.09.1915 în Macedonia, din
com. Testimelu jud. Tulcea. Rănit în
confruntare cu Securitatea, arestat la 09.03.1950 în luptă cu Securitatea, a
murit în drum spre Babadag.
**FUDULEA Niculai, născut la 01.03.1912 în
Negrita-Grecia, din com. Testimelu jud.
Tulcea. Arestat după moartea fratelui său, evadează la scurt timp, a stat
ascuns 2 ani în satul Calfa. Grav rănit de Securitate la 09.03.1952, a fost dus
la spitalul din Constanța, unde este lăsat să moară.
**FUDULEA Stere, născut la 20.10.1903 în Grecia, din
Ceamurlia de Sus jud. Tulcea. Arestat la 14.05.1952, condamnat la 20 ani muncă
silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii, la Baia Sprie și Aiud.
FUNDĂ [FUNDA] Dumitru, născut la 04.10.1945 în Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul în com. Ovidiu
jud. Constanța. D. O. 1 an.
FUNDĂ [FUNDA] Dumitru Tache, născut în Grecia, inginer. Arestat la 17.05.1948, dus la Ocnele Mari și eliberat
în 1954. A fost condamnat din nou la 22 ani muncă silnică.
FUNDĂ [FUNDA] Elisabeta, născută la 04.10.1945 în Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Salcâmilor nr. 2 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 3 luni.
FUNDĂ [FUNDA] Nicolae, născut la 02.04.1937 în com.
Satu Nou jud. Constanța. cu domiciliul în
Constanța str. Bujorului nr. 7. D. O. 4 ani și 1 lună.
FUNDĂ [FUNDA] Olimpia, născută la 05.11.1907 în Grecia, cu domiciliul în com. Ovidiu str.
Salcâmilor nr. 2 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
FURFOLEA Hristu, din Dobrogea. Arestat la 15.05.1948,
condamnat la închisoare corecțională la Ocnele Mari.
GACA
Iancu, născut la 05.03.1892 în Grecia. Condamnat la 1 an
închisoare corecțională.
GACHE Gheorghe V., născut la 05.08.1923 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. C. Burcă nr. 75. Condamnat la 10 ani muncă
silnică.
GACHE Ion N., născut
la 03.07.1902 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 251.
D. O. 4 ani și 1 lună.
GACHE Speranța, născută la 10.10.1953 în com. Brateș jud.
Brăila, cu domiciliul în Constanța str. Badea Cârțan nr. 11. D.
O. 1 an și 2 luni.
GACHI Decebal, născut
la 24.10.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Timișana nr.
73. D. O. 4 ani și 1 lună.
GACHI Gheorghe, arestat la 08.08.1948, condamnat la 15
ani temniță grea și 5 ani interdicție. Între 1958-1961 a lucrat ca medic la
închisoarea Gherla.
GACHI Gheorghe V., din Constanța str. C. Burcă nr. 75. D.
O.
GACHI Hristu G., născut
la 05.01.1907, com. Sinoe jud. Constanța. Arestat la 27.07.1949, condamnat
la 7 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică.
GACHI Maria, născută la 16.01.1919 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța Aleea Mărgăritarului nr. 1. D. O. 4 ani și 2 luni.
GACHI Sofia H., născută la 11.04.1910 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Timișana nr. 73. D. O. 4 ani și 1 lună.
GACI Anastasia N., născută la 14.07.1955. D. O. 1 an și 12 zile.
GACI Nicolae A., născut la 10.05.1919 în Albania, cu
domiciliul în Constanța. D. O. 7 ani.
GACI Olimpia V., născută la 06.11.1926 în Albania, cu
domiciliul în Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
GALANI Ioan, născut la 10.05.1927 în Grecia, cu
domiciliul în com. Mihai Viteazu jud.
Constanța. Arestat în 1957, condamnat la 15 ani muncă silnică, 5 ani degradare
civică și confiscarea averii.
GALAVU Maria M., născută la 15.01.1955 în Grecia, cu
domiciliul în Techirghiol. Condamnată.
GALEȘU [CALEȘU] Demostene Gh., din Constanța str. Nalbei
nr. 13. D. O.
GALEȘU [CALEȘU] Victoria, din Constanța str. Nalbei nr.
13. D. O.
*GALIMAN Hristu, arestat și condamnat cu lotul Babadag.
*GALIMAN
Niculai, arestat și condamnat cu lotul Babadag.
*GANA Mihai M., născut
la 18.02.1914 în Bulgaria, cu domiciliul
în Constanța str. Soveja nr. 86. Condamnat la 10 ani temniță grea.
GANERA Constantin I., născut la 10.05.1904, din Constanța str. Al.
Lăpușneanu nr. 114. D. O. 2 ani și 1 lună.
GANERA Ion C., născut
la 03.08.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Vlaicu Vodă
nr. 7. D. O. 2 ani și 1 lună.
GANERA Ion Gh., născut
la 22.10.1930. D. O. 7 luni.
GANERA Zisu C., născut la 30.03.1934 în Mangalia, cu
domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 114. D. O. 2 ani și 1 lună.
GARI [GĂRI] Maria S., născută la 11.11.1950 în Săcălaz
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța, str. Suceava nr. 1. D. O. 4 ani și 2
luni.
GAROFIL Ianca N., născută [născut] la 02.11.1944 în com.
N. Bălcescu jud. Tulcea, cu domiciliul în Constanța str. Cișmelei nr. 15. D. O.
4 ani și 2 luni.
GAROMFIL [GAROFIL] Stere, născut la 08.03.1906 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Ion Borcea nr. 38. Condamnat la 5 ani închisoare corecțională
prin sentința nr. 66/12.02.1949.
GAVRIZI Coli [Nicolae], arestat în 1948 și condamnat în
ianuarie 1949.
GAVRIZI Stanca, născut
la 13.01.1917 în Bulgaria. Arestată în 1951, a murit în lagărul Poarta
Albă la 29.05.1953.
GĂLAN [GALANI] Mihai M., născut la 08.08.1908 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Barbu Lăutaru nr. 2. Condamnat la 12 ani temniță grea.
GÂRȚU Dionisie, născut
la 30.06.1922. Arestat la 11.03.1949, condamnat la 6 luni închisoare
corecțională.
GÂRȚU Gheorghe, din Constanța. Arestat la 15.05.1948,
condamnat la 9 luni închisoare corecțională.
GÂRȚU Nicolae, din Constanța. Arestat și condamnat cu
frații.
GÂRȚU Sultana H., născută la 30.01.1937, din com.
Beșenova jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Cișmelei nr. 18. D. O. 4
ani și 2 luni.
GEACU Hristu, născut la 02.08.1897 în Grecia. Arestat la
11.09.1959, condamnat la 3 ani închisoare corecțională și confiscarea averii.
GEAMBAZI [GEAMBAZU] Alexandra T., născută la 04.08.1924 în Albania, cu domiciliul în Constanța bd. Tomis nr.
114. D. O. 4 ani și 1 lună.
GEAMBAZU Cornelia P., născută la 04.08.1912, cu
domiciliul în Constanța str. Tulcei nr. 7. D. O. 2 ani și 9 luni.
GEAMBAZU Costică, născut
la 03.04.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Măcinului nr.
6. D. O. 4 ani și 2 luni.
GEAMBAZU Ecaterina, născută la 08.07.1934 în com. Cocina
jud. Argeș [Durostor/Cadrilater], cu domiciliul în Constanța str. Măcinului nr.
6. D. O. 4 ani și 2 luni.
GEAMBAZU Hristu, născut
la 03.07.1930 în Bulgaria, cu domiciliul în Palazu Mare jud. Constanța.
D. O. 1 an și 3 luni.
GEAMBAZU Hristu, născut la 30.04.1922 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța Aleea Hortensiei nr. 12. Condamnat la 17 ani muncă
silnică.
GEAMBAZU Hrisula T., născută la 21.06.1937, cu domiciliul
în Constanța str. Dobrilă E. nr. 2. D. O. 2 ani și 9 luni.
GEAMBAZU Nazif, născut la 19.08.1925 în Grecia, din com.
Cogealac jud. Constanța, condamnat la 4 ani închisoare pentru uneltire.
GEAMBAZU Niculai, în com. N. Bălcescu jud. Tulcea.
Condamnat, a decedat la Peninsula.
GEAMBAZU Tudor P., născut
la 13.12.1909 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Tulcei nr. 7.
D. O. 2 ani și 9 luni.
GEAMBAZU Tănase E., născut la 23.10.1948 în com. Săcălaz
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Pictor N. Grigorescu nr.
57. D. O. 4 ani și 1 lună.
GEANE Hristu, născut la 21.06.1920 în Grecia, cu
domiciliul în com. Mihai Viteazu jud.
Constanța. Arestat la 17.10.1957, condamnat la 5 ani închisoare corecțională
pentru uneltire și 1 an închisoare și 1 an interdicție pentru falsificare de
acte.
GEANE Maria, născută la 19.08.1925 în Grecia, din com.
Cogealac jud. Constanța. Arestat la 29.02.1957, condamnată cu lotul FOTU A. la
5 ani închisoare corecțională și 2 ani interdicție civică prin sentința 57/12.02.1958.
GEANE Marin, născut la 08.08.1925 în Grecia, din com.
Cogealac jud. Constanța. Arestat la 29.02.1957, condamnat la 5 ani închisoare
corecțională, 2 ani interdicție și confiscarea averii.
GEANI [N.], din com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 2
lună, împreună cu soția și fiica Ecaterina.
*GEANI Ecaterina N., născută la 14.11.1942, cu domiciliul
în Constanța str. B. Delavrancea nr. 1. D. O. 4 ani și 2 luni.
GEAVELA Everdichia, născută la 12.12.1927 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Măcinului nr. 12. D. O. 4 ani și 2 luni.
GEAVELA Niculai I., născut la 27.10.1916 în Albania, cu
domiciliul în Constanța str. Măcinului nr. 12. D. O. 4 ani și 2 luni.
GEOGA [GIOGA] Elena, născută la 18.02.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
*GEOGEA Elena Gh., născută la 12.12.1907 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Grindeanu nr. 41. D. O. 4 ani și 1 lună.
GEOGEA Elena N., născută la 10.08.1912 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
*GEOGEA Ion, din com. Ovidiu jud. Constanța. D. O.
GHENDREA [CHENDRA] Anton, născut la 05.04.1902 în Bulgaria. Arestat și
condamnat la 2 ani închisoare.
GHEORGACHE Constanda, născută la 02.12.1927 în Bulgaria, com. Ovidiu jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 4 luni.
GHEORGACHE Dumitru, născută la 15.05.1926 în Grecia, cu
domiciliul în sat Poiana com. Ovidiu jud. Constanța. Condamnat la 1 an
închisoare corecțională pentru instigare.
GHEORGACHE Mihai Gh., născut la 09.03.1913 în Macedonia,
D. O. 1 an și 1 lună.
GHEORGHE Enache P., născut la 17.04.1907 în Lazena-Bulgaria, plugar, cu
domiciliul în com. N. Bălcescu jud. Tulcea. Arestat la 14.05.1952 și condamnat
la 10 ani temniță grea.
GHERASE Caliopia N., născută la 18.10.1948 în com.
Beșenova jud. Timiș, cu domiciliul în com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani
și 1 lună.
GHERASE Felicia D., născută la 08.06.1946 în Mangalia, cu
domiciliul în Techirghiol str. 23 August nr. 6. D. O. 1 an și 7 luni.
GHERASE Ion Gh., născut la 08.10.1939 în Bulgaria, cu domiciliul în
com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
GHICA [GICA] Gheorghe, născută la 15.09.1912 în Grecia, din com. Ovidiu jud. Constanța. Arestat și
condamnat la 15 ani muncă silnică.
GHINEA Tomaida, născută
la 05.05.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța, str. Al.
Lăpușneanu nr. 106. D. O. 4 ani și 1 lună.
GHIOCA Victoria S., născută la 29.03.1942 în Constanța str. General Manu
nr. 70. D. O. 1 an și 10 luni.
GHINDICI Gheorghe N., născut la 15.09.1922 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Steagului nr. 43. Arestat la 06.07.1949 și condamnat la 5 ani
închisoare corecțională.
GHIOGA, student, a trecut prin reeducare la Pitești.
GHIOGA Dumitru, născut la 15.03.1908 în Grecia, cu
domiciliul în com. Sinoe jud. Constanța, plugar. Arestat la 27.07.1949 și
condamnat la 7 ani muncă silnică.
*GHIOGA Hristu N., născut la 20.06.1920 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța Aleea Nalbei nr. 26. Condamnat la 5 ani temniță grea.
GHIȚĂ Constantin, născut
la 12.04.1905 în Ciumoia [Giumaia]-Bulgaria,
din com. Trifești jud. Bacău, cioban. Arestat la 02.08.1952, condamnat de
Tribunalul Militar Constanța pentru uneltire la 20 ani muncă silnică, 10 ani
degradare civică, confiscarea averii și 200 lei amendă.
GHIȚĂ Constantin D., născut la 11.03.1940 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Pictor N. Grigorescu nr. 57. D. O. 4 ani și 2 luni.
GHIȚĂ Dionisie H., născut la 20.03.1915 în Albania, cu
domiciliul în Constanța str. Pictor N. Grigorescu nr. 57. D. O. 4 ani și 2 luni.
GHIȚĂ Dumitru, născut
la 07.08.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în Palazu Mare jud. Constanța.
D. O. 4 ani și 1 lună.
GHIȚĂ Florica S., născută la 06.08.1911 în Albania, cu
domiciliul în Palazu Mare jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
GHIȚĂ Haralambie Gh., născut la 10.10.1904 în Albania, cu domiciliul în Constanța str. Ion Ursu
nr. 25. D. O. 4 ani și 2 luni.
GHIȚĂ Hristu D., născut la 27.02.1948 în com. Săcălaz
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Pictor N. Grigorescu nr.
57. D. O. 4 ani și 2 luni.
GHIȚĂ Ionel N., născut la 03.02.1954 în com. Zagna-Vădeni
jud. Brăila, cu domiciliul în Constanța, str. Al. Lăpușneanu nr. 97. D. O. 1 an
și 6 luni.
GHIȚĂ Luiza, născută
la 23.04.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Plugului nr.
4. D. O. 4 ani și 7 luni.
GHIȚĂ Nicolae T., născut la 02.11.1923 în Albania, cu
domiciliul în Constanța str. Plugului nr. 4. D. O. 4 ani și 7 luni.
GHIȚĂ Silvia M., născută
la 15.02.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în Palazu Mare jud. Constanța.
D. O. 4 ani și 2 luni.
GHIȚĂ Verdichia, născută la 06.12.1921 în Albania, cu
domiciliul în Constanța str. Pictor N. Grigorescu nr. 57. D. O. 4 ani și 2
luni.
GHIZARI Emilia Gh., născută la 16.07.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Republicii nr. 73. D. O. 2 ani și 2 luni.
GHIZARI Frasca [?] Gh., născuta la 10.02.1907 în Grecia,
cu domiciliul în Techirghiol str. Eroilor nr. 4. D. O. 2 ani și 2 luni.
GHIZARI Nicolae S., născut la 19.08.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în
Techirghiol str. N. Bălcescu nr. 20. D. O. 2 ani și 1 lună.
GHIZARI Niculai I., născut la 16.10.1912 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Sarmizegetusa. Condamnat la 12 ani muncă silnică.
*GIANI [GEANI] Ecaterina, din Constanța str. B.
Delavrancea nr. 10. D. O.
GICĂ Gheorghe N., născut la 15.09.1912 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Teiului
jud. Constanța. Condamnat la 15 ani muncă silnică.
GICĂ Lenuța, născută la 04.06.1930 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Teiului
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 2 luni.
GIMA Stere, născut
la 15.07.1908 în Bulgaria, domiciliat în com. Ceamurlia de Sus, jud.
Tulcea. Condamnat la 5 ani închisoare corecțională și 2 ani degradare civică.
GINARA
Hristu D., născut la 09.06.1915 în Grecia, cu domiciliul în com.
Mihai Viteazu jud. Constanța. Arestat în
1949 și condamnat la 12 ani muncă silnică.
GINARA
Niculai, născut la 28.06.1920 în Paticina-Grecia, cu domiciliul în
com. Mihai Viteazu jud. Constanța.
Arestat la 23.10.1957, condamnat la 18 ani muncă silnică și 7 ani degradare
civică.
*GIOGA
Hristu N., născut la 20.12.1931 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța Aleea Nalbei nr. 26. Condamnat la 5 ani închisoare corecțională.
*GIOGEA Elena, cu domiciliul în Constanța str. Grindeanu
nr. 41. D. O.
* GIOGEA Ion N., născut
la 19.09.1924, din com. Cogealac jud. Constanța, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Macului nr. 1 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
GIOGIU Virginia H., născută la 17.03.1940 în Bulgaria, cu domiciliul în
com. Ovidiu str. Principală jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
GIRIP
Maria I., născută la 25.07.1928 în Grecia, cu domiciliul în com.
Agigea jud. Constanța. D. O. 4 ani.
GÎRȚU
Dionisie, născut la
30.06.1922, din Constanța, funcționar. Arestat la 10.03.1949, condamnat la 6
luni închisoare corecțională prin sentința 200/05.04.1949.
GITI
Paraschiva P., născută la
10.07.1936 în Bulgaria, cu domiciliul
în Constanța str. Ion Ursu nr. 69. D. O. 4 ani și 1 lună.
GITI
Vasilichia P., născută la
10.07.1936. D. O. 4 ani și 1 lună.
GIUGICĂ
Constantin, născut la
24.12.1891 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Traian nr. 6. Condamnat
la 10 luni închisoare corecțională.
GIUGICĂ
Iancu S., născut la
20.02.1920 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Cuza Vodă nr. 32. D. O.
3 ani și 11 luni.
GIUMBA
Aristide, a făcut parte din grupul de rezistență PARIZA Hristu, arestat în
1958, condamnat în august 1958.
GIUMBA
Constantin I., născut la 15.01.1926 în Grecia, cu domiciliul în com.
Mihai Viteazu jud. Constanța. Arestat la
29.11.1926 [?], condamnat la 15 ani muncă silnică, 5 ani degradare
civică și confiscarea averii.
GIUMBA
Elena T., născută la 20.07.1952 în com. Tătaru Nou jud. Constanța
[Brăila], cu domiciliul în sat Poiana com. Ovidiu jud. Constanța.
D. O. 3 ani.
GIUMBA
Hristu, din com. Mihai Viteazu
jud. Constanța. Arestat în 1952 și condamnat la 12 ani muncă silnică, se
eliberează în 1964.
GIUMBA
Nicolae, născut la 27.07.1933, din com. Mihai Viteazu jud. Constanța. Condamnat, execută 3 ani închisoare
corecțională.
GIUMENI
[GUMENI] Paraschiva, născută la 24.03.1938 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Bogdan Vodă nr. 25. D. O. 2 ani și 6 luni.
**GLIMAN [GALIMAN] Stere, născut la 22.06.1906, din com. Casimcea
jud. Tulcea. Arestat la 25.03.1953, condamnat la 8 ani temniță grea, 4 ani
degradare civică și confiscarea averii.
GOGA
Gheorghe E., născut la 20.08.1893 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Arestat în
01.08.1952 și condamnat la 10 ani muncă silnică, a decedat la Aiud la 7
decembrie 1955.
GOGU
Ion, armăn din Dobrogea. Arestat și
condamnat în 1949.
GOSPODIN
Apostol N., născut la
15.03.1911 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. B. P. Hasdeu nr. 30.
Condamnat la 4 ani închisoare corecțională pentru nedenunțare.
GOȘU
Traian N., născut la 14.02.1946 în com. Nicolae Bălcescu jud.
Constanța, cu domiciliul în Mangalia str. 30 Decembrie nr. 15. D. O. 4 ani și 1
lună.
GOTEANU
[GUȚEANU] Constantin, din com.
Cogealac jud. Constanța. Arestat în 1958
pentru legături cu partizanul PARIZA Hristu.
GRAMA
Emanoil Gh., născut la 18.06.1950. D. O. 2 ani și 4 luni.
GRAMA
Gheorghe, născut în martie 1907 în Bulgaria. Arestat în 1952,
condamnat la 1 ani temniță grea pentru crimă de uneltire, eliberat în 1964.
GRAMOȘTEANU
[GRĂMOȘTEANU] Anastasia, născută la
07.02.1916 în Grecia, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Castanelor nr. 25 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
GRAMOȘTEANU
[GRĂMOȘTEANU] Andrei N., născut la
30.09.1923 în Grecia, cu domiciliul în Constanța [Palazu Mare] str. Tineretului
nr. 47. D. O. 4 ani și 11 luni.
GRAMOȘTEANU
[GRĂMOȘTEANU] Despina N., născută la
19.10.1949 în Timișoara, cu domiciliul în Ovidiu str. Insula nr. 14 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
GRAMOȘTEANU
[GRĂMOȘTEANU] Dionisie M.,
născut la 22.01.1955 în com. Măzăreni jud. Brăila, cu domiciliul în Constanța,
str. Al. Lăpușneanu nr. 159. D. O. 6
luni.
GRAMOȘTEANU
[GRĂMOȘTEANU] Enache A., născut la
03.01.1953 în com. Măzăreni jud. Brăila, cu domiciliul în com. Ovidiu str.
Castanelor jud. Constanța. D. O. 2 ani și 7 luni.
GRAMOȘTEANU
[GRĂMOȘTEANU] Fănica Gh., născută la 12.12.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în
[Constanța] Palazu Mare str. Gh. Doja nr. 14. D. O. 4 ani și 1 lună.
GRAMOȘTEANU
[GRĂMOȘTEANU] Ion I., născut la 10.01.1942 în com.
Cerna jud. Tulcea, cu domiciliul în com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și
1 lună.
GRAMOȘTEANU
[GRĂMOȘTEANU] Manole, născut la 10.07.1930 în Bulgaria, cu domiciliul în
com. Ovidiu str. Castanelor nr. 23 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
GRAMOȘTEANU
[GRĂMOȘTEANU] Maria C., născută la
06.04.1932 în Grecia, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Castanelor nr. 23 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
GRAMOȘTEANU
[GRĂMOȘTEANU] Polixenia C., născută la
01.07.1931 în Grecia, cu domiciliul în Constanța [Palazu Mare] str. Tineretului
nr. 47. D. O. 4 ani și 2 luni.
GRAMOȘTEANU
[GRĂMOȘTEANU] Viorica M., născut la
17.02.1955. D. O. 6 luni.
GRASU
Arghir S., născut la
12.01.1920 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Dragoslavelor nr. 25.
Condamnat la 10 ani muncă silnică, eliberat în 1964.
GRASU
Dumitru, născut în1903 în Grecia, agricultor, din com. M. Viteazu
jud. Constanța. Arestat la 18.07.1952, condamnat la 16 ani muncă silnică, 10
ani degradare civică și confiscarea averii, a murit la Gherla în 1958.
GRASU
Iancu, din Constanța str. I. G. Duca nr. 83. D. O.
GRASU
Iancu T., născut la 14.05.1919
în Bulgaria, din com. Nicolae Bălcescu jud. Constanța, cu domiciliul în
Constanța str. I. G. Duca nr. 83. Arestat la 14.05.1952, condamnat la 20 ani
muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii pentru crimă de
uneltire, execută 13 ani la Aiud.
GRASU
Nicolae D., născut la 06.01.1900 în Grecia, cu domiciliul în com. Cobadin jud. Constanța. Condamnat la 20 ani
muncă silnică, a fost împușcat la 20.03.1950 în penitenciarul Pitești.
GRASU
Stere, împușcat în 1950, în tentativa de evadare din închisoarea Constanța.
GRASU
Ștefan, din Constanța Aleea Garofiței nr. 3. D. O.
GROSU
Costea, născut la 04.05.1921 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța Aleea Garofiței nr. 3. Condamnat la 12 ani muncă silnică la Aiud.
GUCI
Elena N., născută la 04.09.1946 în com. Nicolae Bălcescu jud.
Constanța, cu domiciliul în Constanța str. M. Kogălniceanu nr. 28. D. O. 4 ani și 1 lună.
GULEA
Adam, născut în 1937 în jud. Caliacra [Cadrilater]. Arestat și
condamnat la 2 ani închisoare pentru tentativă de trecere a frontierei, în 1957
a fost dus la Gherla. În 1988 ajunge în SUA.
GULEA
Ahile A., născut în 1912 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. A trecut
frontiera și ajuns în Grecia, unde a fost condamnat la 15 ani închisoare. Nu
s-a mai întors în țară.
GULEA
Constantin A., din Constanța, str. Mircea [cel Bătrân] nr. 148. Condamnat.
GULEA
Constantin, născut la 07.12.1924 în Grecia, din com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța, funcționar. Arestat la 19.07.1952, condamnat de Tribunalul
Militar București prin sentința nr. 1/01.05.1953 la 15 ani muncă silnică, 10
ani degradare civică și confiscarea averii pentru crimă de uneltire.
GULEA
Gheorghe, născut la 19.07.1907, plugar, din com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. Condamnat la 4 ani închisoare corecțională, eliberat în 1955.
GULEA
Gheorghe A., născut în 1904 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. A făcut parte
din mișcarea de rezistență din Babdag, arestat în 1948, condamnat prin sentința
nr. 65/02.02.1949 la 15 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică, a murit la
Aiud în 1959.
GULEA
Ioana P., născut la
19.05.1940 în Bulgaria, cu domiciliul
în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani.
GULEA
Ion A., frate cu GULEA Gheorghe, din com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. A făcut parte din
rezistența dobrogeană, arestat la 20.06.1948, condamnat prin sentința 65/02.02.1949
de Tribunalul Militar Constanța la 10 ani închisoare corecțională și 3 ani
interdicție
GULEA
Leonida, tatăl regizorului Stere Gulea, născut în
1907 în Grecia, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Condamnat la 4 ani
închisoare corecțională, eliberat în 1955.
GULEA
Maria D., născută la 02.06.1910 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Arestată și
condamnată.
GULEA
Virginia N., născută în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța, unde își
are domiciliul. D. O. 3 ani și 6 luni.
GURIȚĂ
Aurel S., născut la 03.03.1943 în Suceava, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 338. D. O. 4 ani și 1 lună.
GURIȚĂ
Constantin D., născut la 15.08.1947, în Medgidia str. I. L. Caragiale
nr. 1. D. O. 4 ani și 1 lună.
GURIȚĂ
Constantin L., născut la 11.05.1941 în com. Beidaud jud. Tulcea, cu
domiciliul în Constanța str. P. Groza nr. 58. D. O. 4 ani și 1 lună.
GURIȚĂ
Cosma I., născut la
26.04.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Salcâmilor nr. 11
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
GURIȚĂ
Elisabeta H., născută la 15.06.1925 în Grecia, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Amurgului nr. 114 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 7 luni.
GURIȚĂ
Florica N., născută la
22.08.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Florilor nr. 6 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 7 luni.
GURIȚĂ
Gheorghe D., născut la
22.04.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Florilor nr. 6 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
GURIȚĂ
Gheorghe S., născut la 01.07.1955. D. O. 1 lună.
GURIȚĂ
Haralambie, cu domiciliul
în Constanța str. Ion Ursu nr. 26. D. O.
GURIȚĂ
Ionel L., născut la 24.04.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu
str. Poporului nr. 26 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
GURIȚĂ
Margareta Gh., născut la 02.01.1945 în com. Sarighiol jud. Tulcea, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Viilor nr. 7 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
GURIȚĂ
Mihai I., născut la 07.10.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Viilor nr. 7 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
GURIȚĂ
Nicolae, născut la 14.05.1930 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța [Ovidiu] str. Arțarului nr. 11 jud. Constanța. A executat 6 ani
temniță grea.
GURIȚĂ
Nicolae D., născut la 14.05.1930 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu
str. Arțarului nr. 11 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
GURIȚĂ
Paulina Gh., născută la 15.07.1934 în Grecia, cu domiciliul în sat
Poiana com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
GURIȚĂ
Petre C., născut la 17.08.1930 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Poiana nr. 4 jud. Constanța. D. O. 1 an și 1 lună.
GURIȚĂ
Vasile L., născută la 02.10.1952 în com. Brateș jud. Brăila, cu domiciliul în Constanța str. Tulcei nr. 10. D. O. 1
ani și 10 luni.
GUȚEANU Arita D., născută la 25.04.1928 în Grecia, cu
domiciliul în Techirghiol. D. O. 2 ani
GUȚEANU Aurelia A., născută la 22.11.1936 în Bulgaria, cu
domiciliul în Techirghiol str. Negru-Vodă nr. 3. D. O. 2 ani.
GUȚEANU Gheorghe S., născut la 25.09.1922 în Grecia, cu
domiciliul în Techirghiol str. Negru-Vodă nr. 3. D. O. 2 ani.
HAGI Chirața. D. O. 1 ani și 2 luni.
**HAGI Constantin, născut la 29.06.1921 în Veria-Grecia,
medic, din com. Baia jud. Constanța [Tulcea]. Arestat la 01.07.1949, condamnat la 5 ani închisoare corecțională prin
sentința nr. 544/07.04.1949.
HAGI Gheorghe D., născut la 19.08.1912 în Bulgaria, cu
domiciliul în în Constanța str. N. Iorga nr. 113. Condamnat la 1 an închisoare
corecțională.
HAGI Iancu, țăran, din jud. Constanța. Arestat în 1949 pentru
că a procurat un pistol-mitralieră fraților Fudulea.
HAGI Mihale, născut la 08.11.1921. Arestat în 1952,
condamnat la 6 ani închisoare prin sentința nr. 265/1952 pentru că găzduit
partizani. D. O. 5 ani.
HAGIU Mihai, com. Cogealac jud. Constanța. Arestat în
1957, condamnat pentru uneltire.
HAPA Dumitru, arestat în 1949, condamnat cu lotul Gogu
PUIU.
HAPA Gheorghe, arestat la 05.07.1949, condamnat cu lotul
Babadag.
HAȘOTI Constantin, condamnat la muncă silnică la minele
de plumb din Maramureș și la Capu Midia.
HAȘOTI Cornelia I., născută la 05.11.1933 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 99. D. O. 1 an și 7 luni.
HAȘOTI Dan D., născut la 01.02.1944 în Mangalia, cu
domiciliul în Techirghiol str. 23 August nr. 6. D. O. 1 an și 7 luni.
HAȘOTI Dumitru D., născut la 24.11.1947. D. O. 1 an și 7
luni.
HAȘOTI Emanoil, născut la 14.09.1932 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 99. D. O. 1 an și11 luni.
HAȘOTI Gheorghe, din com. Beidaud jud. Constanța [Tulcea]. Condamnat la 2 ani închisoare corecțională prin
sentința nr. 66/12.02.1949 a Tribunalului Militar Constanța.
HAȘOTI Haricleea D., născută la 27.08.1934 în Bulgaria,
cu domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 99. D. O. 2 ani și 4 luni.
HAȘOTI Ianula N., născută la 10.01.1916 în Grecia, cu
domiciliul în Techirghiol str. 23 August nr. 6. D. O. 1 an și 7 luni.
HAȘOTI Vasile, arestat și condamnat cu lotul de partizani
Babadag, a trecut pe la Jilava, Aiud, Baia Sprie.
HÂRTU Iosif Gh., născut la 15.12.1896 în Bulgaria, din
com. Nicolae Bălcescu jud. Constanța. Arestat și condamnat la 2 ani închisoare,
a murit la Canal la 07.12.1950.
HRISTU Dumitru I., născută la 20.02.1914, din Constanța
Aleea Capidava nr. 2, unde domiciliază. D. O. 3 ani și 9 luni.
HRISTU Elena Gh., născută la 13.03.1953 în jud. Ialomița.
D. O. 2 ani și 5 luni.
HRISTU Enache, din jud. Constanța. Arestat la 20.07.
1949, condamnat pentru uneltire contra ordinii sociale.
HRISTU Florica T., născută la 13.09.1941 în com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța, din com. Ovidiu
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
HRISTU Gachi, născut la 05.01.1907 în Bulgaria, în com.
Sinoe jud. Constanța. Arestat și judecat cu lotul de partizani Babadag,
condamnat la 7 ani închisoare corecțională prin sentința nr. 553/13.10.1949.
HRISTU Iancu, țăran. Partizan, arestat la 05.07.1949 și
condamnat cu lotul de Babadag pentru uneltire.
*HRISTU Panaioti, muncitor în portul Constanța. Arestat
și condamnat pentru că a ajuta deținuții care lucrau în port.
*HRISTU [Hristu] Pancu [PANCU], țăran, sat Râmnicu de Jos
com. Cogealac jud. Constanța. Arestat și
condamnat la ani închisoare în
septembrie 1949, a murit la Gherla în 1951.
HRISTU Toma N., născut la 01.05.1948 în com. Săcălaz
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Mircea [cel Bătrân] nr.
144. D. O. 4 ani și 2 luni.
HRISTU Vasile, născut la 06.11.1896 în Grecia. Arestat la
07.03.1958 și judecat cu lotul Cocoș Niculai. Din lipsă de probe a fost pus în
libertate după 4 luni de anchetă.
HRISTU [Hristu] Vera [VERA], din com. M. Viteazu jud.
Constanța. Arestată [arestat] și [condamnată] condamnat cu lotul de partizani
Babadag în 1949.
IANCA Gheorghe S., născut la 28.02.1932 în Bulgaria, cu
domiciliul în Techirghiol. D. O. 2 ani
IANCA Mihalciu, născut la 21.09.1935 în Bulgaria, cu
domiciliul în Techirghiol str. E. Teodoroiu nr. 20. D. O. 2 ani
IANCA Nicolae S., născut la 06.06.1930 în Bulgaria, cu
domiciliul în Techirghiol str. Griviței nr. 4A. D. O. 2 ani
IANCA Stela I., născută la 19.07.1924, din Mangalia, cu
domiciliul în Techirghiol str. Negru-Vodă nr. 1A. D. O. 2 ani.
IANCU Costea I., născut la 28.02.1939 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. I. G. Duca nr. 81. D. O. 4 ani și 8 luni.
IANCU Dincică [Dimcică], născut la 10.04.1922 în Grecia,
cu domiciliul în sat Sinoe com. M. Viteazu jud. Constanța, țăran. A făcut parte
din mișcarea de rezistență din Dobrogea, arestat la
15.12.1951, condamnat prin sentința 88/12.02.1952 de Tribunalul Militar
Constanța cu lotul CIOLACU Nicolae la 12 ani temniță grea și 4 ani degradare
civică.
IANCU Gheorghe I., născut la 01.01.1942 în com. Cobadin
jud. Constanța, cu domiciliul în Constanța str. 1 Decembrie 1918 nr. 35. D. O.
4 ani și 3 luni.
IANCU Gicu, născut la 20.04.1920 în Grecia, cu domiciliul
în sat Sinoe jud. Constanța. Arestat la 15.12.1951, condamnat la 12 ani temniță
grea, 4 ani degradare civică și confiscarea averii.
IANCU Iancu C., născut la 25.01.1905. Arestat și
condamnat, execută la 4 ani și 3 luni închisoare corecțională pentru uneltire
contra ordinii sociale.
IANCU Iancu S., născut la 05.01.1922 în Descovița-Iugoslavia,
cu domiciliul în Constanța str. Chilia nr. 87. Condamnat la 5 ani închisoare
corecțională.
IANCU Maria Gh., născută la 15.04.1909 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Chilia nr. 45. D. O. 4 ani și 3 luni.
IANULE Vaselichia T., născută la 11.11.1938 în Bulgaria,
cu domiciliul în Palazu Mare [Constanța] str.
Măcinului nr. 2. D. O. 4 ani și 1 lună.
IANULI Adrian, arestat și condamnat în 1948 la Gherla.
IANULI Olga B., născută la 10.04.1916, cu domiciliul în
Constanța [Palazu Mare] str. Măcinului nr. 2. D. O. 4 ani și 1 lună.
IDA Maria, născută la 15.07.1913 în Grecia, cu domiciliul
în com. Ovidiu str. Poștei nr. 46 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
ILIE Vaselichia N., născută la 10.07.1950 în Săcălaz jud.
Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Siretului nr. 2. D. O. 4 ani și 1 lună.
*IOGA Virginia, cu domiciliul în Constanța str.
Dragoslavelor nr. 16. D. O.
IONESCU Elena, născută la 15.01.1923 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Suceava nr. 1A. Arestată și condamnată pentru
uneltire.
IONESCU Hristu N., născută la 14.09.1927 în Grecia, cu
domiciliul în com. Mihai Viteazu jud.
Constanța. Arestat la 21.01.1957, condamnat la 15 ani muncă silnică, 5 ani
degradare civică și confiscarea averii pentru uneltire.
IORGA Maria D., născută la 25.02.1926 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 287. D. O. 4 ani și 1 lună.
**IRUC [IURUC] Stere, născut la 20.04.1912 în Bulgaria,
cu domiciliul în com. Nalbant jud. Tulcea. Arestat la 14.05.1962, condamnat la
22 ani muncă silnică.
IRUC [IURUC] Constanin
S., născut la 25.02.1922 în Bulgaria, cu domiciliul în în Constanța str. N.
Iorga nr. 28. Condamnat la 1 an închisoare corecțională.
IURUC Anastasia, născută în 1910 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța Aleea Garofiței nr. 15. D. O. 1 an.
IURUC Vasile Gh., născut la 26.02.1921 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța Aleea Venus nr. 40. D. O. 1 an.
JACA Gheorghe, născut la 22.09.1917 în Bulgaria,
agricultor, cu domiciliul în com. Râmnicu jud. Constanța. Arestat la
04.09.1950, condamnat la 10 ani închisoare corecțională și 4 ani degradare
civică.
JOGA Eugenia P., născută la 26.04.1947 în Dudeștii Noi
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 334. D. O. 4 ani.
JOGA Hristu, născut la 21.08.1938 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța Aleea Mălinului. D. O. 4 ani și 2 luni.
JOGA Olimpia N., născută la 15.06.1913 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Dragoslavelor nr. 1. D. O. 4 ani și 2 luni.
JOGA Petre D., născut la 29.05.1935 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Dragoslavelor nr. 1bis. D. O. 4 ani și 2 luni.
*JOGA Virginia N., născut la 20.05.1942 în com. Cogealac
jud. Constanța, unde domiciliază. D. O. 4 ani și 1 lună.
JUJA Nașcu, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța,
student. Arestat în 1949 cu lotul Gh. GULEA, a trecut prin
reeducarea de la Pitești și Gherla, fiind eliberat după 3 ani.
JUJA Tașcu T., născut la 10.05.1920 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Amurgului nr. 4. Arestat în 1951, condamnat la 5
ani închisoare corecțională
LAMBRU Aurora N., născută la 28.02.1935 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Călărași nr. 5. D. O. 2 ani și 2 luni.
LAMBRU [Lambru] Bedevan [BEDIVAN], din Constanța str.
Călărași nr. 5. D. O.
LAMBRU Hristu, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța.
Condamnat la 15 ani muncă silnică pentru crimă de
uneltire.
LEACHI
[LEAGHI] Constantin N., născut la
11.08.1952 în com. Zagna [jud. Brăila], cu domiciliul în Constanța str. M.
Teodorescu nr. 18. D. O. 3 ani.
LEACHI
[LEAGHI] Elena, născută la 13.07.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiustr. Albatros nr. 63 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
LENU Anica G., născută la 01.09.1938 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Poporului nr. 21 jud. Constanța. D. O. 5 ani.
LENU Enache V., născut la 30.09.1938. D. O. 4 ani și 1
lună.
LENU Hristu, născut la 13.10.1937 în com. Beșenova Nouă
jud. Timiș, cu domiciliul în com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 1 an și 9 luni.
LENU Lemonta [?], născută la
28.06.1940 în Bulgaria. D. O. 4 ani.
LENU Nicolae V., născut la 22.09.1933 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Poporului nr. 21 jud. Constanța. D. O. 4 ani și
1 lună.
LENU Vasile C., născut la 15.07.1905 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
LEPAR [LIPARA] Dumitru. D. O.
LEPĂR [LIPARA] Dumitru N., născut la 28.03.1933. A
executat 8 luni închisoare corecțională.
LEZU Victoria S., născută la 05.08.1922 în Albania, cu
domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 218. D. O. 4 ani.
LIBU Elena D., născută la 14.02.1943 în com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța, cu domiciliul în Constanța str. Ion Adam nr. 2. D. O. 4 ani.
LIBU Gheorghe N., născut la 23.03.1929 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Ovidiu jud. Constanța. Condamnat la 1 an închisoare
corecțională pentru deținere de armament.
LIBU Vasile N., născut la 18.08.1931 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Ovidiu jud. Constanța. Condamnat la 1 an închisoare
corecțională pentru deținere de armament.
LIMONA Gheorghe, elev din Constanța,. A executat 4 ani de
sentință la Canal.
LITI Doina Gh., născută la 04.06.1948 în Săcălaz jud.
Timiș, cu domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 223. D. O. 4 ani și 2 luni.
LITI Dumitru, născut la 25.10.1948 în Săcălaz jud. Timiș,
cu domiciliul în Constanța str. Daliei nr. 5. D. O. 4 ani și 1 lună.
LITI Olimpia S., născută la 10.02.1922 în Albania. D. O.
4 ani și 1 lună.
LULEA [LEOLEA] Petre T., născut la 20.07.1947 în Săcălaz
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Daliei nr. 5. D. O. 4 ani și 11
luni.
LULEA [LEOLEA] Tudor P., născut la 15.08.1908 în Grecia,
cu domiciliul în Constanța str. Rândunelelor nr. 2. D. O. 4 ani.
LUNGU Constantin D., născut la 25.07.1914 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Oborului nr. 56. , Condamnat la 15 ani muncă
silnică și 10 ani degradare civică.
LUNGU Maria Gh., născut la 06.05.1935 în
Cavarna-Bulgaria, cu domiciliul în Constanța, str. Stejarului nr. 2. D. O. 1 an
și 9 luni.
MANACU [MANAFU] Sultana P., născută la 14.05.1929 în
Bulgaria, cu domiciliul în Techirghiol str. E. Teodoroiu nr. 4. D. O. 1 an și 6
luni.
MANAFU Chirața, născută la 10.10.1910 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 236. D. O. 1 an și 6 luni.
MANCIU [MANȚU] Stere, născut la 15.03.1905 în Grecia, cu
domiciliul în com. Sinoe jud. Constanța. Condamnat la 23 ani muncă silnică, 7
ani degradare civică și confiscarea averii pentru crimă de uneltire în lotul
CIOLACU N.
MANGRA [MÂNGRI] Vasilica D., născută la 28.08.1938 în
com. Cainargeaua Mare-Bulgaria, cu domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 238.
D. O. 4 ani și 2 luni.
MANOLE Elisabeta. D. O. din 1951 în Bărăgan.
MANOLE Florica N., născută la 20.02.1921 în Albania, cu
domiciliul în Ovidiu str. Trandafirului nr. 10 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 3
luni.
MANOLE Mihai P., născut la 03.11.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Gh.
Barițiu nr. 34. D. O. 3 ani.
MANOLE Orania I., născută la 21.05.1920 în Albania, cu
domiciliul în Palazu Mare jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
MANOLE Pandele N., născut la 05.05.1948 în Săcălaz jud.
Timiș, cu domiciliul în Palazu Mare jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
MANOLE Silvia N., născută la 16.08.1948 în Săcălaz jud.
Timiș, cu domiciliul în Palazu Mare jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
MANOLE Sotir, născut la 24.06.1940 în Bulgaria, cu
domiciliul în Ovidiu str. Aron Pumnul nr. 11. D. O. 4 ani și 3 luni.
MANTU [MANȚU] Zoița T.,
născută la 08.04.1923 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Ahile Mihail
nr. 5. D. O. 4 ani și 1 lună.
MAREȘANCU Stana M., născut la 07.12.1947 în com. Tomnatic
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str. I. C. Brătianu nr. 54. D. O. 4 ani
și 2 luni.
*MASURI Cornelia I., născută la 20.06.1930 în Bulgaria,
cu domiciliul în Constanța str. Ștefan cel Mare nr. 98. D. O. 2 ani.
MASURI Mena, din Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 93. D.
O.
MATEI Anastasia T., născută la 10.15.1915 în Grecia, cu
domiciliul în com. Cogealac jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună în satul
Dîlga jud. [Ialomița] din 1951.
MATEI Atanase C., născut la 04.11.1951 în com. Dîlga jud.
Ialomița (născut în D. O.), cu domiciliul în Constanța str. Bogdan Vodă nr. 41. D. O. 2 ani.
MĂTĂRÂNGĂ Maria, născută la 14.06.1917 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Timișana nr. 10. Condamnată.
MEGA Gheorghe S., născut la 11.03.1893 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Războieni nr. 12B. Condamnat la 12 ani muncă
silnică.
MEGA Zoița. D. O.
MERGIANI Elena M., născută la 25.01.1937 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța Aleea Heracleea nr. 7. D. O. 4 ani și 2 luni.
MERGIANI Marioara Gh., născută la 11.10.1951 în com.
Frumușița Nouă jud. Galați, în Constanța str.
General Manu nr. 69. D. O. 3 ani și 10 luni.
MICHI Andrei V., născut la 15.05.1903 în Albania, cu
domiciliul în Constanța str. Calafat nr. 85. D. O. 4 ani și 1 lună.
MICHI Dumitru A., născut la 09.01.1939 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. 1 Mai nr. 17. D. O. 4 ani și 1 lună.
MICHI Virgil A., născut la 14.01.1941 în com. Rosetti
jud. Călărași, cu domiciliul în Constanța str. Șoseaua din Vii nr. 96.
D. O. 4 ani și 1 lună.
MICU Olimpia Gh., născută la 28.02.1927 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Sarmizegetusa nr. 2. Arestată la 28.12.1957,
condamnat la 3 ani ți 6 luni închisoare corecțională.
MIGIT, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Arestat
și dus în colonia „5 Culme”, unde a decedat.
MIHA Dumitru, născut la 16.04.1906 în Grecia, cu domiciliul
în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani.
MIHA Maria, născută la 14.01.1911 în Grecia, cu
domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani.
MIHAI Dumitru, din Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună în
Bărăgan din 18.06.1951.
MIHAI Elena D., născută la 03.10.1936 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Poiana nr. 24 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
MIHAI Mihai H., născut la 30.03.1937 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Poiana nr. 24 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
MIHAI Tudora D., născută la 29.09.1930. D. O. 4 ani și 7
luni.
MIHAI Valeria C., născută la 28.01.1950 în Săcălaz jud.
Timiș, cu domiciliul în com. Ovidiu șos. Națională nr. 17 jud. Constanța. D. O.
4 ani și 6 luni.
MIHAI Vasile P., născut la 07.02.1955. D. O. 1 an și 5
luni.
MIHAIL Mihail C., născut la 21.03.1933 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Retezat nr. 14. Condamnat la 5 ani închisoare
corecțională pentru uneltire.
MIHĂILESCU Anastasie Dumitru, născut la 13.03.1915 în Macedonia,
preot, din com. Ciocârlia jud. Constanța. Arestat la 17.07.1949, condamnat
muncă silnică pe viață, 4 ani închisoare corecțională ,10 ani degradare civică
și confiscarea averii. A fost executat la 9/10.03.1950 în „trenul morții”
Aiud-Timișoara.
MILA Ecaterina I., născută la 21.12.1949 în Săcălaz jud.
Timiș, cu domiciliul în Constanța
str. Gh. Barițiu nr. 38. D. O. 4 ani și 1 lună.
MILA Ion C., născut la 12.10.1935. D. O. 4 ani și 1 lună.
MILA Ionel S., născut la 24.07.1953 în Movila Gâldăului
[jud. Călărași], cu domiciliul în Constanța str. Cișmelei nr. 21. D. O. 2 ani.
MILA Maria C., născută la 09.03.1939 în Bulgaria, cu domiciliul în Palazu Mare [Constanța] str. Năvodului
nr. 7 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
MILA Mihail Gh., născut la 01.09.1934 în Bulgaria, cu
domiciliul în Palazu Mare [Constanța] str. Năvodului nr. 7 jud. Constanța. D.
O. 3 ani.
MILA Salvatore-Mihai, născut la 23.01.1955. D. O. 6 luni.
MILA Sofica V., născută la 16.09.1916 în Grecia, cu domiciliul în Constanța str. Gh. Barițiu.
D. O. 4 ani și 5 luni.
MILA Spiru C., născut la 22.09.1945 în com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța, cu domiciliul în
com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
MILA Steluța P., născută la 09.05.1937 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Șoseaua din Vii nr. 60. D. O. 4 ani și 1 lună.
MILA Viorel N., născut la 04.05.1948 în Săcălaz jud.
Timiș, cu domiciliul în Palazu Mare [Constanța]
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 6 luni.
MILA Virginia N., c, cu domiciliul în Palazu Mare
[Constanța] str. Tineretului nr. 20 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
MILLA [MILA] Filomela, născută la 05.11.1913 în Albania,
cu domiciliul în Palazu Mare [Constanța] str. Năvodului nr. 7 jud. Constanța.
D. O. 4 ani și 1 lună.
MILLA [MILA] Ionel I., născut la 10.10.1952, cu domiciliul
în Constanța, str. Aron Pumnul nr. 6. A executat 8 luni și 10 zile detenție.
MINA Alexandra, născută la 23.08.1947 în Becicherecu Mic
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța Aleea Garofiței nr. 1. D. O. 2 ani.
MINGA Maria A., născută la 30.01.1946 în com. Cogealac
jud. Constanța, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Insula nr. 28 jud. Constanța.
D. O. 4 ani .
**MIRLU [NIRLU] Dima, născut la 31.01.1913 în Grecia, din
com. Panduru jud. Constanța [Tulcea]. Condamnat
la 8 ani temniță grea și confiscarea averii.
MIȘA Ana D., născută la 25.01.1929 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța, str. Dacia nr. 7. D. O. 1 an și 10 luni.
MIȘA Dima, născut la 11.01.1946, cu domiciliul în Râmnicu
de Jos com. Cogealac jud. Constanța. Arestat la 22.09.1950, condamnat la 15 ani
închisoare corecțională, 8 ani degradare civică și confiscarea averii pentru
uneltire și 6 ani închisoare corecțională pentru propgandă antisocială.
MIȘA Stere Gh., născut la 08.09.1915 în Bulgaria,
domiciliat în com. Ceamurlia de Sus jud. Tulcea. Arestat la 22.09.1950,
condamnat la 15 ani muncă silnică, 8 ani degradare civică și confiscarea
averii.
*MIȘA Vanghele, născut la 15.04.1909 în Lescova-Bulgaria,
cu domiciliul în Constanța, str. Moldovei nr. 4. Condamnat la 15 ani închisoare
corecțională.
MIȘILINGA Gheorghe P., născut la 17.10.1911 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța. Condamnat la 12 ani muncă silnică.
MITA Anastase N., născut la 26.02.1935 în Bulgaria, cu
domiciliul în sat Poiana com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
MITA Ionel N., născut la 09.07.1932 în Bulgaria, cu
domiciliul în Ovidiu str. Trandafirului nr. 28 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
MITRENGA [MITRENCA] Enache, născut la 15.05.1913 în
Vodena-Grecia, țăran, cu domiciliul în com. Cogealac jud. Constanța. Condamnat
la 10 ani închisoare corecțională, 3 ani degradare civică și confiscarea
averii.
MITRENGA [MITRENCA] Sanda, din com. Cogealac jud.
Constanța. D. O. în Bărăgan.
MITRENGA [MITRENCA] Stela, născută la 07.07.1943 în com.
Gârlița, cu domiciliul în Ovidiu str. Trandafirului nr. 7 jud. Constanța. D. O.
4 ani.
MÎRTAGANA [MĂTĂRÂNGĂ]
Verdichia I., născută
la 03.12.1940 în com. Rosetti jud. Călărași, , cu domiciliul în Constanța str. Șoseaua din Vii nr. 14. D. O. 4 ani și 2
luni.
MOCIU Alexandru, născut la 26.12.1938 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Nucilor nr. 11 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
MOCIU Anastase S., născut la 05.02.1948 în Săcălaz jud.
Timiș, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Nucilor nr. 11 jud. Constanța. D. O. 4
ani.
MOCIU Anastase S., născut la 06.01.1943 în com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța, cu domiciliul în
com. Ovidiu str. Poporului nr. 79 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
MOCIU Anton P., născut la 10.01.1922 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Mugurel nr. 7 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
MOCIU Aristu [Hristu]. D. O.
MOCIU Aspasia T., născută la 18.11.1925 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu șos. Națională nr. 6 jud. Constanța. D. O.
4 ani și 1 lună.
MOCIU Constantin H., născut la 06.08.1953 în com. Măzăreni
jud. Brăila, cu domiciliul în com. Ovidiu șos. Națională nr. 6 jud. Constanța.
D. O. 2 ani și 4 luni.
MOCIU Corneliu M., născut la 27.01.1946 în com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța, cu domiciliul în
Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 159. D. O. 4 ani și 3 luni.
MOCIU Eugen, născut la 27.03.1953 în com. Frumușița
Nouă jud. Galați, cu domiciliul în com. Ovidiu
str. Poporului nr. 79 jud. Constanța. D. O. 2 ani și 4 luni.
MOCIU Hristu H., născut la 06.08.1931 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Mugurel nr. 5 jud. Constanța. D. O. 10 luni.
MOCIU Hristu P., născut la 02.02.1930 în Macedonia [?], cu domiciliul în com. Ovidiu str. Mugurel nr. 1 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 7 luni.
MOCIU Maria N., născută la 01.03.1920 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Poporului nr. 81 jud. Constanța. D. O. 4 ani și
1 lună.
MOCIU Mena D., născută la 12.02.1922 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Mugurel nr. 7 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
MOCIU Mihai P., născut la 06.09.1915 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 154. D. O. 4 ani și 2 luni.
MOCIU Nicolae A., născut la 15.12.1919 în Albania, cu
domiciliul în com. Ovidiu șos. Națională nr. 3 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
MOCIU Nicolae S., născut la 11.06.1948 în Săcălaz jud.
Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Pescarilor nr. 30. D. O. 4 ani și 3
luni.
MOCIU Olga T., născută la 04.04.1925 în Albania, cu
domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 159. D. O. 4 ani și 1 lună.
MOCIU Profir V., născut la 13.10.1933 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Aron Pumnul nr. 11. D. O. 3 ani.
MOCIU Sofia S., născută la 15.03.1920 în Albania, cu
domiciliul în Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
MOCIU Vasile S., născut la 02.01.1945 în com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța, cu domiciliul în
com. Ovidiu str. Poporului nr. 83 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 3 luni.
MOCIU Vasile S., născut la 15.09.1904 în Albania, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Nucilor nr. 11 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
MOCIU Vasilica N., născută la 03.10.1911 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Nucilor nr. 11 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
MOCIU Victoria V., născută la 11.11.1930 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Mugurel nr. 45 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 9
luni.
MOCIU Zaha T., născută [născut] la 25.02.1934 în
Bulgaria, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Mugurel nr. 1 jud. Constanța. D. O.
4 ani și 7 luni.
MOSCU Constantin S., născut la 18.04.1935. D. O. 10 ani
și 7 luni.
MOSCU Costea D., născut la 22.02.1906. Execută 2 ani
închisoare corecțională.
MOSCU Florica, născută la 04.02.1935. D. O. în Bărăgan
din 1951.
*MOSURI [MASURI] Cornelia I., născută la 20.06.1930. D.
O. 2 ani din 1951.
MUCA [MĂCA] Maria N., născută la 19.02.1932 în Bulgaria,
cu domiciliul în sat Poiana com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani.
MUCA [MĂCA] Tiberiu N., născut la 05.02.1939, din com.
Ceamurlia jud. Tulcea. D. O.
**MUCEANU Gheorghe N., din com. Baia jud. Tulcea.
Condamnat la 14 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică și confiscarea
averii.
MUCEANU Ștefana N., născută la 27.05.1940 în Bulgaria, cu
domiciliul în sat Poiana com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
MUCIU [MOCIU] Constantin I., născută la 25.05.1935 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța, str. Tomis nr. 229. D. O. 4 ani.
MUCIU [MOCIU] Fima,
din com. Istria jud. Constanța.
D. O.
MUCIU [MOCIU] Maria, din
Ovidiu str. Poporului nr. 83 jud. Constanța. D. O.
MUCIU [MOCIU] Vasile, din Ovidiu str. Poporului nr. 83
jud. Constanța. D. O.
MUIA Dumitru V., născut la 10.08.1946 în com. Cerna jud.
Tulcea, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Primăverii nr. 12 jud. Constanța. D.
O. 4 ani.
MUIA Valeriu N., născut la 01.01.1949 în com. Sânpetru
Mic jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța, str. Viitorului nr. 4. D. O. 4 ani
și 1 lună.
MUIA Victoria T., născută la 14.04.1924 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Frunzelor nr. 42 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
MURGEA Agora, născută la 10.10.1914 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța, str. A. Vlaicu nr. 41. D. O. 4 ani și 1 lună.
MUROVA Victoria, din jud. Constanța. D. O.
MUROVA Andrei, născut la 01.08.1924 în Albania, cu
domiciliul în Constanța, Aleea Nalbei nr. 7. Arestat la 11.09.1959, condamnat
la 3 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție și confiscarea averii.
MUSTACA [MUSTACĂ] Eugenia A., născută la 17.09.1952 în
com. Petroiu jud. Ialomița, cu domiciliul în Constanța str. I. G. Duca nr. 81.
D. O. 2 ani.
MUSTACA [MUSTACĂ] Pericle I., născut la 15.07.1909 în
Albania, cu domiciliul în Constanța str. V. Costache nr. 58. Condamnat la 4 ani închisoare corecțională, 3 ani
interdicție și confiscarea averii.
MUSTACA [MUSTACĂ] Stela L., născută la
30.10.1930, din com. Rosetti jud. Călărași, cu domiciliul în Constanța, str. Pescăruș nr. 45. D. O. 4 ani și 3 luni.
MUȘA Tache I., născut la 13.11.1941 în com. Cerna jud.
Tulcea, cu domiciliul în com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 7 luni.
MUȘA Tănase I., născută la 24.06.1938 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 7 luni.
MUȘA Vanghelița Gh., născută la 25.03.1949 în com.
Sânpetru jud. Timiș, cu domiciliul
în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 5 luni.
MUȘE [MUȘI] Ecaterina N., născută la 07.07.1941 în com.
Cerna jud. Tulcea, cu domiciliul în Constanța str. D. Bolintineanu nr. 23. D. O. 4 ani și 1 lună.
MUȘE [MUȘI] Elena D., născută la 18.05.1946 în com. Modelu
jud. Călărași, cu domiciliul
în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani.
MUȘE [MUȘI] Hristu Gh., născut la 02.01.1936 în Bulgaria,
cu domiciliul în Constanța str. D. Bolintineanu nr. 23. D. O. 4 ani și 1 lună.
MUȘE [MUȘI] Hrisula P., născută la 20.04.1940 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Cișmelei nr. 21. D. O. 4 ani și 1
lună.
MUȘE [MUȘI] Ion, născut la 23.03.1930, cu domiciliul în
Constanța. D. O. 4 ani.
MUȘE [MUȘI] Maria, născută la 21.09.1957 [?] în Bulgaria.
D. O. 4 ani cu familia din 1951.
MUȘE [MUȘI] Niculai, născut la 17.05.1936, din Constanța.
D. O. în Bărăgan din 18.06.1951.
MUȘI Ecaterina N., născută la 31.05.1946 în Mangalia, cu
domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 191. D. O. 2 ani și 2 luni.
MUȘI Niculai I., născut la 17.05.1936. D. O. 4 ani și 7
luni.
MUȘI Silvia P., născută la 13.12.1933 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța Aleea Mărgăritarului nr. 1. D. O. 4 ani și 1 lună.
MUȘI Tănase, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța.
Condamnat.
MUȘI Vasile M., născut la 10.04.1910, din com. Gura
Dobrogei jud. Constanța, cu domiciliul în Constanța, str. Ion Lahovari nr. 123.
D. O. 3 ani și 10 luni.
MUTISI Hristu M., născut la 12.08.1917 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța, str. Marmorei nr. 12. Arestat la 12.08.1952, condamnat
la 10 ani muncă silnică pentru crimă de uneltire.
MUTIȘ Olimpia, din Dobrogea. D. O. în Bărăgan din 1951.
NACA Maria. D. O.
NACA Valeria N., născută la 05.08.1935. D. O. 2 ani și 6
luni.
NACEA Sofia H., născută la 13.04.1939, din com.
Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța bd.
Tomis nr. 307. D. O. 4 ani.
NACEADIS Costea S., născut la 16.09.1907 în
Radalinas-Grecia, din com. Săcele jud. Constanța, cioban. Arestat la
14.05.1952, condamnat la 10 ani muncă silnică.
NASTA Antina [Constantina] N., născută la 08.07.1925 în
Albania, din Constanța, str. A. cel Bun nr. 66. D. O. 4 ani și 3 luni.
NASTU Constantina M., născută la 06.06.1954, Ovidiu str.
Poporului nr. 29 jud. Constanța. D. O. 1 an și 3 luni.
NASTU Dumitru A., născut la 11.09.1934 în Bulgaria, în
Constanța str. Ahile Mihail nr. 2. D. O. 4 ani și 1 lună.
NASTU Florica R., născută la 06.03.1912 în Albania, din
Constanța str. Salcâmilor nr. 17. D. O. 4 ani și 1 lună.
NASTU Spiru V., născut la 06.09.1918 în Albania, cu
domiciliul în Ovidiu str. Poporului nr. 29 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
NASTU Toma A., născut la 24.03.1939 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Salcâmilor nr. 17. D. O. 4 ani și 1 lună.
NASTU Vanghele S., născut la 01.02.1946 în com.
Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul în Ovidiu str. Poporului nr. 25A jud. Constanța. D. O. 4 ani
și 2 luni.
NATE
Dumitru G., născut la 03.04.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu
str. Trandafirului nr. 17 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 6 luni.
NATE
Virginia H., născută la 23.03.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în
Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
NATI
Antalia T., născută la 06.09.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu
str. Trandafirului nr. 15 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
NATI
Constantin Gh., născut la 23.03.1931 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu
str. Trandafirului jud. Constanța. D. O. 2 ani și 10 luni.
NATI
Ion Gh., născut la 31.05.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Amurgului nr. 93 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
NAUM
Elena N., născută la 01.06.1924, cu domiciliul în Constanța bd.
Mamaia nr. 55A. D. O. 1 an și 7 luni.
NAUM
Marioara N., născută la 26.10.1927, cu domiciliul în Constanța bd.
Mamaia nr. 55A. D. O. 1 an și 7 luni.
NAUM
Teodora I., născută la 25.04.1950, D. O. 4 ani și 2 luni.
NIBI
Constantin Gh., născut la 10.05.1910 în Grecia, cu domiciliul în Medgidia
str. Luminei nr. 74 jud. Constanța. Arestat la 20.06.1952, condamnat la 1 an
închisoare corecțională.
NIBI
Constantin Gh., născut la 09.05.1922, din Mangalia jud. Constanța.
Condamnat la 2 ani închisoare.
NIBI
Constantina Gh., născută la 10.05.1910. D. O. 5 ani și 10 luni.
NIBI
Ferdinand, născut la 11.06.1922 în Grecia, din Mangalia jud.
Constanța. Condamnat la 2 ani închisoare corecțională.
NICEA
Dumitru N., născut la 14.10.1930 în Bulgaria, din com. Ovidiu jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
NICEA
Ion N., născut la 12.02.1939 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Primăverii nr. 43 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1lună.
NICEA
Maria I., născută la 08.08.1932 în Grecia, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Primăverii nr. 41 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
NICEA
Olimpia. Condamnată.
NICOLA
Mihail N., născut la 30.10.1939 în Bulgaria, D. O. 4 ani și 1 lună.
NICOLACHE Hristu, născut la 05.04.1932 în
Enigea-Bulgaria, agricultor, din com. M. Viteazu jud. Constanța. Arestat la
24.10.1957, condamnat la 15 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică și
confiscarea averii pentru crimă de uneltire.
NICOLAE
Domnica H., născută la 06.06.1912 în Albania, cu domiciliul în
Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 144. D. O. 4 ani și 1 lună.
NICOLAE
Nicolae D., născut la 06.01.1907 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 227. Condamnat la 13 ani muncă silnică și confiscarea
averii.
NICOLAU
Florica T., născut la 12.11.1951 în com. Cacomeanca jud. Călărași, cu domiciliul în Palazu Mare [Constanța] jud. Constanța.
D. O. 3 ani și 10 luni
NICOLAU
NICULAIE
Niculaie Gh., născut la 09.10.1936 în Grecia, cu domiciliul în Palazu
Mare [Constanța] str. Năvodului nr. 15 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună
din 18.06.1951.
NICULESCU Ștefan M., născut la 10.07.1904 în Bulgaria, cu domiciliul în com. Cobadin jud.
Constanța, cioban. Arestat la 20.06.1952, condamnat la 8 ani muncă silnică.
NICULESCU
Verdichie [Verdichia], născut [născută] la 18.12.1937. D. O. 4 ani și 1 lună.
*NIRLU
Dima N., născut la 31.01.1913 în Grecia, cu domiciliul în Constanța str. Decebal nr. 21. Condamnat la 8 ani temniță grea.
NISCU
Tănase M., născut în com. Săcălaz
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str.
Pescarilor nr. 7. D. O. 4 ani și 1 lună.
NISCU
Vasile M., născut la 22.12.1954 în D. O.
NULA
Cornelia C., născută în1936 în Grecia, din Constanța. D. O. 1 an și 10 luni.
NULA
Elena V., născută la 01.09.1946 în com. Cogealac jud. Constanța, cu
domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 108. D. O. 4 ani și 1 lună.
NULA
Emil Gh., născut la 14.09.1951 în Mangalia, cu domiciliul în
Constanța str. Tulcei nr. 2. D. O. 2 ani.
NULA
Ion N., născut la 17.04.1904 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 257. D. O. 1 an și 10 luni.
NULA
Nicolae I., născut la 15.12.1949 în Mangalia, cu domiciliul în
Constanța str. Cantacuzino nr. 5. D. O. 1 an și 10 luni.
NULA
Pantazi, născut la 28.01.1949 în Mangalia, cu domiciliul în
Constanța str. Liliacului nr. 14. D. O. 1 an și 10 luni.
NULA
Paraschiva, născută la 04.10.1943 în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D.O.
OLARIU
Despina, născută la 04.07.1920 în Macedonia [?], din Constanța.
Arestată în 1958, condamnat la 25 de ani muncă silnică pentru crimă de uneltire
contra ordinii sociale.
OLTEANU EudoxiaS., născută în com. Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Pictor Luchian nr. 2. D. O. 4 ani și 1
lună.
PACEA
Aristide N., născut la 15.01.1907 în Grecia, cu domiciliul în sat
Poiana com. Ovidiu jud. Constanța. Arestat la 10.09.1948, condamnat la 7 ani
închisoare corecțională.
PACEA
Corneliu. Arestat la 08.08.1948, condamnat la 1 an închisoare
corecțională, 10.000 lei amendă și 2.000 lei cheltuieli de judecată.
PACEA
Cristian–Iulian L., născut la 02.10.1954 în com.
Zagna jud. Brăila. D. O. 7 luni și 25 de
zile.
PACEA
Dorina N., născută la 08.03.1952 în com. Frumușița jud. Galați, cu domiciliul în Constanța str. B. Delavrancea nr. 76.
D. O. 2 ani și 5 luni.
PACEA
Doxia [Eudoxia] T., născută la 10.07.1934 în
Bulgaria, cu domiciliul în com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
PACEA
Doxia [Eudoxia] V., născută la 12.06.1948 în com.
Beșenova jud. Timiș, cu domiciliul în com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani
și 1 lună.
PACEA
Gheorghe H., născut la 08.09.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Nucilor nr. 23 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
PACEA
Lazăr V., născut la 12.1923 în Albania, cu domiciliul în Constanța
str. Al. Lăpușneanu nr. 104. D. O. 4 ani și 1 lună.
PACEA
Vanghele V., născut la 24.03.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 104. D. O. 4 ani și 1 lună.
PACEA
Zorica A., născută la 28.03.1928 în Frașari-Grecia [Albania], cu domiciliul
în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 3 luni.
PACIU
Constantin H., născut la 17.02.1928 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Nucilor nr. 21 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
PACIU
Sterian L., născut la 15.04.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Nucilor nr. 21 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
PACIUREA
Demostene I., născut în 15.09.1921 în Veria-Grecia, cu domiciliul în
Techirghiol str. E. Teodoroiu nr. 13. D. O. 3 ani și 7 luni.
PACIUREA
Ținea [?] A., născut la 24.04.1927 în Bulgaria, cu domiciliul în
Techirghiol str. E. Teodoroiu nr. 13. D. O. 1 an și 11 luni.
PAGIA
[BAGIA] Hristu. Condamnat.
PAIU
[Paiu] Cotabiță [COTABIȚĂ]. Arestat la
10.09.1948, condamnat la 10 ani închisoare corecțională, 3 ani degradare civică
și 2.000 lei amendă pentru uneltire.
PALA
Ion D., născut în 15.04.1928 în Grecia, cu domiciliul în com.
Mihai Viteazu jud. Constanța. Arestat la
29.11.1957, condamnat la 20 ani muncă silnică și confiscarea averii.
PALAS
Cornelia, cu domiciliul în Palazu Mare [Constanța] str. Scânteii
nr. 4. jud. Constanța. D. O.
PALAS
Iancu, născut la 20.03.1897 în Peștera-Bulgaria, chiabur, în
com. Râmnicu jud. Constanța, agricultor. Arestat la 25.08.1953, condamnat la 15
ani muncă silnică și 5 ani degradare civică.
PALAS
Stere, născut la 15.05.1924 în Peștera-Bulgaria, agricultor, în
com. Râmnicu de Jos jud. Constanța, agricultor. Arestat la 25.08.1953,
condamnat la 15 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică.
**PALAVRA
Stere Gh., născut la 02.02.1923 în Bulgaria, agricultor, din com.
Ceamurlia de Sus, jud. Tulcea. Arestat la 08.09.1950, condamnat la 4 ani
închisoare corecțională, 2 ani interdicție, 4.000 lei amendă pentru uneltire.
PALĂ
[PALA] Constantin Gh., născut la 23.01.1953, cu
domiciliul în Constanța, str. Făgetului nr. 13. D. O. 2 ani și 10 luni.
PALĂ
[PALA] Ion P., născut la 29.02.1928 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța [Palazu Mare] str. Scânteii nr. 4. jud. Constanța. D. O. 3 ani și 8
luni.
PALĂ
[PALA] Petru Eugen Gh., născut la
10.09.1948 în com. Beșenova Nouă, jud. Timiș, cu domiciliul în Palazu Mare
[Constanța] str. Viilor nr. 1. jud. Constanța. D. O. 4 ani.
PALĂ
[PALA] Tudor Gh., născut la 05.03.1955 (în D.
O.). D. O. 5 luni.
*PANAIOTE
Hristu, muncitor din Constanța. A ajutat deținuții politici cu
scrisori și medicamente în casa sa din Constanța, unde au găsit adăpost multe
familii în căutarea celor dragi.
PANĂ
Dumitru L., născut în 07.12.1912 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. S. Bărnuțiu nr. 16. D. O. 4 ani și 2 luni din 1951.
PANĂ
Olga A., născută la 18.06.1915 în Albania, cu domiciliul în
Constanța [Palazu Mare] str. Gospodăriei nr. 19. D. O. 4 ani și 1 lună.
PANĂ
Olimpia. D. O.
PANĂ
Nicolae S., născut la 10.10.1936 în Bulgaria, cu domiciliul în Palazu
Mare [Constanța] str. Gospodăriei nr. 10. D. O. 4 ani și 1 lună.
PANĂ
Sotir S., născut la 15.03.1907 în Albania, cu domiciliul în Palazu
Mare [Constanța] str. Gospodăriei nr. 18. D. O. 4 ani și 1 lună.
PANĂ Stelian S., născut 02.03.1949 în com. Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 150. D. O. 4 ani și
1 lună.
PANCIU
Panait, născut în 15.09.1936 în Grecia, D. O. 4 ani și 1 lună.
PANCU
Dumitru, țăran, din com. Râmnicu jud. Constanța. Arestat în 1949, condamnat cu
lotul Babadag, a murit în detenție la Gherla în 1953.
PANCU
Hristu, țăran, din com. Râmnicu de Jos jud. Constanța. Condamnat la 4 ani
închisoare corecțională, a murit în detenție.
PANDELE
Manole Gh., născut la 30.07.1928 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Gh. Barițiu nr. 34. D. O. 4 ani și 1
lună.
PANDELE
Polixenia, născută la 01.02.1930 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Gh. Barițiu nr. 34. D. O. 4 ani și 1
lună.
PANOU
[PANU] Panait , născut în 15.10.1936 în Grecia, cu domiciliul în Constanța,
str. Viitorului nr. 6. D. O. 4 ani și 1 lună.
PANU
Frusina Gh., născută la 25.05.1917 în Albania, cu domiciliul în
Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
PAPALU [PĂPĂLU] Ecaterina T., născută la 03.07.1923 în
Bulgaria, cu domiciliul în com. Cogealac jud. Constanța. D. O. 4 ani.
PAPALU [PĂPĂLU] Steliana H , născută 12.09.1950 în com. Sat
Chinez jud. Timiș, cu domiciliul în Năvodari str. Albatros nr. 10 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
PAPANACE
Anastase. Condamnat, a decedat la Ocnele Mari.
PAPANACHE
[PAPANACE] Carol. Condamnat la Aiud.
**PAPAZICA
Vasile, din com. Ceamurlia de Sus, jud. Tulcea. Arestat la
08.08.1949, condamnat cu lotul Babadag, a murit în detenție la Aiud, în 1955,
la 47 de ani.
PAPAZU Dima, din com. N. Bălcescu jud. Tulcea. Condamnat
PAPAZU Panait, din com. N. Bălcescu jud. Tulcea.
Condamnat la Canal.
PAPU
Heradia, născută în 13.10.1917 în Grecia, cu domiciliul în
Techirghiol str. E. Teodoroiu nr. 11. D. O. 2 ani.
PAPU
Nicolae Gh., născută la 04.07.1945 în Mangalia, cu domiciliul în
Techirghiol str. E. Teodoroiu nr. 11. D. O. 2 ani.
PAPU
Victoria S., născută în 15.50.1926 în Grecia, cu domiciliul în
Techirghiol str. E. Teodoroiu nr. 15. D. O. 1 an și 11 luni.
PARIZA
Ana L., născută la 12.02.1941, din com. M. Viteazu jud. Constanța,
cu domiciliul în com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 7 luni.
PARIZA
Beatrice P., născută la 22.01.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 183. D. O. 1 an și 9 luni.
PARIZA
Dumitru S., născută în 10.04.1922 în Grecia, cu domiciliul în com.
Cogealac jud. Constanța. Condamnat în 1949 în contumacie la 15 ani muncă
silnică și 5 ani degradare civică prin sentința 65/1949 de Tribunalul Militar
Constanța. Prins în 1957, condamnat la 23 ani muncă silnică, 8 ani degradare
civică și confiscarea averii.
PARIZA
Hristu, născut în 08.09.1922 în Gramaticova-Grecia, agricultor,
din com. Cogealac jud. Constanța. Arestat la 10.10.1957, condamnat în 1949 în
contumacie la 25 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică.
PARIZA
Hristu I., născut în 21.11.1932 în Grecia, cu domiciliul în com.
Agigea jud. Constanța. D. O. 3 ani.
PARIZA
Gheorghe L., născut în 22.02.1936 în Grecia, cu domiciliul în com.
Agigea jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
PARIZA
Ioana C., născută la 08.07.1936 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța Aleea Heracleea nr. 7. D. O. 4 ani și 1 lună.
PARIZA
Stere, născut în 01.08.1833 în Gramaticova-Grecia, cu domiciliul
în com. Cogealac jud. Constanța. Condamnat la 10 ani închisoare corecțională și
5 ani degradare civică pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale.
PARIZA
Valentina, născută la 20.06.1936 în Bulgaria. D. O. 4 ani și 1 lună.
PARIZA
Vasile, născut la 10.02.1900 în Bulgaria. Arestat și condamnat.
PASCU
Vasile, născut în 06.12.1890 în Grecia. Condamnat, a murit la
Gherla la 06.08.1960
PAȘATA
Alexandra. D. O.
PATAȘA
Dima, născut în 12.09.1909 în Grecia, cu domiciliul în Palazu
Mare [Constanța] str. Nordului nr. 17. Condamnat la 20 ani muncă silnică pentru
uneltire.
**PATAȘA
Dincă I., născut la 23.03.1914, din Tulcea. Condamnat la 13 ani
muncă silnică pentru crima de uneltire.
PATAȘA
Elena. D. O.
PAVLICU
Cornelia, născută în 10.03.1920 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța Aleea Heracleea nr. 2. D. O. 1 an și 10 luni.
PAVLICU
Dumitru N., născut în 20.10.1920 în Grecia, din Techirghiol str. M. Eminescu nr. 48. D. O. 1 an și 11
luni.
PAVLICU
Gheorghe V., născut la 19.10.1934 în Mangalia, cu domiciliul în
Constanța Aleea Heracleea nr. 2. D. O. 1 an și 10 luni.
PAVLICU
Ioan, născut în 15.03.1916 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. Ardealului nr. 8. D. O. 1 an și 2 luni.
PAVLICU
Nicolae D., născut la 23.01.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța Aleea Hortensiei nr. 11. D. O. 2 ani și 2 luni.
PAVLICU
Nicolae V., născută la 18.08.1941 în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța, cu domiciliul în Constanța str. Dobrilă E. nr. 4. D. O.
1 an și 10 luni.
PAVLICU
Traian V., născut la 13.06.1950 în Mangalia, cu domiciliul în Constanța str. Soveja nr. 84. D. O. 1 an și 11
luni.
PAVLICU
Ținea A., născută în 24.04.1920 în Grecia, cu domiciliul în
Techirghiol str. Țepeș Vodă nr.9. D. O. 1 an și 10 luni.
PAVLICU
Ținea N., născută în 14.03.1924 în Grecia, din Techirghiol str. M. Eminescu nr. 48. D. O. 1 an și 2
luni.
PÂNDICHE
[PÂNDICHI] Elena. D. O.
PÂNDICHI
Niculai. Arestat la 01.04.1958, condamnat la 16 ani muncă silnică
de Tribunalul Militar Constanța, grațiat în 1964.
PENDICHII Săftica. D. O.
PEPI Stere, com. Ceamurlia de Sus jud. Tulcea. Arestat și
condamnat.
PEPI Tudor D., născut la 23.08.1925 în Bulgaria, cu domiciliul
în Medgidia str. Ion Vodă nr. 2 jud. Constanța. Arestat la 05.07.1949 și
condamnat la 12 ani muncă silnică pentru uneltire.
PERDICHI Gheorghe. Arestat la 15.05.1948, condamnat la 10
ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție și 5.000 lei amendă.
PERDICHI Gheorghe, născut în 10.04.1902, profesor din
Constanța. Arestat în 1958, la Jilava.
PERDICHI Săftica, născută în 14.04.1922. Arestată 10
zile.
PERIFAN Elena. D.O.
PERIFAN Gh. I., născută în 28.01.1910, în com. Sinoe jud.
Constanța. Arestat la 01.07.1949, condamnat la 15 ani muncă silnică și 7 ani
degradare civică, executat în „trenul morții” Aiud-Timișoara la 09/10.03.1950.
PISCU
Maria D., născută în 16.07.1920 în Grecia, cu domiciliul în Constanța str. Dispensarului nr. 12. D. O. 2 ani.
PISMIHA
Domnica N., născută în 20.07.1921 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 100. D. O. 4 ani și 1 lună.
PISTACU
Constantin, din com. Panduru județul Tulcea. Condamnat la 3 ani
închisoare corecțională prin sentința din 12.02.1949.
PISTALU
[PIȘTALU] Constantin P., născut la
15.08.1906 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Străjerului nr. 72.
Condamnat pentru uneltire, a executat 4 ani închisoare corecțională.
PIȘTEREANU
Stila S., născut la 10.10.1908 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Mihai Viteazu jud. Constanța. Condamnat
pentru uneltire la 10 ani muncă silnică.
PITA
[PIȚA] Constantin, născut în 01.08.1913 în Grecia,
din com. Ostrov jud. Constanța. Arestat
la 19.07.1952, condamnat la 7 ani închisoare corecțională pentru uneltire.
PITA
[PIȚA] Hrisula C., născută în 02.12.1922. D. O. 1
an și 11 luni.
PITA
[PIȚA] Tache C., născut în Grecia, cu domiciliul în Constanța Aleea Nalbei
nr. 4. Condamnat pentru uneltire la 15 ani muncă silnică pentru crimă de
uneltire.
PITI
Ecaterina, născută la 31.12.1939 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu str. Griviței nr. 12 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
PITU
Atanasie S., născut
la 26.01.1953 în Frumușița Nouă jud. Galați, cu domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 96. D. O. 2 ani și 2
luni.
PITU
Doina V., născută la 03.03.1948 în Săcălaz jud. Timiș, cu
domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 97. D. O. 4 ani și 1 lună.
PITU
Eugenia T., născută la 18.11.1953 în com. Zagna-Vădeni jud. Brăila,
cu domiciliul în Constanța str. Dobrilă E. nr. 1B. D. O. 1 an și 8 luni.
PITU
Gheorghe A., născut la 10.01.1910 în Albania, cu domiciliul în Palazu
Mare str. Gh. Barițiu nr. 24 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 2 luni.
PITU
Ianache A., născut la 10.11.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în Palazu
Mare str. Tineretului nr. 25 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
PITU
Marioara N., născută la 15.02.1936 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 177.
D. O. 4 ani și 1 lună.
PITU
Mihai Gh., născut la 04.10.1948 în Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul
în Constanța str. Dobrilă E. nr. 8. D. O. 4 ani și 3 luni.
PITU
Nicolae, născut la 12.10.1893 în Bulgaria, din com. Dulgheru jud.
Constanța. Arestat la 23.07.1950, condamnat la 4 ani închisoare corecțională și
confiscarea averii.
PITU
Nicolae A., născut la 15.07.1936 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 334. D. O. 4 ani și 1 lună.
PITU
Sotir A., născut la 20.07.1923 în Albania, cu domiciliul în
Constanța [Palazu Mare] str. Gh. Barițiu nr. 23 jud. Constanța. D.
O. 4 ani și 1 lună.
PITU
Spini [Spiru] S., născut la 05.10.1951 în Frumușița Nouă jud. Galați, cu domiciliul în Constanța Aleea Orhidea nr. 1. D. O. 3
ani și 10 luni.
PITU
Stela A., născută la 08.12.1953 în Movila Gâldăului [jud.
Călărași], cu domiciliul în
Constanța str. Labirint nr. 1. D. O. 1 an și 8 luni.
PITU
Steluța A., născută la 12.09.1935, din Constanța str. Nouă nr. 18. D.
O. 4 ani și 5 luni.
*PITU
Vasile, născut la 10.11.1953 [?] în Bulgaria [?],cu domiciliul în
Ovidiu jud. Constanța. Condamnat la 10
ani muncă silnică și 4 ani degradare civică uneltire.
*PITU
Vasile D., născut la 10.11.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în
Ovidiu sat Poiana jud. Constanța.
Condamnat la 10 ani muncă silnică și 4 ani degradare civică pentru uneltire.
PITU
Vasilichia D., născută la 25.03.1927. D. O. 4 ani și 1 lună.
PITU
Vasilichia N., născută la 12.03.1944 în Călărași, cu domiciliul în Constanța [Palazu Mare] str. Sentinelei nr. 43. D. O. 4 ani și 10
luni.
PITU
Virginia, născută la 22.08.1998 [?] în com. Tomnatic jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Al.
Lăpușneanu nr. 99. D. O. 4 ani și 6 luni
PITULEA,
din Dobrogea. Condamnat la Poarta Albă în 1951-1952.
PITULEA
Elvira, născută la 05.06.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Avram Iancu nr. 22. D. O. 1 an și 9 luni.
PITULEA
Enache, refugiat, stabilit în Graz –Austria, de unde, împreună cu Gogu Puiu, a
hotărât să revină în România. La 28 martie 1947 au părăsit Viena. Ajunși în
țară, la 4 aprilie 1947 au fost arestați și trimiși la Securitatea Constanța. A
fost condamnat în lipsă prin sentința 399/11.03.1948 a Tribunalului Militar
București la 1 an închisoare corecțională pentru trecerea
frauduloasă a frontierei.
PITULEA
Gheorghe, din Constanța.
Arestat și condamnat în 1950.
PIZZA
[PIȚA] Tache, născut în 1914 în Veria Grecia, din Dobrogea. Arestat și
condamnat în 1953.
PÎNDICHI
Gina, născut la 22.08.1950 în com. Sânpetru Mic jud. Timiș, cu
domiciliul în Ovidiu jud. Constanța. D.
O. 4 ani.
PÎNDICHI
Maria, născută la 04.12.1937 în Bulgaria, cu domiciliul în
Ovidiu jud. Constanța. D. O. 2 ani.
PÎNDICHIE
[PÎNDICHI] Victoria T., născută la
28.08.1947 în Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța bd. Mamaia nr.
257. D. O. 1 an și 11 luni.
POCEA
Aurica N., născută la 19.10.1930. Condamnată, a executat 5 ani
închisoare corecțională
POCEA
Constantin N., născut la 12.04.1947 în com. Cogealac jud. Constanța, cu domiciliul în Ovidiu
jud. Constanța. D. O. 4 ani.
POCEA
Doxia [Eudoxia] T., născută la 10.07.1934 în
Bulgaria, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Teiului nr. 32 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
POCEA
Elena M., născută în 12.04.1905 în Grecia, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Teiului nr. 32 jud.
Constanța. D. O. 4 ani.
POCEA
Gheorghe N., născut la 03.04.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Teiului nr. 32 jud.
Constanța. D. O. 4 ani.
POCEA
Marioara, născută la 01.05.1940 în Bulgaria, cu domiciliul în
Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
POCEA
Mihai N., născut la 25.03.1930 în Bulgaria, cu domiciliul în
Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani.
POCEA
Vasile, născut la 06.01.1925 în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Arestat la 20.07.1949, condamnat la 5 ani închisoare
corecțională.
POCEA
Vasile N., născut la 25.04.1942 în com. Cogealac jud. Constanța, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Teiului nr. 32 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
POPESCU
Constantin, născut în Grecia.Condamnat la Peninsula.
***POZNAVA Gheorghe V., născut la 15.04.1905 în
Lescova-Bulgaria, cu domiciliul în com. Nalbant jud. Tulcea, plugar. Arestat la
13.03.1952 și condamnat la 25 ani muncă silnică, a decedat la Gherla în 1954.
PRESA [PREȘA] Aneta I., născută la 03.01.1936 în
Bulgaria, cu domiciliul în com. Ovidiu șos. Națională nr. 42 jud. Constanța. D.
O. 4 ani și 1 lună.
PRESA [PREȘA] Dumitru. Arestat pentru colaborare cu partizanii
din Babadag și condamnat pentru omisiune de denunț.
PRESA [PREȘA] Florica, născută la 14.03.1930, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 2 luni din 18.06.1951.
PRESA [PREȘA] Hrisula, născută în 02.02.1922 în Grecia,
cu domiciliul în Medgidia str. Silozului nr. 57 jud. Constanța. Condamnată
pentru uneltire.
**PRESA [PREȘA] Ion D., născut la 06.12.1922 în Bulgaria,
din com. Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea, muncitor. Arestat la 15.12.1951,
condamnat la 20 ani muncă silnică.
PRESA [PREȘA] Ion D., născut la 26.08.1934 în Bulgaria,
cu domiciliul în com. Ovidiu șos. Națională nr. 42 jud. Constanța. D. O. 4 ani
și 1 lună.
PRESA [PREȘA] Ion, în com. Cogealac jud. Constanța. Moare
la Aiud în 1961.
PRESA [PREȘA] Nicolae, născut în 02.02.1922 în Grecia, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Salcâmilor nr. 19 jud. Constanța. D. O. 4 ani și
1 lună.
**PUFLEANU
Stere, din com. V. Alecsandri jud. Tulcea. Condamnat la Canal.
PUIU
Aristide, născut în 14.04.1914 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța. Arestat la 01.07.1949, după un an de detenție a fost achitat din
lipsă de probe la dosar.
PUIU
Constantin, născut în 15.05.1907 în Grecia, din com. M. Kogălniceanu.
Arestat la 17.07.1949, condamnat la 15 ani muncă silnică, executat în „trenul
morții” Aiud-Timișoara.
PUIU
Gheorghe, născut în Grecia, cu
domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Arestat la 26.07.1949,
condamnat la 20 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică.
PUIU
Gogu H., născut în 23.01.1918 în com. Gramaticova-Macedonia,
contingent 1940, regiment 40 infanterie Bazargic. Împreună cu Grozea Dumitru
formează un grup de rezistență anticomunistă și hotărăsc organizarea de nuclee
în comunele din jurul pădurii Babadag. A murit la 18 iulie 1949, la Cobadin,
într-o confruntare cu Securitatea.
PUIU
Hristu N., elev. Împușcat de ruși în curtea casei din com. M. Kogălniceanu, la 05.09.1944, când avea 19 ani.
PUIU
Ilie, născut în 1927. Executat la Jilava la 26.12.1951.
PUIU
Ioan (zis Nache sau Tarzan), fratele lui Gogu PUIU, născut în 25.05.1922 în Grecia, plugar, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Arestat la
26.07.1949, condamnat la 20 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică,
executat la 9/10.031949 în „trenul morții” Aiud-Timișoara.
PUIU
Olimpia, soția lui Gogu Puiu, născută la 05.08.1923,
din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Condamnată la 7 ani închisoare
corecțională, a născut în închisoare, în 1950, o fată, Zoe.
PUIU Virginia D., născută la 12.10.1955 (în D. O.). D. O.
2 luni
PUNDICHI
Dumitru, născut la 06.04.1927 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu
str. Poștei nr. 27 jud. Constanța. Condamnat, a executat 7 ani temniță grea.
PUNDICHI
Dumitru, născut în1928 în Livezi-Grecia, cu domiciliul în com.
Mihai Viteazu jud. Constanța. Condamnat
la 15 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică, confiscarea averii și 300 lei
amendă.
PUNDICHI
Dumitru H., născut la 03.10.1935. D. O. 4 ani.
PUNDICHI
Dumitru N., născut la 13.07.1954 în com. Fundata jud. Ialomița, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. D. O. 1 an (născut în D.O.).
PUNDICHI
Elena I., născută la 25.06.1928 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani și
3 luni.
PUNDICHI
Florica H., născută la 10.07.1955. D. O. 1 lună.
PUNDICHI
Gheorghe N., născut la 19.03.1931 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
PUNDICHI
Gheorghe V., născut la 16.04.1943 în com. Ceamurlia de Sus jud.
Tulcea, cu domiciliul în Constanța str. 1 Mai nr. 32. D. O. 4 ani și 1 lună.
PUNDICHI
Maria T., născută la 04.12.1937. D. O. 4 ani și 7 luni.
PUNDICHI
Nicolae T., născut la 19.08.1933, din Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4
ani și 1 lună.
PUNDICHI
Vanghelița Gh., născută la 06.05.1905. D. O. 4 ani și 1 lună.
PURICHEA
Ferdu [?] N., născut la 15.08.1931 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu str. Primăverii nr. 100 jud.
Constanța. D. O. 3 ani.
PURICHEA
Gheorghe, născut în 07.05.1944 [?] în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 3 ani.
PURICHEA
Ion N., născut în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța, unde are
domiciliul. D. O. 3 ani.
PURICHEA
Olimpia T., născută în 06.08.1907 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 3 ani.
***PUȘNAVA Gheorghe, născut la 15.04.1905 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Nalbant jud. Tulcea, plugar. Arestat la 13.03.1952 și
condamnat la 25 ani muncă silnică, a decedat la Gherla în 1954.
RAFTE
Pascal, născut la 03.04.1939 în Cheo-seller-Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța. Arestat la 25.05.1957, condamnat pentru agitație publică,
a executat 2 ani și 3 luni închisoare corecțională.
RAFTU
Elena H., născută la 07.05.1924 în Grecia, cu domiciliul în Ovidiu
sat Poiana jud. Constanța. D. O. 4 ani.
RAFTU
Gheorghe A., născut la 06.01.1916. D. O. 1 an și 10 luni.
RAFTU
Gheorghe H., născut la 20.04.1955 (în D. O.). D. O. 8 luni.
RAFTU
Hristu V., născut la 29.04.1928 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu
sat Poiana jud. Constanța. D. O. 4 ani.
RIDA
Gheorghe D., născut la 15.05.1902 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. E. Racoviță nr. 16. Arestat și condamnat la 15 ani muncă silnică
și confiscarea averii.
ROFCEA
Elisabeta. D. O.
ROFCEA
Pascal, născut în1921 în Grecia. A executat 3 ani închisoare.
ROȘCA Dumitru, din Dobrogea. D. O. în Bărăgan din 1951.
ROȘCA Hristu, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța.
Arestat și condamnat.
ROȘCA Maria T., născută la 26.08.1940, din com. Cerna
jud. Tulcea, cu domiciliul în sat Poiana com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4
ani și 1 lună.
ROȘU Aneta P., născut la 20.08.1904 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Proletară nr. 9. D. O. 4 ani și 1 lună.
ROȘU Gheorghe A., născut la 10.03.1926 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța Aleea Basarab nr. 8. Condamnat la 7 ani închisoare
corecțională pentru uneltire.
ROȘU Gheorghe M., născut la 21.06.1941. D. O. 4 ani și 1
lună.
ROȘU Ion Gh., născut la 13.02.1921. D. O. 4 ani și 1
lună.
ROȘU Mărgărit Gh., născut la 09.03.1906 în Albania, cu
domiciliul în Constanța str. Proletară nr. 9. D. O. 4 ani și 1 lună.
ROȘU Vasile, născut în 08.09.1902 în Gramaticova-Grecia,
agricultor, cu domiciliul în com. Cogealac jud. Constanța. Arestat la
19.07.1952, condamnat la 7 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție, confiscarea averii și 200 lei cheltuieli de
judecată.
RUCA Mihai A., născut la 03.11.1955, cu domiciliul în
Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 159. D. O. 2 luni.
RUCA Olimpia L., născută la 23.05.1926 în Albania, cu
domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 159. D. O. 4 ani și 6 luni.
RUCA Spiru A., născut la 11.12.1949 în com. Săcălaz jud.
Timiș, cu domiciliul în Constanța str. B. P. Hasdeu nr. 10. D. O. 4 ani și 6
luni.
RUMBECU Dumitru Gh., născut la 05.07.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 2 luni.
RUMBECU Enache H., născut la 13.05.1935 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Hurmuzache nr. 22. D. O. 4 ani și 1 lună.
RUMBECU Florica T., născută la 01.05.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
RUMBECU Gheorghe T., născut în.1930, cu domiciliul în
Ovidiu str. Cișmelei nr. 20 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
RUMBECU Hrisula D., născută la 17.02.1945 în Mangalia, cu
domiciliul în Constanța str. C. Hurmuzache nr. 2A. D. O. 2 ani și 3 luni.
RUMBECU Maria L., născută la 01.08.1938 în Bulgaria, cu
domiciliul în Ovidiu str. Pescarilor nr. 49. D. O. 4 ani și 1 lună.
RUMBECU Vasile H., născut la 04.03.1932 în Bulgaria, cu
domiciliul în Ovidiu str. Pescarilor nr. 49. D. O. 4 ani și 1 lună.
*RUSA Iuliana, născută la 29.06.1955. D. O. 3 ani în
Bărăgan.
*RUȘA Iuliana Gh., născută la 29.06.1955. D. O. 1 lună.
RUȘA
Stere N., născut la 28.09.1906 în Grecia, cu domiciliul în com.
Cogealac jud. Constanța. Arestat la 19.07.1952, condamnat la 18 ani muncă
silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii pentru uneltire contra
ordinii sociale.
**SAMARA Niculai, născut în 07.12.1922 în Livezi-Grecia,
agricultor, domiciliat în com. Sarighiol de Deal jud. Tulcea. Arestat la 01.09.1950,
condamnat la 10 ani temniță grea, 5 ani
degradare civică și și 5.000 lei amendă, a decedat la Gherla în 1953.
SAMARAGIU [SAMARGIU] Gheorghe N., născut la 26.06.1931 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Moldovei nr. 4. Condamnat la 5 ani
închisoare corecțională pentru uneltire.
SAMARAGIU[SAMARGIU] Tana [Sultana] D., născută la
04.08.1941 în com. Baia jud. Tulcea, cu
domiciliul în Constanța str. Suceava nr. 6. D. O. 4 ani.
SARACACIANU [SĂRĂCĂCIANU] Gheorghe, născut la 30.01.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu str.
Trandafirului nr. 6 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
SARACACIANU [SĂRĂCĂCIANU] Vanghele H., născut la 05.04.1936 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu
șos. Națională nr. 82 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
SARACACIANU [SĂRĂCĂCIANU] Sofia M., născută în 25.05.191
[?] în Gramaticova-Grecia. cu domiciliul în Ovidiu str.
Trandafirului nr. 6 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
SARICU
Costela Gh., născută la 02.10.1947 în com. Tomnatic jud. Timiș, cu
domiciliul în Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 150. D. O. 4 ani.
SCÂNDU Alexe, din com. M. Kogălniceanu jud. Constanța.
Condamnat la 3 ani închisoare corecțională.
SCINDU [SCÎNDU] Georgeta
A., născută la 30.07 1953, com.
Răchitoasa [Giurgeni-Ialomița], cu domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu
nr. 10. D. O. 2 ani.
SCINDU [SCÎNDU] Hristache
N., născut la 27.01.1940 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Daliei
nr. 28. D. O. 4 ani și 1 lună.
SCINDU [SCÎNDU]
Minerva-Julieta T., născută în 24.06.1938. D. O. 4 ani și 11 luni.
SCINDU [SCÎNDU] Roza D.,
născută la 07.11.1919 în Albania, cu domiciliul în Constanța str. Rovine nr.
12. D. O. 4 ani și 1 lună.
SCINDU [SCÎNDU] Sotir M.,
născut la 23.02.1940, D. O. 4 ani și 2 luni.
SCINDU [SCÎNDU] Tudor M.,
născut la 01.03.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în Palazu Mare [Constanța] str.
Recoltei nr. 22A jud. Constanța. D. O. 4 ani și 2 luni.
SCINDU [SCÎNDU] Vasile M.,
născut la 09.09.1943 în com. Cerna jud. Tulcea, cu domiciliul în Palazu Mare
[Constanța] str. Al. Sahia nr. 38 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 2 luni.
SCINDU [SCÎNDU] Vasile N., născut la
20.10.1944 în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța, cu domiciliul în Constanța str. Rovine nr. 12. D. O. 4 ani și 1 lună.
SCINDU [SCÎNDU] Victoria
P., născută în 15.04.1927 în Grecia, cu domiciliul în Constanța str. Traian nr.
64. D. O. 4 ani și 1 lună.
SCRIMA Constantin, născut în 20.09.1916 în Pecivori
[Perivoli]-Grecia, cu domiciliul în Constanța str. I. G. Duca nr. 28, profesor
la Facultatea de Litere București. Arestat la 19.07.1952, condamnat la 1 an
închisoare corecțională.
SCRIMA Cristache Gh., născut în 01.03.1913 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Sarmizegetusa nr.39. Condamnat la 12 ani muncă
silnică și 6 ani degradare civică
SCRIMA George I., născut în 22.12.1947, cu domiciliul
în Constanța str. Tulcei nr. 2. D. O. 2
ani și 5 luni.
SCRIMA Ioan Gh., născut la 18.10.1916 în Macedonia [?],cu domiciliul în Constanța str. I. G. Duca nr. 28. D. O. 2 ani și 5 luni.
SCUPRA Anastasia Gh., născută la 20.06.1936 în Bulgaria,
cu domiciliul în Ovidiu str. Teiului nr. 26 jud. Constanța. D. O. 3 ani și 7
luni.
SCUPRA Atanase P., născut la 07.10.1938 în Bulgaria, cu
domiciliul în Ovidiu str. Cișmelei nr. 24 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
SCUPRA Constantin H., născut la 24.03.1948 în com.
Beșenova Nouă jud. Timiș, cu domiciliul în Ovidiu str. Primăverii nr. 54 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
SCUPRA Constantin N., născut la 25.06.1922. D. O. 4 ani
și 1 lună.
SCUPRA Cornelia N., născută la 28.09.1940 în com. Crucea
jud. Constanța, cu domiciliul în Ovidiu str. Teiului nr. 8 jud. Constanța. D.
O. 4 ani.
SCUPRA Costică T., născut la 13.05.1947 în com. Beșenova
Nouă jud. Timiș, cu domiciliul în
com. M. Kogălniceanu str. Siret nr. 4 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
SCUPRA Dumitru C., născut la 01.06.1929 în Grecia, cu
domiciliul în Ovidiu str. Teiului nr. 27 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
SCUPRA Ecaterina N., născută la 19.12.1945 în com.
Cogealac jud. Constanța, cu domiciliul
în com. M. Kogălniceanu str. Speranței nr. 86. jud. Constanța. D. O. 3 ani și 7
luni.
SCUPRA Ecaterina V., născută la 24.02.1924 în Grecia. D.
O. 4 ani și 2 luni.
SCUPRA Florica V., născută la 26.02.1942 în com. Cerna
jud. Tulcea, cu domiciliul în Ovidiu str. Poporului nr. 27 jud. Constanța. D.
O. 4 ani.
SCUPRA Gheorghe N., născut la 17.11.1949 în com. Beșenova
jud. Timiș, cu domiciliul în Ovidiu str. Primăverii nr. 54 jud. Constanța. D.
O. 4 ani și 1 lună.
SCUPRA Gheorghe N., născut la 28.07.1940 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
str. Speranței nr. 87 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
SCUPRA Hristu Gh., născut la 16.07.1883 în Peticina-Grecia,
țăran, din Ovidiu jud. Constanța. A decedat la 18.03.1952 în colonia „5 Culme”.
SCUPRA Hristu Gh., născut la 15.03.1933 în Grecia, cu
domiciliul în Ovidiu str. Poporului nr. 27 jud. Constanța. D. O. 3 ani și 7
luni.
SCUPRA Hristu T., născut la 28.05.1937 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
SCUPRA Ion N., născut la 26.07.1944 în com. Cerna jud.
Tulcea, cu domiciliul în Ovidiu str. Primăverii nr. 54 jud. Constanța. D. O. 4
ani și 1 lună.
SCUPRA Maria C., născută la 18.04.1948 în com. Palazu
Mic, cu domiciliul în com. M.
Kogălniceanu str. Siret nr. 4 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
SCUPRA Pavel A., născut la 15.03.1907 în Grecia, cu
domiciliul în Ovidiu str. Cișmelei nr. 24 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
SCUPRA Sofia, născută la 05.1924 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
str. Libertății nr. 46 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
SCUPRA Tașu H., născut la 01.01.1892 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
str. Siret nr. 4 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
SCUPRA Vasile T., născut la 07.11.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
str. T. Vladimirescu nr. 135 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
SCUPRA Virginia C., născută la 01.03.1928 în Grecia, cu
domiciliul în Ovidiu str. Stejarului nr. 13 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
SEMERAGIU [SAMARGIU] Chirața, născută la 15.07.1933 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Unirii nr. 20. D. O. 1 an și 8 luni.
SFANTEA Gheorghe D., născut la 14.01.1911 în
Radalinas-Grecia, cu domiciliul în sat Hagilar com. M. Kogălniceanu jud.
Tulcea, agricultor. Arestat la 14.05.1952, condamnat la 18 ani muncă silnică.
SICU [ȘICU] Costea I., născut la 10.12.1912 în Bulgaria, cu domiciliul în com. Sinoe jud. Constanța.
Condamnat la 13 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică și confiscarea
averii.
SICU [ȘICU] Nicolae I., fratele lui Costea, născut la 11.03.1917 în Batag-Bulgaria. Arestat la
15.12.1951, condamnat la 15 ani muncă silnică, 7 ani degradare civică și
confiscarea averii.
**SIFIRINGĂ [ȘIFIRINGĂ] Damu [Adam], agricultor, din com. N. Bălcescu jud. Tulcea. Condamnat
la 8 ani muncă silnică la Gherla.
**SIFIRINGĂ [ȘIFIRINGĂ] Tașcu, din com. N. Bălcescu jud. Tulcea. Condamnat la 10 ani muncă silnică, confiscarea
averii, a decedat la Gherla în 1958.
SOLA [ȘOLA] Anastasia, născută la 26.05.1933 în Bulgaria,
cu domiciliul în Palazu Mare [Constanța] str.
Gospodăriei nr. 12 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
SOLA [ȘOLA] Atanase S., născut la 24.06.1933 în Bulgaria,
în Palazu Mare [Constanța] jud. Constanța. D. O. 4 ani.
SOLA [ȘOLA] Florica, născută la 09.07.1938 în Bulgaria,
cu domiciliul în Constanța str. Măcin nr. 5. D. O. 4 ani și 1 lună.
SOLA [ȘOLA] Ionel S., născut la 26.05.1933 în Bulgaria,
cu domiciliul în Palazu Mare [Constanța] str.
Gospodăriei nr. 12 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
SOLA [ȘOLA] Maria C., născută la 16.05.1909 în Albania,
cu domiciliul în Constanța str. Proletară nr. 5. D. O. 4 ani.
SOLA [ȘOLA] Petre S., născut la 06.07.1931 în Bulgaria,
cu domiciliul în Palazu Mare [Constanța] str. Măcin
nr. 5. D. O. 1 an și 10 luni.
SOLA [ȘOLA] Polixenia, născută la 14.03.1929 în Bulgaria,
cu domiciliul în Constanța str. Petre Dascălu nr. 1. D. O. 4 ani și 1 lună.
SOTIR Mihail, născut la
27.07.1923, din Constanța. Arestat la 11.03.1949, condamnat la 15 ani de muncă
silnică, 4 ani închisoare corecțională, 5 ani interdicție și 1.000 lei amendă.
SOTIR Stana L., născută la 16.03.1917 în Albania, cu
domiciliul în Medgidia str. Republicii nr. 93. D. O. 4 ani și 1 lună.
SPAU Atanase L., născut la 07.11.1950 în com. Săcălaz
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Tulcei nr. 15. D. O. 4 ani și 3
luni.
SPAU Eudoxia S., născută la 05.01.1927 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Tulcei nr. 15. D. O. 4 ani și 3 luni.
SPAU Maria A., născută la 20.08.1931 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. P. Vulcan nr. 17. D. O. 4 ani și 2 luni.
SPAU Paraschiva, născută la 10.05.1908 în Albania, cu
domiciliul în Palazu Mare [Constanța] str.
Dumbrăveni nr. 40 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
SPAU Vanghele N., născută la 14.05.1908 în Albania, cu
domiciliul în Palazu Mare [Constanța] str.
Dumbrăveni nr. 40 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
SPONTE Tudor D., născut la 15.08.1910 în Grecia, cu
domiciliul în Năvodari str. Berzei nr. 2
jud. Constanța. D. O. 1 an și 8 luni.
SPONTI Gheorghe, născut în1911. Condamnat la 12 ani de
muncă silnică, a murit la Aiud în 1958.
STAMBOLIU [STAMBULI] Dumitru, din Dobrogea. Condamnat în
1949 pentru legături cu partizanii, la Jilava, Gherla și minele Baia Sprie.
STAMU Dumitru,elev în Tulcea, din com. M. Viteazu jud.
Constanța. Arestat la 21.05.1948 cu un grup de 15 elevi, condamnat la 4 ani
închisoare corecțională prin sentința nr. 816/18.12.1948.
STAMU Niculai, născut la
06.01.1928 în Livezi-Grecia, cu domiciliul în com. M. Viteazu jud. Constanța.
Arestat la 29.11.1957, condamnat la 15 ani muncă silnică, 5 ani degradare
civică, confiscarea averii și 3.000 lei amendă.
STATINA Luiza Gh., născut în Macedonia, cu domiciliul în
Ovidiu șos. Națională nr. 19 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
STAVRE Mina [MINA] Șt., născut la 04.02.1953 în com.
Frumușița jud. Galați, cu domiciliul în Medgidia str.
Libertății nr. 16. D. O. 2 ani și 7 luni.
STAVROSITU Vasile T., născut la 13.02.1918, Constanța str.
Sabinelor nr. 24. D. O. 3 ani și 9 luni.
STÂNGĂ Dumitru, născut în Grecia, domiciliat în com.
Ceamurlia de Sus, jud. Tulcea. Condamnat la 12 ani muncă silnică, 6 ani
degradare civică și confiscarea averii.
STEPA Aurica, născut la 13.04.1940 în Grecia, cu
domiciliul în Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
**STERCU Stere, născut la 05.03.1906 în Lescova-Bulgaria,
cu domiciliul în com. Casimcea jud. Tulcea, țăran. Condamnat la 20 ani temniță
grea, 10 ani degradare civică și confiscarea averii, executat în
„transporturile morții” la 9/10.03/1950.
***STERE [Stere] Alexe [ALEXE] Gh., născut la 25.04.1924,
din com. Ceamurlia de Sus, jud. Tulcea, țăran. Condamnat la muncă silnică pe
viață, a decedat la Aiud la 03.02.1955.
*** STERE [Stere] Căliman [GALIMAN], din com. Casimcea
jud. Tulcea. Condamnat la 15 ani muncă silnică în 1949, a decedat la Aiud în
1954.
**STERE
Mișa Gh., născut la 08.09.1915 în Basciova-Bulgaria, cu domiciliul
în com. Ceamurlia de Jos, jud. Constanța [Tulcea].
Arestat la 22.09.1950, condamnat la 15 ani muncă silnică, 8 ani degradare
civică și confiscarea averii.
**STERE Nasta T., născut la 16.08.1902 în Bulgaria, din
com. Baia jud. Constanța [Tulcea], țăran. A făcut parte din organizația
preotului Dumitru Mihăilescu, arestat la 26.07.1949, condamnat la 10 ani muncă
silnică prin sentința nr. 553/13.10.1949 a Tribunalului Militar Constanța.
**STERE
Stere, din jud. Tulcea. Arestat la
09.08.1949, condamnat.
STEREGHIUS Chirața, născută la 06.01.1906 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Făget nr. 35. Arestată.
*STERGHELIA [STERGHIULI] Apostol, născut la 30.12.1947 în
Mangalia, cu domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 189. D. O. 1 an și
11 luni.
*STERGHIULI Apostol I., născut la 30.12.1947 în Mangalia,
cu domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 189. D. O. 1 an și 9 luni.
STERGHIULI Olimpia S., născut la 20.06.1939 în Mangalia,
cu domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 175. D. O. 2 ani.
STILU Anghelina N., născută la 02.07.1946 în com. Săcălaz
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 220. D. O. 4 ani și 1
lună.
STILU Elena D., născută la 01.11.1934 în Bulgaria, cu
domiciliul în [Constanța] Palazu Mare str. V. Climescu nr. 2. D. O. 4 ani și 1
lună.
STILU Florica P., născută la 05.01.1944 în com. Burdujeni
jud. Suceava, cu domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 213. D. O. 4 ani și 1
lună.
STILU Ion Gh., născută la 01.10.1949 în com. Săcălaz jud.
Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Dobrilă E. nr. 2. D. O. 4 ani și 1 lună.
STILU Nicolae V., născut la 06.12.1931 în Albania, cu
domiciliul în Constanța str. Tolbuhin nr. 2. D. O. 4 ani și 1 lună.
STILU Vanghele N., născut la 15.05.1905. Condamnat.
STRAVOSITU [STAVROSITU] Gheorghe. Arestat.
STRAVOSITU [STAVROSITU] Iancu, țăran, din com. Casimcea jud. Tulcea. Condamnat la 20 ani muncă silnică în lotul
Babadag, executat în „transporturile morții” la 02.03/1950.
STRAVOSITU [STAVROSITU] Limbeda, născut la 28.04.1910 în Grecia, cu domiciliul în Constanța str. General
Manu nr. 6. Condamnat pentru uneltire.
STRAVOSITU [STAVROSITU] Nicolae. Arestat la 05.08.1949, condamnat.
SUFLARU Chirața C., născută la 12.04.1917 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Baba Novac nr. 28B. Condamnată pentru uneltire.
SUFLARU Constantin T., din Ceamurlia de Sus [jud. Tulcea]. Arestat la 18.04.1949, condamnat la 5 ani
închisoare la Canal.
SUFLARU Niculai, din com. Ceamurlia de Sus jud. Constanța
[jud. Tulcea]. Arestat la 14.04.1949 și condamnat pentru
uneltire.
ȘAPERA Bocea, născut la 15.05.1927 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Țepeș Vodă nr. 6. D. O. 4 ani.
ȘAPERA Gheorghe Șt., născut la 02.05.1907 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța. Arestat la 18.07.1949, judecat cu lotul preotului
Mihăilescu pentru legături cu partizanii, eliberat în octombrie 1949 din lipsă
de probe.
ȘAPERA Iancu C., născut la 13.09.1906 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Sinoe jud. Constanța. Condamnat la 3 ani închisoare
corecțională.
ȘAPERA Iancu Gh., născut la 10.05.1923. Condamnat.
ȘAPERA Maria, născută la 08.06.1925 în Bulgaria, cu
domiciliul în Medgidia. D. O. Bărăgan.
ȘAPERA Niculai Gh., născut la 15.03.1921. Condamnat.
ȘAPERA Tașcu, născut la 15.04.1916 în Grecia, din
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ȘIRET Atanase M., născut la 20.05.1921 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 334. D. O. 1 an și 8 luni.
ȘTEFU Atanase N., născut la 07.10.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ȘTEFU Ecaterina D., născută la 26.07.1937 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ȘTEFU Florica H., născut la 13.09.1952 în com. Perieți
jud. Ialomița, din com. M. Kogălniceanu str. Primăverii nr. 146 jud. Constanța.
D. O. 3 ani și 3 luni.
ȘTEFU Gheorghe N., născut la 05.05.1925 în Grecia, cu
domiciliul în sat Poiana com. Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ȘTEFU Ion Gh., născut la 09.04.1954. D. O. 1 an și 4
luni.
ȘTEFU Ion N., născut la 18.08.1945 în com. Cerna jud.
Tulcea, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Primăverii nr. 54 jud. Constanța. D.
O. 4 ani și 1lună.
ȘTEFU Mihai H., cu domiciliul în Ovidiu str. Poporului
nr. 25 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ȘTEFU Olimpia M., născut în1913 în Grecia, cu domiciliul
în Ovidiu str. Poporului nr. 17 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
ȘUNDA Effechianas T., născut la 15.08.1924 în Albania, cu
domiciliul în Constanța str. [Veniamin] Costache nr. 34. D. O. 4 ani și 1 lună.
ȘUNDA Gheorghe D., născut la 09.09.1930 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Gh. Marinescu nr. 60. D. O. 1 an și 10 luni.
ȘUNDA Ioan S., născut la 08.01.1951 în com. Săcălaz
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța, str. A. Vlaicu nr. 41. D. O.
4 ani și 1 lună.
ȘUNDA Marioara Gh., născută la 01.09.1953, cu domiciliul în Constanța, str. A. Vlaicu nr. 41. D. O.
1 an și 11 luni.
ȘUNDA Sotir N., născut la 16.07.1920 în Albania, cu
domiciliul în Constanța str. Veniamin Costache nr. 34. D. O. 4 ani și 1 lună.
ȘUNDA Tudorachi D., născut la 18.02.1933 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța, str. A. Vlaicu nr. 76. D. O. 4 ani și 2 luni.
ȘUȚA [ȘUTA] Anton A., născut la 14.12.1937 în Bulgaria,
cu domiciliul în Ovidiu str. Insula nr. 14 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 2
luni.
ȘUȚA [ȘUTA] Aurica D., născută la 28.02.1937 în Bulgaria,
cu domiciliul în Ovidiu str. Licurici nr. 5 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
ȘUȚA [ȘUTA] Eugenia M., născută la 22.07.1929 în
Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu str. Insula nr. 40 jud. Constanța. D. O. 4
ani și 1 lună.
ȘUȚA [ȘUTA] Ion A., născut la 14.11.1932 în Bulgaria, cu
domiciliul în Ovidiu str. Licurici nr. 5 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ȘUȚA [ȘUTA] Nicolae T., născut la 15.02.1922 în Grecia,
cu domiciliul în Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
**TACHE
Gheorghe C., născut la 14.04.1904 în Bulgaria, agricultor, cu domiciliul în Constanța str. Soveja
nr. 43. Condamnat la 15 ani muncă silnică și confiscarea averii.
TAGARE
Anastase H., născut la 16.05.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu
str. Primăverii nr. 1 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
TAGARE
Aneta H., născută la 19.09.1944 în com. Cerna jud. Tulcea, cu
domiciliul în Constanța str. Badea Cârțan nr. 20. D. O. 4 ani.
TAGARE
Elena A., născută la 12.03.1933 în Grecia, cu domiciliul în Ovidiu
str. Primăverii nr. 1 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
*TAJA
[TEJA] Iorchi [Iorghi], născut la 31.05.1931 în
Bulgaria, din Constanța. D. O. 11 luni în Bărăgan
TANAȘOCA
Anastase N., născut la 26.04.1898 în Grecia, avocat la Constanța.
Arestat în 1958 cu un lot de armăni din Durostor și Caliacra, a fost la Jilava
și Gherla. După eliberare, 4 ani D. O. la Rubla (Bărăgan).
TARARACHE Dinică D., născut la 12.04.1905 în Ciumandi [Giumaia] de Sus-Bulgaria, cu domiciliul în com. Sinoe jud. Constanța.
Arestat la 24.04. 1959 și condamnat la 4 ani închisoare pentru uneltire
împotriva colectivizării de Tribunalul Militar Constanța. Grațiat în 1964.
TASE Aristide, născut la 26.06.1916 în Hortopani-Grecia,
agricultor, din com. M. Viteazu jud. Constanța. Arestat la 15.10.1957,
condamnat la 18 ani muncă silnică, 7 ani degradare civică, confiscarea averii și 300 lei amendă.
TASE Dumitru, , din com. M. Viteazu [jud. Constanța].
Condamnat la 15 ani muncă silnică. Grațiat în 1964.
TASE Zoia Zorica Gh., născută la 08.08.1936 în Bulgaria,
cu domiciliul în com. Castelu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
TAȘA N. Maria, născută la 08.08.1936. D. O. 4 ani și 1
lună.
TAȘU Juja. Arestat la 05.08.1948, condamnat la 4 ani
închisoare corecțională și 5.000 lei amendă pentru port ilegal de armă.
TALBACU
[TALABACU] Atanase, născut în 1898 în Albania, în
Dobrogea în 1928. D. O. cu soția între 1946-1951. Din 1955 la muncă forțată la
Brateș [jud. Galați].
TĂNASE
Ana N., născută la 16.10.1952 în D. O. După eliberare s-a stabilit în
Constanța.
TĂNASE
Avrion, născut la 14.02.1906 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Dobrogeanu Gherea nr. 5. Membru în organizația de rezistență
Babadag, arestat la 28.12.1951, condamnat la 10 ani muncă silnică la Jilava,
Aiud, Gherla.
*TĂNASE
[Tănase] Vlahbei [VLAHBEI] Gh., născut la
16.05.1906 în Elefteria-Grecia, cu domiciliul în com. Sinoe jud. Constanța. Arestat
la 28.12.1951, condamnat la 15 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică,
confiscarea averii și 1.500 lei amendă.
TÂRZIU
[TERZI] Lenuța N., născută la 17.02.1942 în
Suceava, din Constanța. D. O. 1 an și 1 lună.
TEGA
Gheorghe N., născut la 02.05.1934 în Ezibei-Bulgaria, cu domiciliul în
Medgidia str. Nufărului nr. 16A jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
TEGA
Mihai N., fratele lui Gheorghe, născut la
08.01.1931 în Bulgaria, cu domiciliul în Medgidia str. Independenței nr. 73
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună din 18.06.1951.
TEGA
Stere, din Constanța. Condamnat în 1951.
TEGA Vasile Gh., născut la 20.05.1921,țăran din Dobrogea.
Arestat în 1952, condamnat administrativ la 60 luni la Valea Neagră,
Peninusula, Poarta Albă, eliberat în 1954.
TEJA
Ana N., născută la 24.09.1936 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Gh. Marinescu nr. 28. D. O. 4 ani și 1 lună din 18.06.1951.
TEJA
Aurora H., născută la 10.10.1943 în com. Bârlița [Gârlița jud.
Constanța], cu domiciliul în Constanța str. Gh. Marinescu nr. 28. D. O. 4 ani
și 1 lună din 18.06.1951.
TEJA
Constantin. A fost la Gherla la reeducare.
TEJA
Constantin H., născut în 15.12.1919 în Albania, cu domiciliul în Ovidiu
șos. Națională nr. 39 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună din 1951.
TEJA
Constantin T., născut la 10.05.1948 în com. Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul în Ovidiu str. Frunzelor nr. 38 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună din 18.06.1951.
*TEJA
Dumitru, născut la 18.08.1934 în Bulgaria, din Constanța. D. O. 3
ani și 1 lună.
TEJA
Dumitru T., născut la 10.01.1944 în Constanța, cu domiciliul în Ovidiu
str. Frunzelor nr. 38 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
*TEJA
Dumitru T., născut la 18.08.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Cișmelei nr. 15. D. O. 3 ani.
TEJA
Elena S., născută la 27.07.1941 în com. Beidaud jud. Tulcea, cu
domiciliul în Ovidiu str. Salcâmilor nr. 18 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
TEJA
Elisabeta H., născută la 25.02.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în com.
Cogealac jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
TEJA
Ion Gh., născut la 10.02.1917 în Grecia, cu domiciliul în com.
Ovidiu str. Salcâmilor nr. 18 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
*TEJA
Iorchi [Iorghi] N., născut la 31.05.1930 în
Berdomir-Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Cișmelei nr. 6. D. O. 11 luni.
TEJA
Olimpia T., născută la 21.08.1947 în com. Beșenova Nouă jud. Timiș,
cu domiciliul în Constanța str. Gh. Marinescu nr. 39. D. O. 4 ani și 1 lună.
TEJA
Stela P., născută la 22.06.1937 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str.
V. Costache nr. 49. D. O. 4 ani și 3 luni.
TEJA
Steluța T., născută la 11.05.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Soveja nr. 70. D. O. 4 ani și 6
luni.
TEJA
Toma D., născut în 13.08.1921 în Albania, cu domiciliul în Ovidiu
str. Frunzelor nr. 38 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
TEJA
Traian D., născut în 03.09.1927 în Albania, cu domiciliul în Ovidiu
str. Florilor nr. 27 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
TEJA
Vanghelița A., născută în 22.08.1924 în Albania, cu domiciliul în Ovidiu
str. Frunzelor nr. 38 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
TEJA
Vasile S., născut la 10.03.1928 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str.
I. Costache nr. 49. D. O. 1 an.
TEJA
Vasile T., născut la 01.11.1950 în com. Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul în Ovidiu str. Poporului nr. 4 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 2 luni.
TEJA
Vasilichia I., născută la 01.09.1929 în Bulgaria, cu domiciliul în
Ovidiu str. Florilor nr. 27 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
TEJA
Virgil D., născut în 11.03.1911 în Albania, cu domiciliul în
Constanța Aleea Dealului
nr. 3. Condamnat la 3 ani închisoare corecțională pentru
uneltire.
TERZI
Hristu C., născut la 05.05.1916 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța bd. 1 Mai nr.
4. D. O. 9 luni în URSS.
TICĂ
Ștefan S., născut în 16.07.1922 în Albania, cu domiciliul în com.
Castelu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
TIMA
Steri Gh., născut la 30.01.1917 în Bulgaria, din com. Cobadin jud.
Constanța. Arestat la 18.07.1949, condamnat la 12 ani muncă silnică pentru implicare
în mișcarea de rezistență din Babadag de Tribunalul Militar Constanța la minele
de plumb de la Gherla.
TIVICHI [ȚIVICHI] Virginia A., născută la 25.05.1928, din
Constanța. D. O. 2 ani și 2 luni.
TOCICA
Ispasia [Aspasia] C., născută la 18.10.1934 în
Bulgaria, cu domiciliul în com. Ovidiu str. Salcâmilor nr. 25 jud. Constanța.
D. O. 4 ani și 1 lună.
TODE
Ianula N., născută la
28.04.1941 în Bacău, cu domiciliul în Constanța str. Dumbrava Roșie nr. 22. D. O. 4 ani și 1 lună din 1951.
TOMA Anastase N., născut la 10.10.1949 în com. Sânpetru
Mic jud. Timiș, cu domiciliul în Palazu Mare [Constanța] str. Tolbuchin nr. 16. D. O. 4 ani și 1 lună.
TOMA Anastasia N., născută la 12.01.1949 în com. Săcălaz jud. Timiș, cu domiciliul în
Constanța str. Dobrilă E. nr. 1B. D. O. 4 ani și 1 lună.
TOMA Andrei N., născut la 15.08.1952 în com. Zagna jud.
Brăila, cu domiciliul în Constanța. D. O. 3 ani.
TOMA Cornelia N., născută la 16.10.1936 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. R. Opreanu nr. 10A. D. O. 4 ani și 1 lună.
TOMA Haralambie T., născut în 09.06.1924 în Albania, cu
domiciliul în Constanța [Palazu Mare] str. Tineretului nr. 21. D. O. 4 ani și 2
luni.
TOMA Sofia S., născută la 08.07.1927 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța [Palazu Mare] str. Tineretului nr. 21. D. O. 4 ani și 2
luni.
TOMA Vanghelița M., născută la 03.09.1946 [?] în Bulgaria [?],cu domiciliul în Constanța str.
Frunzelor nr. 2. D. O. 4 ani și 7 luni.
TOȘA Maria, născută la 01.06.1938 în Bulgaria, cu
domiciliul în com. Ovidiu str. Macului nr. 13 jud. Constanța. D. O. 1 an și 2
luni.
TRACALTI
Donca Gh., născut la 20.12.1918 în Macedonia, cu domiciliul în
Medgidia str. Ion Vodă nr. 28 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
TRACALTI
Dumitru C., născut la 22.10.1936 în Bulgaria, cu domiciliul în
Medgidia str. Ion Vodă nr. 2A jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
TRACALTI
Gheorghe, com. Bilad jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str.
Liliacului nr. 14. D. O. 4 ani și 1 lună.
**TRACALT
Ion M., născut la 20.12.1943 în com. Cerna jud. Tulcea, cu
domiciliul în Medgidia str. Ion Vodă nr. 2B jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
TRAGONE
Elisabeta N., născută la 12.05.1932 în Bulgaria, cu domiciliul în
Ovidiu str. Trandafirului nr. 3 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
**TRANDAFIR Stere , domiciliat în com. Ceamurlia de Sus
jud. Tulcea. Arestat, condamnat la 2 ani închisoare corecțională pentru
nedenunțare cu lotul FUDULEA Nicolae.
TUGEARU Constantin Gh., născut la 01.02.1936 în Bulgaria,
cu domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 336. D. O. 4 ani și 1 lună.
TUGEARU Mariana V., născută la 02.08.1948 în com. Săcălaz
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Ion Adam nr. 69. D. O. 1 an și 7
luni.
TUȘA Dumitru I., născut la 01.07.1926. Arestat și
condamnat.
TUȘA Stere M., născut la 08.09.1951 în Bărăgan. D. O. 3
ani și 11 luni.
TUZLUCHI Apostol D., născut la 28.03.1925 în Grecia, cu
domiciliul în str. Mihai Viteazu nr. 70
Constanța. D. O. 1 an și 11 luni.
TUZLUCHI Despa I., născută la 16.09.1945 în Mangalia, cu
domiciliul în Șos. Mangaliei nr. 96
Constanța. D. O. 1 an și 9 luni.
TUZLUCHI Dumitru, născut la 15.06.1941 în Mangalia, cu
domiciliul în Aleea Argeș nr. 1
Constanța. D. O. 1 an și 9 luni.
TUZLUCHI Gheorghe I., născut la 16.04.1948 în Mangalia,
cu domiciliul în Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 16. D. O. 1 an și 9
luni.
TUZLUCHI Maria I., născută la 20.05.1927 în Grecia, cu
domiciliul în str. Mihai Viteazu nr. 70
Constanța. D. O. 1 an și 11 luni.
ȚAPU
Cornelia Liliana, născută la 29.01.1945 în com.
M. Viteazu jud. Constanța, cu domiciliul în
Ovidiu str. Primăverii nr. 45 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună din
18.06.1951 în Bărăgan.
ȚAPU
Dumitru N., născut la 10.08.1935 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu str. Primăverii nr. 45 jud. Constanța.
D. O. 4 ani și 1 lună în Bărăgan.
ȚAPU
Hristu N., născut la 20.06.1926 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu str. Primăverii nr. 47 jud. Constanța.
D. O. 4 ani și 1 lună.
ȚAPU
Nicolae, în 1900 născut în Grecia, în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța.
Arestat la 18.06.1952, condamnat la 10 ani pentru ajutor
dat partizanilor de Tribunalul Militar Constanța în lotul profesorului Scrima,
a murit la Gherla.
ȚAPU
Tincea [Tinca] H., născută la 08.06.1928 în
Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu str.
Primăverii nr. 47 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ȚIGĂNICĂ
Mihai C., născut la 15.04.1901 în Bulgaria, țăran, din Ceamurlia de
Sus jud. Tulcea. Arestat la 15.12.1952, condamnat la 20 ani muncă silnică, 8
ani degradare civică, confiscarea averii pentru crima de uneltire.
ȚIȚIMEAUA
Dumitru, născut la 19.07.1942 în Mangalia, cu domiciliul în
Techirghiol str. 23 August nr. 6. D. O. 2 ani.
ȚIȚIMEAUA
Elvira Gh., născută la 29.01.1943 în Mangalia, cu domiciliul în
Constanța str. Cișmelei nr. 2. D. O. 1 an și 9 luni.
ȚIȚIMEAUA
Haidanas T., născut la 26.01.1944 în com. Cogealac jud. Constanța, cu
domiciliul în Techirghiol str. 23 August nr. 30. D. O. 11 luni.
ȚIȚIMEAUA
Maria C., născută la 23.10.1936 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Iasomiei nr. 2. D. O. 2 ani și 1 lună.
ȚIȚIMEAUA
Nicolae I., născut la 23.10.1936 în Bulgaria, cu domiciliul în Eforie
Nord. D. O. 1 an și 11 luni.
ȚIȚIMEAUA
Tinca N., născută la 09.09.1920 în Grecia, cu domiciliul în
Techirghiol str. 23 August nr. 6. D. O. 2 ani.
ȚIVICHII
[ȚIVICHI] Cornelia S., născută la 28.06.1928 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Mircea [cel Bătrân] nr. 146. D. O. 2 ani și 2 luni.
ȚIVICHII
[ȚIVICHI] Ecaterina T., născută în1943 în
com. Gârlița jud. Constanța, cu domiciliul în com. Valu lui Traian
jud. Constanța. D. O. 4 ani.
ȚIVICHI
Florica H., născută la 10.01.1936 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Eliberării nr. 3. D. O. 4 ani.
ȚIVICHI
Virginia A., născută la 25.05.1928. D. O. 2 ani și 1 lună.
UCIU
Iancu Gh., născut la 15.01.1915 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. Badea Cârțan nr. 12. Condamnat, a executat 1 an și 3 luni închisoare
corecțională.
UZUN
Cherața S., născută la 20.10.1898 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Maramureș nr. 87. D. O. 4 ani și 1 lună.
UZUN
Dumitru Gh., născut la 25.03.1918 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Orhideelor nr. 1. D. O. 3 ani și 8 luni.
UZUN
Tănase. Condamnat.
UZUN
Zoița. D. O.
VANGHELE
Chirața, născută la 12.03.1930, din jud. Constanța. D. O. 4 ani
din 1951.
VANGHELE
Constantin T., născut la 02.08.1905, din Constanța. Condamnat.
VANGHELE
Costea T., născut la 04.03.1915 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Română nr. 17. D. O. 2 ani și 3 luni.
VANGHELE
Gheorghe, născut la 28.03.1906 în Samacov-Bulgaria, din Constanța
str. Rahovei nr. 37. Arestat la 13.08.1949, condamnat la 5 ani închisoare
corecțională la Canal și la Gherla.
VANGHELE
Mihai, din com. Ceamurlia de Sus
jud. Tulcea. Arestat și condamnat.
*VANGHELE
Mișa. Arestat la 08.07.1949 și condamnat.
VANGHELE
VANGHELE D., născut la 03.11.1930 în Samacov-Bulgaria, elev la Tulcea.
Arestat la 21.05.1948, condamnat la 3 ani închisoare corecțională prin sentința
812/18.12.1948 de Tribunalul Militar Constanța.
VANGHELICESCU
Mihai C., născut la 10.01.1909 în Bulgaria, cu domiciliul în
Medgidia str. Nufărului nr. 29 jud. Constanța. Arestat la 04.09.1950, condamnat
la 12 ani temniță grea, 6 ani degradare civică și confiscarea averii pentru
crimă de uneltire.
VANGHELICESCU
Gheorghe C., născut la 15.05.1905 în Lascova-Bulgaria, agricultor, din
com. Pantelimonu de Jos jud. Constanța. Arestat la 25.09.1950, condamnat la 3
ani închisoare corecțională.
**VANGHELIE
[Vanghele] Beca [BECA] N. născut la
29.01.1902. Condamnat.
VANGHELIȚESCU
Nicolae. Condamnat, la Securitatea Constanța și Baia Sprie.
VARSAMI
Ecaterina, din Constanța. D. O. 4 ani.
VARSAMI
Nicolae N., născut la 13.10.1929. Condamnat.
VARSAMI
Nicolae S., născut la 14.09.1915 în Veria-Grecia, agricultor, din
Constanța str. Năvalnicului nr. 9. Arestat la 15.07.1952, condamnat la 10 ani
închisoare corecțională, confiscarea averii și 5.000 lei amendă pentru
uneltire.
VARSAMI
Tache S., născut la 22.05.1910 în Veria-Grecia, brutar, cu
domiciliul în Constanța str. Vlaicu Vodă nr. 23. Arestat la 19.07.1952,
condamnat la 6 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție și confiscarea
averii pentru uneltire.
VASILE
Angela M., născută la 18.06.1948 în com. Săcălaz jud. Timiș, cu
domiciliul în Constanța str. Semănătorului nr. 40. D. O. 4 ani și 2 luni.
VASILE
Constanța A., născută la 20.04.1922 în Albania, cu domiciliul în
Constanța str. Lt. Economu nr. 8A. D. O. 2 ani și 3 luni.
VASILE
Despina Gh., născută la 10.01.1909 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Labirint nr. 35. D. O. 4 ani și 1
lună.
VASU
Dumitru, născut la 27.06.1938 în Grecia, din Ovidiu jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
VASU
Dumitru N., născut la 27.08.1920 în Grecia, în Ovidiu șos. Națională
nr. 129 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
VASU
Ecaterina, născută la 19.10.1926 în Bulgaria. D. O. 4 ani.
VASU
Florica D., născută la 04.07.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Grozești nr. 28. D. O. 5 ani și 11 luni.
VASU
Gheorghe T., născut la 14.04.1931 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Grozești nr. 28. D. O. 2 ani și 11 luni.
VASU
Ioan T., născut la 18.04.1924 în Grecia, în Ovidiu str. Ciocârliei
nr. 1 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
VECU Florea N., născut la 10.03.1940 în Bulgaria, din
Ovidiu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 11 luni.
VECU Ioan T., născut la 09.08.1928 în Bulgaria, în com.
Cogealac jud. Constanța. D. O. 4 ani.
VECU Maria H., născută la 22.05.1931 în Bulgaria, din
Ovidiu șos. Națională nr. 143 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
VECU Victoria A., născută la 19.11.1930 în Bulgaria, din
com. Cogealac jud. Constanța. D. O. 4 ani.
VERA
Alexandru Gh., născut la 20.08.1937 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. Unirii nr. 106. D. O. 4 ani și 1 lună.
VERA
Constantin Gh., născut la 05.05.1950 în D. O. [?] D. O. 4 ani și 1 lună.
VERA
Constantin T., născut la 06.05.1951 în com. Sânpetru Mic jud. Timiș, din com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani.
VERA
Dumitru Gh., născut la 15.04.1922 în Grecia, în Ovidiu str. Poiana nr.
40 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
VERA
Dumitru N., născut la 26.08.1949 în com. Sânpetru Mic jud. Timiș, din com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
VERA
Elena, născută la 16.02.1940 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu
str. Salcâmilor nr. 8 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
VERA
Enache C., născut la 15.03.1931 în Bulgaria, cu domiciliul în Ovidiu
str. Salcâmilor nr. 8 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
VERA Gheorghe C., născut la 10.05.1914 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu
str. Primăverii nr. 16 jud. Constanța. D. O. 5 ani și 1 lună.
VERA
Gheorghe D., născut la 11.03.1900 în Grecia, cu domiciliul în Ovidiu
str. Trandafirului nr. 8 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 3 luni.
VERA
Gheorghe N., născut la 10.02.1940 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. E. Varga nr. 16. D. O. 4 ani și 6 luni.
VERA
Hristu C., născut la 10.05.1910 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu str. Speranței nr. 6. jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
VERA
Hristu Gh., născut la 16.08.1931 în Grecia, cu domiciliul în Ovidiu
str. Crinului nr. 12 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
VERA
Hrisula H., născută la
17.03.1921 în Nanse-Grecia, cu domiciliul
în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
VERA
Maria Gh., născută la 10.06.1937 în Bulgaria, cu domiciliul în
Ovidiu str. Crinului nr. 7 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 3 luni.
VERA
Maria T., născută la 19.10.1929 în Bulgaria, în Ovidiu str. Poiana
nr. 40 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
VERA
Nicolae Gh., născut la 15.09.1929 în Grecia, din Ovidiu jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 3 luni.
VERA
Nicolae L., născut la 22.07.1943 în Constanța, din com. Cogealac jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
VERA
Olimpia V., născută la 16.05.1923 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu str. Primăverii nr. 16 jud.
Constanța. D. O. 5 ani și 1 lună.
VERA
Sevastița D., născută la 07.06.1916 în Grecia, cu domiciliul în Ovidiu
str. Poporului nr. 9 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 7 luni.
VERA
Stelică N., născut la 23.01.1955 în D. O. D. O. 6 luni.
VERA
Tănase C., născut la 10.05.1919 în Grecia, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu str. Târgușor nr. 4 jud.
Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
VERA
Vasile D. O.
VERA
Vasile N., născut la 12.10.1946 în com. Cogealac jud. Constanța, cu
domiciliul în Ovidiu str. Poporului nr. 9 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
VERA
Victoria N., născută la 19.02.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în
Ovidiu str. Trandafirului nr. 8 jud. Constanța. D. O. 3 ani și 1 lună.
VERIOTI
Asimina. D. O.
VERIOTI
Maria D. C., născută la 04.02.1924 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Ardealului nr. 8. D. O. 4 ani și 1 lună.
VERIOTI
Nicolae A., născut la 03.06.1921 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Ardealului nr. 8. D. O. 5 ani.
VERIOTI
Stere Gh., născut la 13.06.1926 în Bulgaria. Condamnat, a executat 2 ani și 7 luni închisoare
corecțională.
VERIOTI
Stere N., născut la 15.05.1916 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. General Manu nr. 70. D. O. 1 an și 10 luni.
VERIOTI
Teodor T., născut la 10.01.1924 în Bulgaria, cu domiciliul în
Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 8. Condamnat pentru uneltire, a executat 3 ani și 4 luni detenție.
VERU
Cornelia S., născută la 31.12.1934 în Bulgaria, cu domiciliul în
Techirghiol str. 23 August nr. 5. D. O. 2 ani și 1 lună.
VLAHBEI
Constantin, născut la 15.05.1902, în com. Sinoe jud. Constanța,
țăran. Arestat la 02.07.1959, condamnat la 8 ani muncă silnică.
VLAHBEI
Costea, născut la 10.03.1902 în Grecia, plugar, cu domiciliul în
com. Sinoe jud. Constanța. Arestat la 23.04.1959, condamnat.
*VLAHBEI
Gheorghe Tănase, născut la 16.05.1906 în Elefteria-Grecia, țăran, cu
domiciliul în com. Sinoe jud. Constanța. Arestat la 28.12.1951, condamnat la 15
ani muncă silnică, 6 ani degradare civică, confiscarea averii și 12.500 lei
amendă pentru crimă de uneltire, a murit în 1961 la Aiud.
VLAHBEI
Tănase, născut la 15.08.1922 în Pravi-Grecia, țăran, cu
domiciliul în com. Sinoe jud. Constanța. Arestat la 28.12.1951, condamnat la 13
ani muncă silnică, 4 ani degradare civică, confiscarea averii și 1.000 lei
amendă pentru crimă de uneltire.
VLAHBEI
Tănase I., născut la 28.06.1923 în Elefteria-Grecia, chiabur, din
com. Sinoe jud. Constanța. Arestat la 20.12.1951, condamnat la 20 ani muncă
silnică, 7 ani degradare civică, confiscarea averii și 2.000 lei amendă pentru
crimă de uneltire contra ordinii sociale.
VRANA
[VRANĂ] Apostol D., născut la 06.02.1932 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Al. Lăpușneanu nr. 191. D. O. 1 an și
11 luni.
VRANA
[VRANĂ] Apostol Gh., născut la 23.05.1926 în
Bulgaria, cu domiciliul în Techirghiol str. Stejarului nr. 1. D. O. 1 an și 9
luni.
VRANA
[VRANĂ] Dumitru Gh., născut la 19.09.1932 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Dacia nr. 26. D. O. 1 an și 9 luni.
VRANA
[VRANĂ] Elena Gh., născută la 03.11.1941 în
Mangalia, cu domiciliul în Constanța str. Dacia nr. 26. D. O. 1 an și 10 luni.
VRANA
[VRANĂ] Florica C., născută la 03.03.1927 în
Grecia, cu domiciliul în Constanța str. Răscoalei 1907 nr. 61. D. O. 1 an și 11
luni.
VRANA
[VRANĂ] Fraxa I., născută la 01.01.1925 în
Grecia, cu domiciliul în Constanța str. Violetelor nr. 1. D. O. 1 an și 10
luni.
VRANA
[VRANĂ] Gheorghe C., născut la 24.08.1952. D. O. 1
an și 7 luni.
VRANA
[VRANĂ] Gheorghe D., născut la 06.01.1923 în Grecia,
cu domiciliul în Constanța str. Răscoalei 1907 nr. 61. D. O. 1 an și 11 luni.
VRANA
[VRANĂ] Ilie. D. O.
VRANA
[VRANĂ] Ilie Gh., născut la 06.07.1916.
Condamnat, a executat 2 ani și 8 luni
detenție.
VRANA
[VRANĂ] Ion D., născut la 25.01.1925 în Grecia, cu domiciliul în
Constanța str. Călărași nr. 44. D. O. 1 an și 11 luni.
VRANA
[VRANĂ] Nicolae Gh., născut la 25.11.1930 în
Bulgaria, cu domiciliul în Constanța, str. Jupiter nr. 28. D. O. 4 luni.
VRANA
[VRANĂ] Steliana S., născută la 18.07.1923 în
Grecia, cu domiciliul în Techirghiol str. Stejarului nr. 1. D. O. 4 ani.
VRANA
[VRANĂ] Sultana C., născută în Grecia, cu
domiciliul în Constanța str. Dobrilă E. nr. 1. D. O. 1 an și 11 luni.
ZABURDA Iancu, născut la 19.08.1915 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. I. G. Duca nr. 44. D. O. 9 luni.
ZAIF Lenuța I., născută la 22.07.1947 în com. Sânpetru
jud. Timiș, cu domiciliul în Constanța str. Eroilor nr. 10. D. O. 4 ani și 7
luni.
ZAIF
Tănase. D. O.
ZAIF
Tănase C., născut la 30.08.1929 în com. Cogealac jud. Constanța, cu
domiciliul în Constanța str. Eroilor nr. 1A. Condamnat pentru uneltire, a executat 7 ani
temniță grea.
ZAMANI Anton Gh., născut la 23.07.1930 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str.
D. Bolintineanu nr. 54. D. O. 1 an și 11 luni.
**ZARAFU [SARAFU] Dima Gh. (zis Câju), născut la 25.03.1891 în Lescova – Bulgaria, cu
domiciliul în com. Nalbant jud. Tulcea. Arestat la 27.05.1952, condamnat la 10
ani temniță grea.
**ZARAFU [SARAFU] Dumitru
Gh., născut la 12.07.1922 în Bazargic – Bulgaria, din sat Panduru com. Baia
jud. Tulcea. Arestat la 27.05.1952, condamnat la 3 ani închisoare.
ZARAFU [SARAFU] Ileana, născută în 1902 în Grecia, cu domiciliul
în com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. Condamnată pentru uneltire.
ZARCADA
Sultana Gh., născut la 17.01.1913. D. O. 2 ani și 2 luni.
ZARGU
[ZARCU] Stere D., născut la 15.05.1911 în
Livezi-[Grecia], cu domiciliul în Palazu Mare [Constanța]. D. O. 3 ani și 10 luni.
ZARAZALI
Vanghelița, născută la 13.10.1927 în Bulgaria, cu domiciliul în com. M. Kogălniceanu str. Speranței jud. Constanța.
D. O. 4 ani și 1 lună.
ZDRALEA
Eugenia S., născută la 28.05.1933 în Bulgaria, cu domiciliul în
Techirghiol str. Avram Iancu nr. 29. D. O. 2 ani și 2 luni.
ZDRELEA [ZDRALEA] Ecaterina, născută la 17.06.1940 în Bulgaria, cu domiciliul în Constanța str. Dragoș
Vodă nr. 5. D. O. 2 ani și 2 luni.
ZDROLEA [ZDRALEA] Ion, născut la 12.04.1902 în Grecia, cu domiciliul în Constanța str. I. G. Duca
nr. 39. D. O. 1 an și 8 luni.
ZDRU Aspasia N., născută la 18.11.1920 în Grecia, cu
domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 334. D. O. 4 ani și 6 luni.
ZDRU Gheorghe-Gogu A., născut la 15.05.1919 în Grecia, cu domiciliul în Ovidiu
str. Frunzelor nr. 72A jud. Constanța. Arestat la 27.07.1948, condamnat la 10
ani muncă silnică pentru uneltire. Rearestat la 1956, condamnat la 7 ani
temniță grea pentru agitație publică la Jilava, Gherla, Aiud.
ZDRU Haralambie N., născut la 10.01.1906, cu domiciliul
în Constanța bd. Tomis nr. 334. Condamnat, a executat 2 ani închisoare
corecțională și D. O. 4 ani și 3 luni.
ZDRU Hristu, născut la 19.06.1929. Arestat, reținut 6
luni la Securitatea.
ZDRU Hristu H., născut la 21.12.1949 în Ovidiu jud.
Constanța, cu domiciliul în Constanța Aleea Mărgăritarului nr. 2. D. O. 4 ani
și 6 luni.
ZDRU Nicolae H., născut la 15.05.1947, cu domiciliul în
Constanța bd. Tomis nr. 324. D. O. 4 ani și 1 lună.
ZDRU Vasile H., născut la 10.07.1945 în Ovidiu jud.
Constanța, cu domiciliul în Constanța str. Traian nr. 64. D. O. 4 ani și 6
luni.
ZEANĂ Dumitru S., născut la 05.03.1899 în Macedonia,
medic. Condamnat la 6 ani temniță pentru uneltire, a murit la Aiud la
24.06.1961.
ZEANĂ Ilie I., născut la 27.10.1917 în Veria-Grecia, cu domiciliul în Constanța str.
Mihăileanu nr. 84. Condamnat la 12 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică și
confiscarea averii pentru crimă de uneltire.
ZEANĂ Ion, născut la 19.07.1928 în Macedonia, medic
veterinar. Arestat la 15.05.1948, condamnat la 18 ani muncă silnică, 5 ani
degradare civică și 2.000 lei amendă pentru uneltire contra ordinii sociale.
ZEANĂ Sanga C., născută la 07.06.1925 în Grecia, cu domiciliul în Constanța str.
Mihăileanu nr. 84. D. O. 3 ani și 3 luni.
ZEANĂ Stere N., născut la 02.03.1947 în Mangalia, cu
domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 238. D. O. 3 ani și 3 luni.
ZECHIU Ioan. Arestat și condamnat.
ZECHIU Spiru, născut la 20.10.1918 în Albania, profesor,
cu domiciliul în Constanța Aleea Garofiței. Condamnat la 7 ani închisoare
corecțională, 3 ani interdicție, confiscarea averii și 200 lei cheltuieli de
judecată.
ZEGA Dumitru A., născut în1922 în Grecia, din com. M.
Kogălniceanu jud. Constanța. Arestat în 1958, condamnat la 16 ani muncă
silnică, grațiat în 1964.
ZELCA Constantin I., născut la 01.07.1940, D. O. 4 ani și
1 lună.
ZELCA Constantin T., născut la 12.02.1951 în Timișoara,
cu domiciliul în Constanța str. Salcâmilor nr. 9. D. O. 4 ani și 1 lună.
ZELCA Cornelia I., născută la 14.02.1951 în com. Beșenova
Nouă jud. Timiș, cu domiciliul în
com. M. Kogălniceanu jud. Constanța. D. O. 4 ani.
ZELCA Domnica P., născută la 16.06.1918 în Macedonia [?],
cu domiciliul în Ovidiu str. Poporului nr. 6 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
ZELCA Doxa [Eudoxia] N., născută la 21.01.1924 în Grecia,
cu domiciliul în Ovidiu str. Primăverii nr. 45 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 7
luni.
ZELCA Ecaterina, născută la 20.05.1925 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. Ahile Mihail nr. 55A. Arestată și condamnată
pentru agitație publică.
ZELCA Enache V., născut la 19.02.1932 în Bulgaria, cu
domiciliul în Ovidiu str. Podului nr. 24 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ZELCA Gheorghe, născut la 10.10.1921, cu domiciliul în com. Cobadin jud.
Constanța. Arestat și condamnat, a executat 7 ani temniță grea.
ZELCA Gheorghe N., născut la 04.06.1938 în Bulgaria, cu domiciliul în com. Pantelimonu de Jos
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ZELCA Ion N., născut la 04.05.1944 în Bulgaria, născut la
10.01.1942 în com. Cerna jud. Tulcea, cu domiciliul în Constanța str. B. P.
Hasdeu nr. 28. D. O. 4 ani și 1 lună.
ZELCA Ionel N., născut la 20.02.1947 [?] în Bulgaria [?],
cu domiciliul în Ovidiu str. Salcâmilor nr. 9 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
ZELCA Maria Gh., născută la 05.04.1904 în Bulgaria, cu
domiciliul în Ovidiu șos. Națională nr. 81 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
ZELCA Maria V., născută la 22.02.1932 în Bulgaria, cu domiciliul
în Ovidiu str. Podului nr. 24 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ZELCA Mihai V., născut la 01.11.1937 în Bulgaria, cu
domiciliul în Ovidiu șos. Națională nr. 88 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1
lună.
ZELCA Nastasia Gh., născută la 20.08.1920 în Grecia, cu
domiciliul în Ovidiu str. Salcâmilor nr. 9 jud. Constanța. D. O. 4 ani.
ZELCA Nicolae Gh., născut la 03.1914 în Macedonia [?], cu
domiciliul în Ovidiu str. Podului nr. 6 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 1 lună.
ZELCA Tănase C., născut la 15.02.1909 în Grecia, cu
domiciliul în Ovidiu str. Primăverii nr. 45 jud. Constanța. D. O. 4 ani și 7
luni.
ZELCA Victoria N., născută la 12.01.1945 în com. M.
Viteazu jud. Tulcea [Constanța], cu domiciliul în Ovidiu șos. Națională nr. 81
jud. Constanța. D. O. 4 ani și 7 luni.
ZGURĂ Dumitru, născut la 14.10.1927 în Bulgaria,
agricultor, cu domiciliul în com. Râmnicu de Jos jud. Constanța. Arestat la
06.10.1950, condamnat la 5 ani închisoare corecțională, 2 ani interdicție și și
4.000 lei amendă.
**ZGURĂ Leonida, născut la 10.07.1930 în com.
Harabagiile-Bulgaria, salariat la GAS Baia jud. Constanța [Tulcea], cu domiciliul în Constanța str. Maior
Șonțu nr. 26. Arestat la 22.11.1957, condamnat la 3 ani, 7 ani muncă silnică, 4 ani degradare civică
și confiscarea averii pentru participare la organizație subversivă.
ZIMA Gheorghe, născut la 27.07.1912 în Salonic-Grecia.
Arestat la 19.07.1952, condamnat 20 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică
și confiscarea averii.
*ZISU Bujin. Condamnat în 1952 la Poarta Albă.
ZISU Ecaterina N., născută la 05.05.1929 în Iugoslavia,
cu domiciliul în Medgidia str. Pionierului nr. 5 jud. Constanța. D. O. 4 ani și
1 lună.
ZISU Iancu Gh., născut la 21.01.1914 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța bd. Tomis nr. 6. Condamnat, a executat 2 ani închisoare
corecțională
ZISU Zisu Gh., născut la 08.08.1927 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța str. 1 Decembrie 1918 nr. 37. Condamnat la 10 ani
temniță grea, 3 ani degradare civică și confiscarea averii de Tribunalul
Militar București prin sentința nr. 1399/17.10.1951 pentru crimă de uneltire și
D. O. 2 ani.
ZOGA Maria M., născută la 08.08.1934, cu domiciliul în Constanța str. D.
Zamfirescu nr. 74. D. O. 4 ani.
**ZORICA Iancu D., din com. Baia jud. Constanța [Tulcea].
Condamnat la 25 ani muncă silnică.
ZORICA Zoița, născută la 05.05.1925 în Bulgaria, cu
domiciliul în Constanța, str. Mircea [cel Bătrân]
nr. 99. Condamnată pentru uneltire.
**ZUBA Hristu, născut la 10.08.1926 în Grecia, din com.
Ceamurlia de Sus jud. Constanța [Tulcea]. Arestat la 28.01.1952, condamnat la
20 ani muncă silnică, împușcat în1952 de Securitate.
ZUCA Teodor, poet. Condamnat în 1948 la Jilava, Aiud,
Peninsula.
ZURICA [ZORICA] Gheorghe,
născut la 14.01.1900 în Lescova-Bulgaria, plugar, cu domiciliul în com. Sinoe
jud. Constanța. Arestat la 15.12.1951, condamnat la 7 ani închisoare
corecțională, 2 ani interdicție, confiscarea averii și 900 lei amendă.